Iritări aniversare

Iacătă că s-au împlinitără trei ani de zile de când Nadia a aterizat în Londra, trei ani care au trecut ca vântul și ca gândul și în care n-am realizat mare lucru. Ca de obicei, toamna mă găsește întrebându-mă ce o să fac în continuare, dacă să mă întorc acasă, dacă să rămân aici, dacă să mă mut în altă țară, dacă o să mai am vreodată un job full-time, dacă Universul are vreun sens, dacă ambițiile mele artistice au vreun sens și dacă nu cumva mi-am ratat deja viața și orice speranță la succes (asta pentru că tot la sfârșitul lui septembrie e și ziua mea de naștere și încerc să-mi epuizez toată disperarea vizavi de îmbătrânire cât sunt încă relativ tânără). Cu ocazia prilejului acestor aniversări mirifice, cred că e cazul să vă mai vorbesc despre lucruri care mă enervează în Marea Britanie, nu de alta, dar de enervări românești a fost plin blogul în perioada anterioară călătoriei mele în Străinezia, și vreau să fiu cât mai echilibrată, să nu creadă nimeni că-s nici patrioată, nici prea xenofilă- în principiu, să fie clar că mă enervează toată lumea. Despre chiuvetele cu două țevi și transportul în comun căcănar am mai vorbit, deci să nu mă repet, dar pe deasupra:

1. Englezii nu știu să scrie. Sigur, o să-mi spuneți că nici grosul românilor nu știu să scrie, și că avem o rată de analfabetism scandaloasă etc etc etc. Dar eu nu mă refer aici la oameni de la coada vacii, ci la cetățeni cu masterate, doctorate, posturi academice în universități și așa mai departe. În categoria asta, nu-mi amintesc să fi cunoscut mulți români care să scrie, de exemplu, mi-au dat într-un cuvânt, ca pisica. În schimb, în Anglia, oameni altminteri foarte educați par incapabili să facă diferența între „its” și „it’s”, între “their” și “there”, și mai ales între “you’re” și “your”, o greșeală gramaticală care a ajuns să mă calce pe nervi în așa hal încât în curând n-o să mai știu nici eu diferența, pentru că aproape că nu e zi fără s-o întâlnesc. Mai rău decât atât, nici măcar nu li se pare mare chestie, ca și cum ar fi ceva perfect firesc să ajungi să ai 35 ani și patru diplome și să ai pretenția ca lumea să te ia în serios, dar să nu fii în stare să scrii corect în limba ta maternă- de altfel, singura pe care majoritatea britanicilor o pot vorbi, ceea ce e de înțeles, pentru că dacă m-aș fi născut într-o cultură dominantă, nici eu nu m-aș fi obosit cu limbi străine, dar nici măcar cu a ta? Your welcome! Your great! Your very nice! You’re article was awesome! You’re accent is interesting! Mulțumesc mult, “you’re” grammar sucks.

2.Englezii nu știu să măsoare. Sistemul de unități de măsură imperiale, aflat încă în uz de-a lungul și de-a latul Regatului, nu are nici un fel de cap, coadă sau logică, să nu mai vorbim de faptul că sună caraghios, ca și cum britanicii nu ar putea să accepte ideea unei unități de măsură abstracte, ca un copil care nu poate să numere decât pe degete. De pildă, greutatea se măsoară în general în livre, care nu-s tot una cu livrele americane, dar dacă cineva vrea să ți se plângă că s-a îngrășat sau a slăbit, or să-ți vorbească de bolovani: „M-am îngrășat jumătate de bolovan de când m-am lăsat de sport”, îmi zice unul supărat. „Stai, bolovani- n-aveați livre?” am zis eu. Da, zice el, un bolovan are paișpe livre, eu aveam treișpe bolovani înainte să mă îngraș. „Păi dacă unitatea superioară livrei e bolovanul, de ce nu numim livra piatră, cu subunitatea pietricică în loc de uncie, și cine a ales numărul ăsta 14, că nu e deloc simpatic pentru transformări dintr-una într-alta?” La aceste întrebări nu poate nimeni să îmi răspundă. Pe urmă, înălțimea se măsoară în picioare: amicul meu englez înalt are șase picioare și doi inci, și ori de câte ori spun asta îmi imaginez un soi de păianjen. După ce că școala britanică, în general, e vai mama ei dacă nu ești bogat, nu înțeleg de ce Regatul își mai împovărează cetățenii și cu sistemul ăsta de măsurători pentru care trebuie să știi matematică adevărată ca să fii în stare să lucrezi cu el. Dar măcar e ușor de înțeles de ce lichidele se măsoară în pinte: e unitatea de măsură ideală pentru a calcula cât de repede te îmbeți, o activitate dragă britanicilor, dar și românilor, așa că sugerez să o adoptăm și noi p-asta.

Octopus
Un englez foarte înalt, practic baschetbalist

3.În România, boala oficială este conspiraționita. Un efect secundar al lungilor ani de comunism în care nimeni nu spunea niciodată ce crede, poate- dar românul e mereu gata să inventeze o conspirație care se ascunde în spatele lucrurilor care se ascund în spatele lucrurilor, și așa mai departe. Cazul cu copilul mâncat de câini, în care am aflat din mai multe direcții că de fapt n-au fost câini, ci un pedofil, și nu l-au mâncat, doar s-au frecat de el nițel ca să-i țină de cald, și nu era un copil, era un pui de gremlin, e destul de grăitor. Ca să nu mai vorbim că protestul anti-Roșia Montană e plătit de Soros, ziarista violată în plină zi în București voia de fapt doar să-și facă publicitate și că întreaga societate vestică a conspirat ca să șteargă din istorie contribuția extraordinară a dacogeților- ale căror rațe chiar și-mpușcate zboară- la cultura universală, e inadmisibil, domle. Cu cât e conspirația mai absurdă, cu atât sunt adepții ei mai energici și mai entuziaști, convinși că numai ei văd adevărul adevărat care le este ascuns altora, niște fraieri care s-au lăsat păcăliți, dar ei nu, Ei Nu, ei sunt ageri și mereu treji în fața mașinațiunilor scabroase ale manipulărilor mondiale.

În Englezia, e invers: oamenii cred tot ce aud la televizor sau din ziare. Din cauza campaniilor intense ale unor ziare ca Daily Mail, de pildă, englezoii au o percepție disproporționată a unei game largi de categorii sociale pe care au fost antrenați să le urască. Mai deunăzi m-am trezit că o cunoștință, o fată altminteri drăguță, distribuia pe Feisbuc un articol indignat despre beneficiile primite de imigranții ilegali în dauna pensionarilor englezi veritabili. La remarca mea că imigranții ilegali n-au cum să primească ajutoare de la stat DIN MOMENT CE SUNT ILEGALI și s-ar da de gol în momentul în care le cer, pentru numele lui Cucu! săraca fată a rămas complet prostită. Nu-i dăduse prin cap așa ceva. În general, britanicilor de rând pe care i-am cunoscut nu prea pare să le dea prin cap să-și pună întrebări vizavi de mesajele pe care le primesc, și informația primită din mass-media e luată de bună și înghițită cu tot cu cârlig. În funcție de organele de presă pe care le agreează unii sau alții, și dacă sunt Labour sau Tory în orientare, informația cu pricina e mai așa sau mai altminteri, dar nu poate fi vorba de punerea ei la îndoială. Dacă scrie la ziar, e adevărat. Și gata.

4.Dulciurile britanice sunt plictisitoare și fără gust. De fapt, se știe că în general mâncarea britanică e plictisitoare și fadă, un stereotip care se confirmă, că nu degeaba au înflorit pe-aici restaurantele minorităților etnice care chiar știu să mai pună un condiment, ceva: dacă n-ar fi indienii, chinezii, italienii etc, în baza gătitului britanic, ar mânca turiștii numai plăcinte cu carne fade, pește prăjit cu cartofi prăjiți, și la micul dejun cârnați cu fasole. De altfel, cel mai reprezentativ fel de mâncare pentru Regat a ajuns să fie Chicken Tikka Masala, pui cu un sos indian de curry, și asta ți se servește și în avion la British Airways. Dar din punctul ăsta de vedere eu personal nu mă bag să arăt cu degetul spre englezoi pentru că nici după mâncarea așa-zis tradițional românească (care e de fapt mai mult turcească la origini), mult-slăvită de unii, nu numai că nu mă înnebunesc, dar în cele mai multe cazuri o iau la fugă din fața ei de-a dreptul, și vă zic sincer că n-am pus gura pe mămăligă (ew), ciorbă de burtă (ew, ew) sau sarmale de mai mult de 3 ori în întreaga mea viață, mai ales că nu mănânc carne de porc, care pare să fie obsesia stomacului românesc autentic. Cât de fără gust ar fi mâncarea englezoilor, măcar e comestibilă și nu te bagă în spital, în afară de Marmite, o chestie de întins pe pâine, făcută din drojdie, care arată, miroase și are gust de ceară din urechi, și vă rog să mă credeți pe cuvânt pentru că am fost un copil curios care și-a gustat cam toate secrețiile corpului.

Extract de ceară din urechi, pentru un mic dejun delicios și britanic.

Dar dulciurile, dulciurile, tovarăși, e inadmisibil să fie atât de insipide, sau exagerat de dulci (și nu în felul ăla turcesc de baclava/rahat etc, ci pur și simplu zahăr pur, fără nici o aromă), prăjiturile atât de uscate, în fine, e trist, trist, tovarăși, și cu atât mai trist cu cât englezii sunt de fapt mari amatori de prăjituri de tot felul, și tot cetățeanul se uită cu mic cu mare la The Great British Bake-Off cu mai mult interes decât dacă ar fi o dezbatere electorală, și cunosc cel puțin 3-4 bărbați englezoi deloc efeminați cărora li se pare normal să aibă tăvi pentru torturi și brioșe în bucătărie și să le și folosească din când în când. Presupun că de aia am produs atâta încântare cu ciocolățelele ROM, știți voi, alea de un leu bucata, ori de câte ori soseau aici într-un pachet de la părinți. CEA MAI BUNĂ CIOCOLĂȚICĂ DIN VIAȚA MEA OMG DE UNDE O AI PLĂTESC ORICÂT! a strigat entuziasmat un englezoi. Tot din categoria ciocolată și rom, mi-e dor de amandine ca de apă în deșert, și am reușit să oripilez cu rețeta niște oameni care fac prăjituri în mod curent: „Atâta rom? Și sunteți siguri că voi lăsați copiii să mănânce din prăjitura asta?” Dar în fine, până la urmă, la rugămintea mea intensă, amandinele au fost făcute, și au fost delicioase, deși arătau nițeluș turtite și scurgânde, ca într-o pictură de Dali, dar nu-i nimic, noi ăștia din Est nu facem concurs de frumusețe cu prăjiturile- spre deosebire de fata care le-a făcut, de altfel o făcătoare de prăjituri excelentă, care a plâns, le-a declarat un eșec și a făcut imediat încă o prăjitură care n-avea nici un gust, pe care ne-a îndemnat să o mâncăm în loc.

Deci în principiu concluzia pe care trebuie s-o trageți din acest articol e că mi-e poftă de ciocolată cu rom, și că în continuare n-am nici un plan de viață solid.

La mulți ani mie, în Anglia sau în altă parte!

15 gânduri despre “Iritări aniversare

  1. La tine in carter nu-s magazine romanesti/est-europene? In nord e plin de ele. Stiu si o cofetarie care are amandine, dar e la mama naibii, in Edgeware

    1. Aici in sud-vest nu am găsit, nu. De fapt, nu prea am găsit nici români în general în zona asta. Cred că majoritatea stau mai în nord.

  2. Mi s-a ridicat dispozitia de dimineata, citind articolul tau🙂 . Mi-am amintit de amandine,savarine si alte delicii romanesti. La noi aici (sudul Portugaliei) s-a deschis o pastelarie romaneasca cu prajituri delicioase. Eu ma stradui sa trec cat mai rar pe acolo, caci de cate ori intru sunt pierduta, mai adaug cativa bolovani la greutate si asta e grav.😉 La multi ani Nadia si succese!

  3. Si eu o sa fac in curand zece ani de cand ba ma perind aiurea prin diverse tari si continente, ba ma intorc in Romanica plin de sperante, doar ca sa mi-o iau in goarna dupa cateva luni, dar inca nu am gasit raspunsuri(le) la aceleasi intrebari existentialiste.

    De ce am scapat in aceasta perioada: de ideile preconcepute extreme „noi suntem rumani si ca noi nu’s nici stelele nici barem soarele” si sora ei diametral opusa „suntem cea mai de cacat natie si numai afara este fericirea, acolo curge laptele si mierea” (exagerez putin de dragul antinomiei). Am vazut norvegieni super aranjati cum la o ora rezon isi incrucisau jeturile (3) taman in mijlocul la Karl Johans, printre pietoni, am avut colege de faculta la York University care au fost violate in campus, am vazut medici de la vestitul AKH din Viena cum se uita in alta parte in timp ce pacientul le baga 10 (zece!) euro in buzunar. Sau sefi mari in multinationale, cu salar way above average, care isi fac firma capusa (de training) si apoi isi emit lor facturi false de juma de milion de euro din banii companiei.

    Nu vreau sa ma herijez in aparatorul mioritic al scumpei mele tarisoare, am fost si eu jefuit demult cu arma alba printre blocurile gri, am dat si eu cu spray paralizant pe maidanezii care vroiau sa se infrupte din picioarele mele lungi si ciolanoase (noroc cu baietii aia de ma jefuisera, ca m-au invatat cat de subtire si draga imi este pielea). Am vazut cum zece masini de rumani il ocolesc fara se se opreasca pe un om cazut momaie in mijlocul strazii, cum nu se coboara nimeni sa ma ajute cand incercam sa il scot de pe carosabil si blocasem circulatia, ci doar isi dadeau gemurile jos intrebandu-ma curiosi de dupa volan ce se intampla, „mai traieste?”. Sau „lasa-l draq de betiv, ca asa ii trebuie, nu vezi ce bale are la gura?!”. Omu’ saracu facuse o criza de epilepsie in timp ce mergea acasa pe strada – ca in zona aia nu era trotuar.

    Asa ca, dupa aproape 10 ani, inca nu stiu ce o sa fac si unde o sa aleg sa traiesc, daca o sa raman cu familia un singuratic aici in vestul placid, aseptic si pseudo-civilizat unde inca de bine de rau poti supravietui material fara sa te prostituezi sau o sa ma intorc in vestul salbatic unde am iubit, unde imi sunt prietenii si parintii si unde mi se plimbau gandacii pe marginea patului din sala de reanimare.

    Fucking hard choice, my underage girl! (ca sa iti fac si eu putin trafic pe blog)

  4. La multi ani Nadia ! Toate se rezolva😀 ! Tu chiar ai vrea sa traiesti viatza lor linistita , cu livre si bolovani , cu mancare fada si credulitate aberanta ? Nu cred ca asta e ceea ce doresti ?
    Dar extraordinar este faptul ca observi diferentele insa nu traiesti in mirajul ‘paradisului pierdut ‘ . Ce sa zic , imi face placere sa citesc blogul tau si/sau sa iti vizionez animatiile. Esti din categoria oamenilor talentati si sensibili , uneori e mai greu sa traiesti in multime . Noroc si cu siguranta iti vei gasi drumul🙂 .

  5. Mă bucur că am nimerit pe blogul tău tocmai în preajma zilei tale aniversare. Profit de această ocazie să-ți urez la mulți ani și mult succes în viață!🙂

  6. Dilema eterna a emigrantului. Camus si-a facut jumatate din cariera din ‘exilul’ asta, sentimentul de ne-la-locul tau, eu citesc si ma deprima. Intr-un fel imi place🙂.

    Ma intorc in tara in vacanta si ma enerveaza ca ma deceptioneaza repede, cum zicea si Ovi mai sus. Cam 1 an efectiv nu am reusit sa iau o decizie ce sa fac, asa ca am dat cu banul. Zicea unu pe internet ca problema e ca in fata unei decizii omul se blocheaza desi subconstient stie ce vrea. Asa ca dai cu banul dar nu te uiti ce pica, dar dupa ce arunci te gandesti ce ai vrea sa pice. Cred ca pt mine a functionat, acuma sunt cam 70-80% sigur ce vreau.

    La multi ani!

  7. Eu sunt aici de putin peste un an(SE). Opinii sunt multe si se ramifica in functie de starea de spirit.
    Cert este ca m-ai facut sa zambesc si-ti multumesc pentru asta!

    La multi ani! Sa ai un sfarsit de an vesel!

    PS Subscriu la cele spuse de tine despre Marmite, dar sotul meu o gaseste delicioasa.

  8. La multi ani, Nadia! Am dat peste blogul tau absolut intamplator si imi place. De acord cu tine in privinta englezilor. Am lucrat in Romania cu ei. Cam la fel e si in Canada, proaspata mea patrie, greu cu masurile, greu cu gramatica. Pacat ca nu le vezi reclamele de la tv; sunt facute plecand de la principiul ca toti oamenii sunt niste idioti, lipsite total de simtul umorului.

Comentariile sunt închise.