Misterele din Districtul Lacurilor (I)

În după amiaza zilei de douăzeci și patru iunie două mii treisprezece, autoarea acestor rânduri, detectivul N. Barbu, a ajuns la destinație- orășelul Ambleside-după o călătorie lungă, pentru a rezolva, în sfârșit, misterul din Districtul Lacurilor, așa cum se cade unei detective antisociale și excentrice când ajunge într-un orășel de munte, care pe deasupra se mai află și lângă un lac, semn clar că avem de-a face cu un adevărat cartier general al misterelor.

misterele

Ziua 1

Lacul despre care vorbim în acest caz se numește Windermere și e cel mai mare (și mai ales lunguieț) dintre lacurile din Districtul Lacurilor, și în general din Englezia. În ziua în care subsemnata a ajuns pe malurile lui, lacul strălucea liniștit sub un soare înșelător și nepotrivit, pentru că în poveștile cu lacuri misterioase e întotdeauna gri și ceață. În el se bălăceau rățuște și lebede, iar pe lângă el magazine de înghețată așteptau clienți. Pe scurt, un decor aparent calm și plin de pace, dar autoarea acestor rânduri, ca detectiv învechit în romane și seriale teve, știe să nu se lase păcălită de aparențe.

DSCN3273
Înșelătorul loc al crimei

Primele suspiciuni mi s-au trezit la întâlnirea cu prietenoasa proprietară a pensiunii în care eram cazați- un lucru dubios pentru oricine a crescut călit în lupta cu serviciile cu clienții din România. „Puteți coborî pentru micul dejun oricând. Dar să fie între 8 și 8 45!” ne-a spus ea, semn clar că între 8 45 și 10 jumate, adică orele la care se ia micul dejun la pensiunile normale, se petrec lucruri care trebuie ascunse în bucătăria ei. Un laborator de droguri secret, poate? La scurt timp după aceea, luând la pas orășelul Ambleside, alte două detalii extrem de suspecte mi-au sărit în ochi. În primul rând, mai toate magazinele și restaurantele aveau în fereastră anunțuri de angajare. Or, știm cu toții că economia mondială se duce de râpă (nu? nu?), cine mai face angajări în ziua de azi? Doar dacă…cineva îi exterminează pe locuitorii orașului! Apoi, aproape toți cetățenii pe care i-am întâlnit la plimbare prin zonă erau însoțiți de un câine, mic sau mare, amănunt căruia încă nu-i dau de cap, dar cu siguranță are legătură cu misterul. Până și gazda noastră are un câine mare și zgomotos.

Am așteptat cu interes să fiu întâmpinată, așa cum se întâmplă în mod standard într-o poveste cu detectivi, de șeful poliției locale, un bărbat între două vârste, posibil corupt, care să aibă și el secretele lui și dorința mai mult decât evidentă de a-mi pune bețe în roate. Nimic de felul ăsta nu s-a întâmplat, așa că m-am hotărât să mă retrag în camera mea, unde inamicii și-au arătat pentru prima dată ghearele defectându-mi instalația de duș, care a fost la un pas de a mă ucide prin opărire (dar și-a revenit misterios în mâinile tovarășului meu de drum. Oare e și el implicat? Nu poți avea încredere în nimeni.)

Ziua 2

În ziua a doua, în care cerul a început să capete culoarea gri adecvată genului epic în care ne aflăm, am extins terenul investigației în Bowness, unde am călătorit incognito cu vaporașul pe Windermere, printre oameni obișnuiți. Nu am reușit să zăresc nimic ieșit din comun pe malurile verzi și fotogenice ale lacului, dar am observat din nou, cu o senzație de neliniște din ce în ce mai puternică, prezența aproape omniprezentă a câinilor de companie, inclusiv la bordul vaporașului. Mai mult decât atât, localurile și magazinele anunță cu entuziasm că patrupedele din specia câinilor domestici sunt binevenite. Districtul Lacurilor e probabil locul cel mai prietenos cu câinii din câte am văzut vreodată- am zărit un pub care se lăuda cu un meniu special pentru câini. Având în vedere aceste informații, precum și zâmbetul etern al oamenilor locului, am început să bănuiesc o conspirație de tip Stepford Wives, în care ființele umane din Districtul Lacurilor au fost înrobite sau chiar înlocuite cu roboți de către câini, care acum conduc totul din umbră, menținând aparențele ca animale de companie pentru a nu trezi suspiciuni din partea turiștilor.

DSCN3321
Unul dintre stăpânii din umbră ai Districtului Lacurilor?

Pentru a urmări această pistă, am vizitat în Bowness muzeul scriitoarei și ilustratoarei Beatrix Potter, o expertă în viața animalieră a locului. Beatrix Potter a început să scrie și să ilustreze povești pentru copii după ce munca ei în ilustrații botanice și cercetare științifică fusese respinsă de specialiștii vremii pentru că Beatrix avusese ghinionul să se nască fără penisul și cromozomul Y pe care s-ar fi căzut să le aibă un om de știință. Spre, probabil, oftica eternă a naturaliștilor vremii, de care nu prea ne mai aducem aminte, povestea iepurașului Peter (frate cu Flopsy, Mopsy și Cottontail) a avut un succes răsunător, iar Beatrix a devenit foarte bogată și a scris și desenat ulterior multe alte povești, în general inspirate de animalele ei de casă, mai niște șoareci croitori, mai o aricică spălătoreasă. O relatare încurajatoare și plină de inspirație și pentru autoarea acestor rânduri, sau mă rog, ar fi dacă autoarea ar fi desenatoare de desene drăguțe în loc de detectivă renumită.

DSCN3311
În ciuda insistențelor mele, acești șoareci au refuzat să vorbească despre complotul din Lake District

Din păcate, muzeul lui Beatrix (unde personajele ei pot fi observate în cadrul lor natural) nu mi-a fost de mare ajutor pentru investigație, căci n-am zărit în el nici măcar un câine. (Să fie ăsta un detaliu semnificativ? De ce nu există câini în poveștile lui Beatrix?) Așa că am pornit mai departe pe urmele unui alt personaj local celebru, și, poate, mai bine informat: Poștașul Pat.

Înarmați cu o replică în miniatură a mașinii de poștaș a lui Pat, l-am căutat mai întâi la locul său de muncă, oficiul poștal din Kendal care l-a inspirat pe creatorul său, dar Pat nu era de găsit, chiar dacă pisica lui negru cu alb se zărea moțăind la fereastră. Am încercat apoi să ajungem în Longsleddale, satul cu nume de cod Greendale în serialul tv, dar ne-am trezit în mijlocul Nicăieriului, într-un soi de tunel din buruieni care nu părea să se mai termine, așa că ne-am întors din drum. Cine știe ce i s-o fi întâmplat lui Pat, de i s-a pierdut urma? Ar fi putut fi un martor important.

Fie ce-o fi, această investigație periculoasă trebuie să continue, mi-am spus înainte de culcare, în timp ce urmăream cu ochi duri și profunzi de detectiv sfârșitul lui „300”, un film dur, profund și deloc homoerotic.

-va urma-

2 gânduri despre “Misterele din Districtul Lacurilor (I)

  1. Cred ca mi-ar placea sa locuiesc intr-un astfel de loc pasnic, unde animalele sunt pe picior de egalitate cu oamenii. Dupa cum se pare, cele mai profunde mistere se ascund in cele mai banale coltisoare. Da-I bataie, Nadia, cu dezvaluiri senzationale. Numai sa nu descoperim la sfarsit,, la fel ca in „faimosul” serial Tween Peaks, ca am stat degeaba cu sufletul la gura. Fii ca Jessica Flatcher si nu te lasa. Iti tin pumnii.

Comentariile sunt închise.