Nadia designer de coperți

Sau coperte? Cum se zice corect?

V-am mai zis că Nadia are un tovarăș scriitor, nu? Ei bine, camaradul de care vorbim și-a lansat un volum de povestiri în format e-book, iar Nadia a fost responsabilă cu ilustrația copertei.

Până la urmă, autorul a ales-o pe asta:

catelul

Povestea la care se referă coperta și titlul are ca personaj principal teoria finală care explică întreg Universul, care este în același timp un câine. Hei, dacă vă sună dubios, nu mă întrebați pe mine: eu doar am făcut desenul.

Am mai oferit autorului și o altă opțiune, care ar fi adus în prim-plan o altă povestire, despre un nene a cărui pasiune pentru trenulețe de jucărie și alte figurine miniaturale atinge cote obsesive. Autorul nu a ales-o, dar asta nu înseamnă că nu pot s-o arăt și altora.

coperta cu trenulet

Pentru aceia dintre voi interesați să citească bijuteriile literare care au inspirat munca Nadiei, cartea este disponibilă la un preț modic, pentru Kindle AICI și pentru alte e-readere AICI.

Nu uitați și de blogul literar-ilustrativ al celor doi tovarăși menționați, unde, săptămâna asta, puteți citi povestea unui vizitator care nu-i nici călare nici pe jos, nici pe drum nici pe lângă drum, nici așa nici altminteri.

Și gata, promit că vă mai slăbesc cu autopromovarea o vreme.