Umbra lui Prunariu la Londra

În vremurile mele bucureștene frecventam teatrele destul de des, pentru că luam bilete ieftine cu carnetul de student și puteam să fac blatul în 300 până în centrul cultural al orașului. Aici, teatrele sunt departe, blatul e imposibil, biletele sunt scumpe, ne culturalizăm mai rar.

Ca și la București, teatrul național e foarte dichisit și montează, în general, spectacole de rahat, deși trebuie să admitem că Naționalul londonez are decoruri mai interesante decât ăl de-acasă. Văzui de pildă o chestie intitulată (ironic sau nu) „O femeie ucisă cu bunătate” în care acțiunea se petrecea într-un fel de casă de păpuși uriașă privită în secțiune, ceea ce mi-a amintit cât de mult mi-ar plăcea să am o casă de păpuși, iar alt spectacol avea o navă spațială în formă de cub care se tot desfăcea și transforma. Dar piesele tot antipatice erau, din cauza tendinței îngrozitor de enervante care îi împinge pe autori să includă referințe la cultura contemporană, de parcă dacă aș vrea să aud ce se mai cântă la televizor n-aș deschide, pur și simplu, un televizor, în loc să mă duc la teatru să văd o mamae zdrăngănind la pian o melodie de-a Rihannei.

Teatrele mai mici au mai mare potențial să fie simpatice. De curând văzui un mănunchi de piese scurte de inspirație SF, de altfel foarte drăguțe, care mi-au adus în mod neașteptat aminte de țărișoara noastră, de România. Într-una din piese, un băiat singur și neiubit de nimeni așteaptă o fată căreia să-i poată spune povestea lui Dumitru Prunariu (nume pe care el îl pronunța, desigur, Dimitri). Prunariu a zburat în cosmos cu misiunea sovietică Soyuz 40, lucru știut și admirat mai ales în țara de baștină unde rămâne singurul individ care se poate lăuda cu așa ceva. Totuși, cu ocazia recentelor recalculări de pensii din patria lui lovită de criză, nenea astronautul n-a putut produce suficiente documente cu care să dovedească plimbarea dumisale înafara Terrei, precum și antrenamentul premergător, și s-a trezit peste noapte fără pensie.

Acu, mă gândesc că s-o fi rezolvat între timp, și oricum nu-i plâng eu de milă lui nenea Prunariu. Dar băiatul din piesă rostea toate astea cu ochii mari și vocea șoptită cu care ai povesti că un spiriduș ceacîr a picat de pe un curcubeu fix în fața ta și după aia a plecat călare pe un iepure turbat. De parcă s-ar fi temut că dacă s-ar fi agitat oleacă mai tare, zbura misterul și miracolul din istorisire. Scena era în întuneric și un singur reflector arunca o lumină diafană asupra vorbitorului în timp ce el spunea trista poveste a pensiei prunariene.

Nu știu câți dintre cei prezenți auziseră neam de neamul lor de Dumitru Prunariu, poate că mulți or fi crezut că tărășenia a fost inventată de autorul piesei pentru efect poetic. Eu însămi, deși știam că nenea e un personaj real și că în România îți trebuie 1457 adeverințe pentru orice, a trebuit să gugălesc fapta după aceea ca s-o verific, pentru că băiatul făcea treabă bună în a o face să pară ceva ieșit din comun. Evenimentul cu pricina aterizase în text pentru că era un exemplu bun de absurditate suprarealistă care se potrivea cu meditația protagonistului asupra singurătății și comunicării interumane etcetera etcetera („Noi ce dovadă avem că existăm?” etcetera etcetera) Toate aceste conotații filozofic-romantice s-au pierdut pentru subsemnata, pentru că eu mă puteam gândi la un singur lucru:

a dracului birocrație avem, de a ajuns subiect de ficțiune fictivă tocmai la mama mă-sii în Londra.

P.S. Pinguinii au câștigat sondajul de opinie, cu vreo 30 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici unul pentru demisia lui Băsescu.

4 gânduri despre „Umbra lui Prunariu la Londra”

  1. „un spiriduș ceacîr a picat de pe un curcubeu fix în fața ta și după aia a plecat călare pe un iepure turbat.” – eu vorbesc destul de des cu spiridusii. Fie ei Kobold, Gartenzwerge sau Heinzelmännchen, sunt cu totii prietenii mei. Iepurii, in schimb, sunt cu totii turbati si niste fiinte malefice care bantuie tufisurile germane speriind betivanii de treaba care se intorc cu tractiune 4×4, la 5 dimineata de la Kneipe. Moarte iepurilor!
    „în România îți trebuie 1457 adeverințe pentru orice” – aiurea, iti trebuie un singur lucru: mita.
    Am crezut ca numai reviste ca Wired, Popular Science sau Discover le citesc cu google translate, dar uite ca si limba romana im da dureri de cap:
    http://www.webdex.ro/online/dictionar/ceacâr
    Tare asta cu „din turca çakır=albastru cu ape cenușii”, deci eu sunt çakır daca am ochii albastri?

    1. eu stiam ca ceacir e cineva care are un ochi de o culoare si celalalt de alta culoare. dar pot sa ma insel.

  2. cant iti citesc recenziile de carti/teatru/filme ma intreb uneori ca intr-adevar asa vezi lucrurile sau vrei sa iasa un text misto. (sorry pt indoiala, si petru s-a indoit 🙂 ) dar decid ca nu conteaza. aia cu spiridusul ceacir plecat pe iepurele turbat e dementiala. n-as fi reusit sa scot o astfel de fraza/comparatie nici daca ma gandeam 10000 de ani. (povestile vorbesc de ‘jumatate de iepure schiop”, dar merge si unul turbat 🙂 )

    hm, dap avem o birocratie cam afurisita.
    la fostu’ job am intalnit urmatoarea situatie: un nene in varsta de jdemii de ani incerca sa-i convinga p-aia de la casa de pensii sa-i ia in calcul o adeverinta de venit, din vremuri imemoriale, de prin primii sai ani de activitate (in acele vremuri parintii subsemnatei-30 si un pic de ani – fie inca nu se nascusera, fie inca sugeau la mamicile lor). hartia parea emisa pe vremea lu’ pazvante, mai avea putin si era exponat de muzeu. problema era ca nenea, vreme de 1-2-3 ani avusese o functie foarte fitoasa in nus’ ce institutie, ceva cu partidu’ 🙂 iar salariul fusese pe masura-transpus in moneda curenta probabil ar fi batut la popoul gol un salariu de director de banca (nu vorbesc de sucursala/agentie ci banca in intregul sau).
    iar la casa de pensii nu voiau sa-i ia in calcul hartia aia pentru ca demonstra un salariu prea mare. eu am ramas ca la dentist.

    1. Nici cu birocrația britanică nu mi-e frică. De când mă tot freacă ăștia cu permisele lor de muncă, mi s-au lungit urechile.

Comentariile sunt închise.