Fata care nu era Batman

În episodul de astăzi al serialului nostru „Nadia Gică-Contra își arată disprețul față de produse ale culturii pop pe care toată lumea le iubește” (vezi Avatar), ne oprim la senzația literară și cinematografică cunoscută sub numele de trilogia Milennium.

Pentru aceia dintre voi care nu știu despre ce e vorba: e vorba de nește thrillere groase cât o cărămidă scrise de un nene suedez, care a dat ortul popii înainte să-și vadă creația internațional-faimoasă. Am auzit despre ele de la cineva care le citea cu mult entuziasm, dar cum n-am fost niciodată amatoare de thrillere scrise, nu mi-am bătut capul să aflu mai multe despre subiect. După care suedezii au făcut și ei nește filme după cărți. Iar acum americanii fac nește filme după filmele suedeze, și eu n-am mai avut loc nicăieri în Londra și nicăieri pe Internet de afișe și reclame și poze și recenzii și discuții cu gagica emo și actorul urât care îl joacă pe noul Geims Bond. (Sunt curioasă dacă fenomenul a fost la fel de agresiv și în România.)

Acu, eu n-am citit cărțile. Prietenul meu a cules din gunoi partea I, intitulată în original Bărbați care urăsc femeile (și tradusă pentru sensibilul public anglofon drept Fata care are un tatuaj cu dragon. Sau Fata cu dragonul tatuat. Mă rog, oricum ai da-o, în românește sună ca naiba), unde fusese aruncată fără milă de, probabil, un cititor nemulțumit- pentru că nu-i place să vadă cărți în gunoi ca și cum ar fi, mă rog, gunoaie. Dar niciunul din noi nu s-a apucat până acum de ea pentru că înainte de asta trebuie să citim cărțile pe care nu le-am găsit în gunoi, ba chiar le-am cumpărat ca oamenii civilizați de la librărie.

Am văzut însă de curând filmul partea I, varianta americană. Nu m-aș fi obosit să scriu despre el dacă n-aș fi auzit supărătorul zvon cum că e vorba de o poveste vag feministă. Îs destui indivizii care, pe forumul de discuții dedicat de pe IMDB.com, pretind indignați că Fata cu Tatuajul e chiar femi-nazistă și urâtoare de bărbați și că, noi, bărbații, domle, ne-am săturat să fim persecutați cu asemenea propagandă misandră scrisă parcă de Andrea Dworkin în ziua ei cea mai proastă. Iar Stieg Larsson, autorul cărților, se pretindea, pare-se, feminist de-a binelea și zicea că a ajuns așa după ce a fost martor la un viol în grup când era adolescent și n-a făcut nimic ca să-i oprească pe agresori, prieteni de-ai lui altminteri. Zdrobit de sentimente de vinovăție (îndreptățite. Ce fel de căcat de om ar asista la un viol și n-ar pune mâna pe telefon să cheme poliția?), Larsson a creat drept omagiu o eroină literară omonimă victimei violului din viața reală, care suferă o pățanie asemănătoare. Pun pariu că femeii cu pricina, dacă mai trăiește, îi crește inima de bucurie să vadă peste tot un personaj cu numele ei violat iar și iar, într-o poveste scrisă de unul din complicii la delictul comis împotriva ei. Cu așa omagiu, la ce-ți mai trebuie insulte?

Pe scurt, vehicularea cuvântului „feminism” în legătură cu Fata cu Tatuajul a făcut nițel să mi se suie părul în vârful capului. Majoritatea filmelor populare din ziua de azi sunt sexiste într-un fel condescendent și binevoitor: rolurile pentru gagici sunt tragic de nedezvoltate, în general mame, neveste și prietene care stau în planul doi și n-au nimic interesant de făcut, până și în desene animate sau science fiction unde, ținând cont de situațiile fantastice, e de neînțeles de ce s-ar mai agăța cineva de roluri patriarhale. Sigur, e enervant, dar nu poți să bați din picior în nasul unui scenarist și să strigi „De ce n-ai scris, bă, un personaj feminin mai consistent?” Pentru că, până la urmă, în artă n-ai cum să distribui cote de corectitudine politică. Dar demult nu mai văzusem un film atât de activ și deschis în misoginismul lui cum e ăsta cu Fata tatuată, ceea ce e reconfortant într-o anumită măsură. Niciunde titlul original cu Bărbații care urăsc femeile nu s-ar fi potrivit mai bine.

(Cine vrea să vadă filmul/n-a citit cartea și e interesat fără să i se strice cheful și dezvălui toate misterele bla bla să nu citească mai departe. Meh.)

Fata tatuată, pe numele ei Lisbeth Salander, e o rockeriță emo-goth sexy care nu e altfel decât sexy în fiecare secundă în care apare pe ecran, deși noi ar trebui să credem că nu e nicidecum atrăgătoare în mod convențional doar pentru că are niște piercinguri și o freză mai dubioasă. (Aceste mici excentricități de look sunt contracarate agresiv cu scene nud care ne demonstrează că fata are corp frumos și e, totuși, un obiect sexual acceptabil pentru folosință generală.)

O eroină Neconvențională și Diferită, pentru că se dă cu negru pe la ochi și are un cercel în sprânceană.

Ni se sugerează deloc subtil cum că ar fi și lesbiană, sau măcar bisexuală. Meseria ei este de hacker-și-investigator-privat-extraordinnaire. Deși, cu un asemenea talent, ar putea să-și umple contul de bani și să-și fabrice absolut ce identitate dorește, Lisbeth este dependentă financiar de un funcționar de stat care îi pretinde servicii sexuale contra ajutor social. Respectivul funcționar o violează și torturează și Lisbeth îl pedepsește ulterior de numa-numa, pentru că violul e o chestie foarte mișto și e musai să apară în filme la orice pas, iar o eroină dură care răzbună violuri e un pretext narativ clasic pentru filmele de mâna a paișpea (vezi: I Spit on Your Grave). Ceva mai târziu, Lisbeth își dă seama că ce i-a trebuit de fapt în tot acest timp e să se culce cu un bărbat mai bătrân, mai urât și mai incapabil decât ea, pentru că, nu-i așa, lesbienele sunt lesbiene numai până dau de bărbatul potrivit care să le aducă pe calea potrivită cu penisul lui magic (vezi: jumate din toate filmele porno făcute vreodată). O eroină feministă, da, ce pot să zic.

Celălalt fir narativ e interesant puțin spre deloc și îl implică pe actorul cel mai nepotrivit pentru Geims Bond dintre toți Geims Bonzii care au fost, în rolul unui jurnalist care investighează un mister care nu e mister pentru nimeni din moment ce unul din suspecți e jucat de Stellan Skarsgard, iar Stellan se dovedește întotdeauna a fi ăla rău. Alte clișee amuzante cu care operează această parte a poveștii:

-Dacă eroul unui thriller are un animal de casă, acesta va fi descoperit ciopârțit pe pragul ușii sau fiert în mâncare la un moment dat, ca un avertisment că eroul se apropie periculos de adevăr.

-În investigarea unui mister pe care nu l-a putut rezolva nimeni timp de zeci de ani, la apariția eroului toți cei implicați se dovedesc a avea proaspete în minte amintiri despre eveniment, plus fotografii salvatoare la îndemână, tăieturi din ziare etc., până la urmă, singurul mister fiind de ce nu s-a obosit nimeni să pună lucrurile cap la cap mai demult. De asemenea, deși misterul cu pricina e vechi de zeci și zeci de ani, niciunul dintre personajele cheie implicate n-a dat ortul popii între timp.

-când eroul este prins de ăla rău, ăla rău va pierde întotdeauna puțintică vreme explicându-și acțiunile în fața eroului, timp suficient să apară o scăpare pentru erou. O replică clasică între ăla rău și eroul captiv: „Știi, de fapt, noi doi nu suntem atât de diferiți cum crezi”, rostită de ăla rău în timp ce soarbe agale un pahar de vin. De asemenea, nu strică dacă ăla rău e meloman și genul de muzică preferat merge ca nuca-n perete cu preocupările lui criminale (vezi: American Psycho.)

Și tot așa. Nu mă îndoiesc că s-or fi operat schimbări de la carte la film, dar din ce înțeleg povestea de bază e tot aia și nu e una prea strălucită. Calitativ vorbind, fenomenul Stieg Larsson pare să fie ceva la nivel de Twilight.

Dar m-am săturat ca de mere acre de viol ca pretext narativ, pe principiul Titus Andronicus: vrei să-i faci rău unei femei? O violezi. Vrei să-i faci rău unui bărbat? Îi violezi nevasta/fiica/mama etc. (vezi: aproximativ toate filmele și serialele de acțiune făcute vreodată). E aproape imposibil să consumi un produs cultural din postura de posesoare de cromozomi XX și să găsești un personaj cu aceiași cromozomi cu care să-ți dorești să te poți identifica, adică, unul care să îndeplinească simultan condițiile:

1.Personalitate suficient de dezvoltată de scenariu cât să fie măcar vag interesantă

2.Personajul să fie subiectul acțiunii, adică să facă lucruri, nu obiectul acțiunii, adică să i se facă lucruri.

Aci unii ar putea să zică: dar, dar, Lisbeth Salander îi face knock-out pe unul și pe altul de-a lungul poveștii! Și răspundem: da, dar autorul nu i-a dat voie să facă asta până n-a inclus o scenă lungă și simpatică în care, scuzați-mi franceza, cineva o fute în cur cu forța. Gândiți-vă la asta și dacă vă amintiți să-i fi făcut cineva lui Batman așa ceva. Sau Cowboyului fără nume al lui Clint Eastwood. Sau lui Indiana Jones. Nu e vorba numai că eroinelor feminine li se întâmplă lucruri rele, ci că li se întâmplă lucruri rele foarte specific feminine, adică violență sexuală, și foarte specific umilitoare, pentru că, nu știu alții cum sunt, dar eu personal aș prefera unul-doi pumni în nas decât un viol, dacă ar trebui musai să aleg între cele două variante. Iar eu nu vreau o eroină care, ca să poată fi la fel de cool ca Batman și alți ăia, trebuie în prealabil umilită grav și pusă la locul ei de muiere. Dacă femeile constituie mai mult de jumătate din populația lumii (și, presupun, o proporție asemănătoare din publicul consumator de filme), cum se face că nimeni nu le consideră public-țintă decât pentru comedii romantice de 2 lei? Din această dilemă nu putem ieși.

Mie nu-mi plac comediile romantice (deși cunosc un tip, și heterosexual pe deasupra, căruia îi plac la nebunie), dar m-ar interesa o eroină de film la fel de cool ca Batman. Sau Cowboyul lui Clint Eastwood. Sau Indiana Jones. Mireasa din Kill Bill? Dar și p-aia o violează niște unii când e în spital în comă. O eroină fără viol, deci. Știți vreuna? ….

18 gânduri despre “Fata care nu era Batman

  1. Nu am realizat că am văzut filmul, până nu am ajuns la partea cu investigarea misterului. Mă rog, nu am ratat începutul și n-am văzut sfârșitul, pentru că mi s-a părut o porcărie. Dar asta este cea mai amuzantă pseudo-cronică de film pe care am citit-o vreodată.😆 Oricum, „Bărbați care urăsc femeile” suna mult mai bine decât „Fata cu dragonul tatuat”.🙂 Eroine fără viol? Păi, Wonder Woman, Supergirl, Power Girl etc. Bine, toate sunt semi-dezbrăcate, dar asta e altă problemă.🙂 Și nu sunt sigur dacă Supergirl și Power Girl au apărut în vreun film (adică, nu unul de animație).

    1. Da, Wonder Woman e costumată ca o stripperiță, iar de celelalte nici n-am auzit. Presupun că Supergirl e o variantă mai puțin interesantă a lui Superman?
      Sfârșitul acestui film este extrem de enervant. Deși misterul a fost rezolvat, filmul se încăpățânează să mai dureze încă vreo 20j de minute lipsite de evenimente notabile. Deci n-ai pierdut nimic dacă nu l-ai văzut.

      1. În comentariul de mai sus s-a strecurat o eroare: se va citi „am ratat începutul” în loc de „nu am ratat începutul”.🙂 Da, Supergirl este verișoara lui Superman, pe numele ei Kara Zor-El. Iar Power Girl este corespondenta Supergirl de pe Earth 2. Mulțumesc wikipedia.🙂

  2. „(Cine vrea să vadă filmul/n-a citit cartea și e interesat fără să i se strice cheful și dezvălui toate misterele bla bla să nu citească mai departe. Meh.)”

    Ar trebui reformulat: Pentru cei care nu vor sa-si piarda timpul sa citesca😀 mai departe.
    Il vad prea multi ca sa mai ma uit si eu. Citesc recenzia si daca suna interesant ma uit daca nu: ” – Next! „.

  3. eu am vazut filmul in varianta suedeza si trebuie sa recunosc ca aceasta cronica prezinta un punct de vedere foarte viabil.
    trebuie sa recunosc ca neuronul meu a fost zdravan pus la incercare. el este obisnuit sa-si distribuie atentia: 40% ce se intampla pe ecran, 40% ce spun actorii pe ecran (de regula in engleza), 20% subtitrare. din pacate, versiunea originala, in suedeza, a schimbat acest delicat balans catre 40-50% catre subtitrare, chestie care a dus la o mega durere de cap la finalul filmului.
    varianta americana nu am s-o vad „din principiu”.
    totusi, din cate am observat eu si majoritatii personajelor masculi li se intampla de obicei diverse (de obicei violat/omorat sotie/copii; dap, stiu), dupa care incepe balul.

    cica miercuri sau joi incepe un campionat de patinaj. (parca cel european).

    1. Păi asta zic și eu. Personajelor masculi li se deteriorează proprietatea (adică femeile și copiii). Personajele femele trebuie să suporte totul pe pielea lor indiferent dacă e povestea lor sau a consortului.😀
      Campionatul de patinaj a început deja ieri, din câte știu. Și se petrece în Anglitera (Sheffield), păcat că nu pot să mă duc la locul faptei.

      1. cica ieri si azi au fost preliminariile
        de maine, miercuri, ar incepe: http://www.ziuaveche.ro/sport-auto/sport/campionatul-european-de-patinaj-artistic-programul-complet-si-cine-transmite-in-direct-70492.html. sper sa nu te superi pentru link.🙂
        nu inteleg de ce eurosport se cheama euro-sport. printre altele transmit un meci de fotbal guinea ecuatoriala-senegal.

        mi-am stors memoria, si, cu riscul de a primi o caracterizare nu tocmai placuta, expun un personaj feminin caruia i se intampla lucruri rele, dar nu neaparat specific feminine. buffy-the vampire slayer.🙂
        tipa e batuta, lovita, pocnita, troznita de-a lungul a 7 sezoane in tot atatea moduri si cu tot atatea obiecte cate le poate inventa un scnerarist american de filme de actiune, ba chiar ucisa de vreo doua ori (ma rog, odata e cam sinucidere, dar sa zicem). si nu incepe din cauza unui viol.🙂 singurele rele specific feminine pe care le sufera si mi le amintesc (in 5 sezoane si un pic) sunt:
        1. momentul sedusa si abandonata. desi acestui moment ii cad prada si suficienti barbati ca sa nu mai fie chiar specific feminin.
        2. unul din iubiti o parareste pentru motivul ca i se pare ca ea e mai puternica decat el, deci nu-si poate indeplini indatoririle de mascul in apararea iubitei. asta e opinia mea cu privire la motivul tipului, in ciuda stradaniei scenaristilor de a ma/ne convinge de existenta altui motiv.🙂

        partea naspa e ca toata nebunia denota ca societatea actuala pe ansamblu (adica doar tarile subdezvoltate, sau cele nu o religie care nu acorda prea multe femeilor) (cica civilizata si ultra-tehnologica) este inca teribil de patriarhala si sexista. nimic nu s-a schimbat fata de acu’ enspe sute de ani. cam naspa, daca ma intrebi pe mine.

  4. Buffy a fost multă vreme serialul meu preferat, și ar mai fi și acum, dar am văzut fiecare episod de enșpe ori și mi s-a acrit nițel😀 . Când eram mai mică mă trezeam noaptea la ore dubioase ca să mă uit la el în reluare pentru că în mod normal se dădea sâmbăta după-amiază-spre-seară (pe PRO TV), adică un moment al zilei când monopolul telecomenzii era la mama. După aia am recuperat ce mai pierdusem cu ajutorul internetului. Sunt de acord că băiatul ăla i-a dat papucii pentru că se simțea complexat și inutil pe lângă o tipă care n-avea nevoie de nimeni s-o păzească noaptea de derbedei (sau vampiri.)
    În biblioteca universității unde am învățat aici în Anglia există chiar cărți și studii academice despre Buffy și virtuțile ei potențial feministe. Eu nu m-aș arunca așa departe, dar cred că e într-adevăr cam tot ce pot găsi mai aproape de un prototip de supererou de sex feminin care să nu mă calce pe nervi. Ca orice supererou, își lua bătaie zdravăn, dar mai mult dădea. Și în general bătea vampirii îmbrăcată în trening, nu în chiloți și pantofi cu toc precum Wonder Woman.
    Ca o fană fidelă, pot aminti totuși un episod din sezonul șase în care iubitul ei vampir cu numărul doi (Spike), supărat că i s-au dat papucii, se gândește s-o convingă să-l ia înapoi cu o tentativă de viol. Desigur, violul nu se consumă, pentru că Buffy îl trimite repejor la naiba, deci din acest punct de vedere i-a mers mai bine decât Fetei cu dragonul tatuat.

  5. Nadia, pe tine inca te mai uimeste prostia? Filmele sunt din ce in ce mai proaste, cartile sunt din ce in ce mai proaste, oamenii sunt din ce in ce mai prosti. Get used to it. Parca asa zic astia din Grossbritania.
    „nu știu alții cum sunt, dar eu personal aș prefera unul-doi pumni în nas decât un viol, dacă ar trebui musai să aleg între cele două variante.” – tragedia este ca de obicei te alegi cu amandoua si nu te pune nimeni sa alegi!
    Prostia se vinde si se perpetueaza, media proasta creaza oameni prosti care cer media proasta. Prostia este ciclica.

      1. Un fost sef de al meu din Romania mi-a zis o chestie (dupa ce o dadusem rau in bara cu un proiect): „Cel mai bine e sa nu gandesti. Daca gandesti atunci nu vorbi. Daca esti atat de prost incat sa vorbesti macar nu scrie. Daca ai scris atunci pentru nimic in lume nu semna. Si daca ai si semnat atunci sa nu te mai mire nimic!” Asa ca Nadia, te poti mira cat vrei dar sa nu cumva sa semnezi!

  6. Prostia asta nu se vede pentru cei ce o poarta. Si noi ca sa-si mai dea seama si ei suntem carcotasi. Normal ca daca ii luam la misto tre sa avem grija cum exprimam ca sa nu fim luati la misto la randul nostru. Si d-aici se nasc bancuri si carcoteli, din luatu asa la misto zilnic.

  7. Ai vazut ucrainiencele de la FEMEN la Davos? Deja mi-am rezervat bilet pentru anul viitor, nu pot rata asa ceva. Ma leg cu lanturi de gardul ala pe care incearca sa il sara.
    Muahahahaa Ma uitam cum gardienii se chinuiau sa le impiedice sa intre in cladire. Pai asemenea femei eu le rugam in genunchi sa vina, cum sa le opresc? Le lasam sa demonstreze cat vor ele, zi si noapte. Cred ca au adus politisti gay, altfel nu imi explic.
    Crezi ca ma primesc la ele in organizatie?

    1. N-auzisem de ele, așa că le-am google-it acum ca să fiu în temă, și mă întristă profund ce văzui. Genul ăsta de inițiative pseudoîndrăznețe, ca și SlutWalk-urile, sunt bine intenționate („FEMEN proposed the introduction of criminal responsibility for the use of sex industry services.” Asta e o idee bună cu care sunt de acord) dar participantele eșuează lamentabil pentru că nu-și dau seama că în felul ăsta nu protestează împotriva nedreptăților la care le supun societatea sau bărbații sau mai știu eu ce, ci fac exact ceea ce li se cere din partea societății și bărbaților, adică se comportă ca niște obiecte pentru folosință sexuală. Nimeni, niciodată, nu le va lua în serios, și fac mai mult rău decât bine cauzelor pe care pretind ele că le susțin.
      Asta dacă te interesează poziția mea vizavi de activismul lor politic.😆 Altminteri, nu văd de ce niște perechi de țâțe ar fi ceva care să merite entuziasmul pe care îl manifești matale (ce, n-ai mai văzut țâțe?), dar nu-nțeleg nici de ce expunerea lor ar ofensa pe cineva și merita intervenții polițienești și alte alea. Sunt doar țâțe. O parte a corpului ca oricare alta.

      1. Asta este, sunt doar niste tate dar orice as face inca continua sa ma fascineze. Muahahaha Niciodata nu voi vedea destule. Asta ar zice orice alt barbat. Stiu ca poate tie ti-au zis altceva, dar realitatea e asta.🙂

  8. Eu zic sa citesti cartile. Macar pe prima si apoi vezi mai departe daca merita si restul. Eu am citit cartile si apoi am vazut filmul si nu, nu se compara. In carte personajul este mult mai dezvoltat, iti explica de ce a ajuns asa si din ce motiv are acest comportament. In plus, ceea ce nu s-a spus in film, este faptul ca Lisbeth era geniala (memorie fotografica excelenta, f. inteligenta cu inclinatii usor sociopate). Atunci cand am vazut filmul si scenele abuzului m-am gandit ca daca cineva se uita la ele si nu a citit cartea o sa aiba o parere cam proasta despre tipa. Cedeaza mult prea repede, nu se razvrateste la inceput etc. Motivele le gasesti in carti. Acum nu zic ca sunt niste carti extraordinare, insa, din punctul meu de vedere, au fost interesante.

  9. @D: viața e prea scurtă ca să dau atâtea șanse aceleiași povești, care nici măcar nu mi-a plăcut. Am multe alte cărți pe care le pot citi.
    Oricum, mi se pare că ai trecut tocmai pe lângă esența perorației mele împotriva Fetei cu Dragonul. Problema nu e că Lisbeth ar fi proastă, sau neinteresantă, sau că cedează prea ușor (??) în fața agresorului ei (serios,nu mi-ar da prin cap să învinuiesc o victimă, chiar și una fictivă, că a „cedat”.) N-am o problemă cu personajul, mi se pare destul de reușit chiar și în acest film prost și sunt convinsă că e și în cărți. Problema mea e cu violul omniprezent ca mijloc narativ, cu glorificarea violenței sexuale, cu faptul că cei care scriu aceste povești simt mereu nevoia să pună în prim-plan o femeie brutalizată și că le face plăcere să facă asta sub varii pretexte. În rest, că Fata cu Dragonul era sociopată sau doar nițel mofluză- e complet irelevant.

    1. Cartea in sine este facuta cu scopul de a trage un semnal de alarma impotriva violentei de acest gen si implicarea statului. Spre exemplu, la inceputul fiecarul capitol, sunt statistici f.interesante despre femeile din Suedia, despre procentul celor abuzate dar care nu raporteaza la politie etc. Ma gandesc ca este o problema destul de spinoasa in societatea lor, deoarece am intalnit aceasta idee de abuz si in alte carti de autori nordici. De asemenea, Larson atrage atentia si asupra influentei statului. In fond, Lisbeth este in primul rand o victima a sistemului. Deci violul nu mi se pare introdus doar asa, pentru a crea rating.
      Asa cum ziceam mai sus, nu pot sustine ca este o carte extraordinara, insa cu singuranta este una interesanta din punctul meu de vedere.

Comentariile sunt închise.