Macar pentru atat si-a meritat sa vin la Bucuresti

Dupa umila mea parere, pe care am mai exprimat-o in numeroase ocazii fara sa ma intrebe nimeni, festivalul de desene animate Anim’Est e cel mai misto eveniment cultural din urbea mea natala ever (si unul din motivele pentru care am venit in Romania fix in perioada asta). Mie imi plac mult desenele animate. Dar chiar si imaginandu-ne prin absurd ca mie, naratorului, nu mi-ar placea desenele animate – ceva greu de imaginat, ce-i drept – Anim’Estul tot e un eveniment cultural misto, cu o campanie de comunicare bine facuta si fel de fel de programe speciale, invitati si alte alea, cu nimic mai prejos fata de alte festivaluri de animatie internationale (de pilda LIAF-ul din Londra, unde nu mi-a permis bugetul sa ma duc, dar, enh, am rasfoit oferta din scoarta in scoarta).

Pe langa competitie (lung- si scurtmetraj, film studentesc, film romanesc, Balkanimation, videoclip si reclama, care n-am inteles niciodata de ce-s puse laolalta, ca doar videoclipurile muzicale si reclamele sunt chestii ale naibii de diferite), anul asta avem: lungmetraje de Satoshi Kon, regizor japonez care tocmai ce muri de curand, dar inainte de asta apuca sa faca niste anime-uri trippy (eu am vazut mai demult “Paprika”. Mi-a placut, desi n-am inteles mare lucru. Zic gurile rele ca “Inception” s-ar fi inspirat intens de-aici. Eu n-am vazut Inception, deci nu ma pronunt); o retrospectiva dedicata animatiei cu papusi, marionete si alte alea, unde mai ales cehii sunt tata lor – Jan Svankmajer! Jiri Trnka! Bretislav Pojar!- ; invitati Shane Acker-care-facu-un-lungmetraj-produs-de-Tim-Burton, pe filiera mainstream si Joan C. Gratz, castigatoare de Oscar pentru ceva foarte artisticos si experimental, pentru publicul, desigur, artisticos-experimental; din nou Creepy Animation Night cu DJ-iala live pentru hipsteri, Polonia ca tara invitata si asa mai departe, cate si mai cate, de toate pentru toti. Si mai ales pentru mine. Nu o sa-mi mai bat capul sa incerc sa-i aduc pe calea cea buna a desenelor animate pe cei neinteresati, ca stiu ca-mi racesc gura degeaba, dar serios ca habar n-aveti ce-i frumos in viata.

Zilele astea m-am distrat cu urmatoarele:

1. Un program dedicat animatorilor polonezi contemporani, care intruneau urmatoarele trasaturi comune:

-un stil grafic inovator, dar care avea darul de a te obosi cumplit dupa un minut-doua, precum si un alt dar suplimentar de a face ceea ce se petrecea pe ecran foarte greu de priceput. A nu se intelege ca toti aveau acelasi stil, din contra, filmele erau facute prin tehnici foarte diferite, dar din punctul asta de vedere majoritatea pareau sa se fi inteles intre ei.

-o preocupare deosebita pentru relatii amoroase disfunctionale: ba adulter, ba viol, ba violenta domestica, ba prostitutie, ba voyeuri, na, nu strica la casa omului. Din acest punct de vedere cel mai mult m-a zapacit un filmulet interminabil intitulat “Kizi Mizi”, care parea scrijelit cu pixul si in care o soricioaica avea un sot si un amant, amandoi motani, dar din cauza graficii halucinante nu-mi dadeam niciodata seama cand era in pat cu unul si cand cu celalalt, sau, in general, daca erau intr-adevar doi.

-un interes pronuntat pentru conditia femeii ca slujitoare domestica: cel putin trei din aceste filme aveau un personaj feminin lipsit de alt orizont in afara propriei locuinte. Macar soricioaica isi umplea timpul in mod placut si util, zic. In schimb, intr-un alt filmulet, o tanti a spalat atatea farfurii si a frecat atatea podele, incat era sa adorm.

Per ansamblu nu pot sa zic ca acesti animatori polonezi m-au ajutat sa uit cat m-au calcat pe nervi polonezii cu care am locuit in Anglia. Dar dupa aceea am vazut si lucruri mai corespunzatoare.

2. Programul de scurtmetraje in afara concursului Mozaic 4. Cele mai slabute au fost filmele frantuzesti, unul dintre ele cu o premisa draguta, dar impachetata in vorbarie exagerata si design urat cu spume, iar celalalt alcatuit doar din alergat de colo-colo fara rost, probabil, s-au gandit ei, ca in filmele cu Roadrunner, doar ca acolo exista totusi o idee de baza, si anume ca Wile. E. Coiotul incearca sa prinda pasarea alergatoare.

Mi-a placut, in schimb, “Robotul lui Polo” (Australia), unde robotul cu pricina e de fapt un monstrulet grasuliu si cu ochi bulbucati, care micsoreaza tot ce inghite, un filmulet polonez, “Orasul pierdut”, fie si numai pentru grafica foarte, foarte reusita, la care eu, ca artista aspiranta, ma holbam cu gura cascata- uite ce interesant au facut focul ala! uite ce frumosi sunt nuferii aia!- (povestea propriu-zisa era cam demodata, fiind, din ce am retinut, dupa un poem de Mickiewicz), “Dovleci si dantela veche”, canadian, cu figurine din plastilina (cred) si cu un azil pentru batranii cu o tinerete de poveste, la propriu. Tovarasul de vizionare a fost mai impresionat de “Captain Awesome”, o parodie de supererou din benzile desenate americane, confruntat cu o dilema existentiala intre datoria fata de cetateni si nevoile sale personale si urgente, mai precis, aceea de a se caca. Tovarasul a respins sugestia mea cum ca ar fi vorba de “toilet humor”. De unde, a zis el, e filozofie toata ziua. Si anume: merita sa salvezi o lume care nici macar nu te lasa sa te caci linistit?

3. Lungmetrajul lui Shane Acker “9”, produs de Tim Burton, de care va zisei mai devreme. Fiid mai vechiut (2009) si distribuit destul de larg, cred ca multa lume l-a vazut deja prin metoda de mare succes “torrente si alte surse asemanatoare”. E vorba de niste papusi de carpa, identificate doar prin numere stantate pe spate, care se trezesc la viata intr-o lume postapocaliptica populata de roboti ucigasi. Pentru ca, bineinteles, robotii s-au rasculat impotriva umanitatii si au exterminat-o bla bla bla Terminator si ce va mai trece prin cap, e o poveste care a mai fost spusa de 1547 de ori. Am apreciat ca personajul feminin (sau, ma rog, care are o voce feminina. Ca papusile de carpa n-au organe genitale) nu era o isterica pe care era nevoie s-o salveze ceilalti, din contra, ii mai salva ea din cand in cand, desi, bineinteles, nu scapam de sindromul Strumfita, adicatelea: toti membrii unei echipe de protagonisti sunt masculi, in afara de unul singur, ca o concesie fata de cealalta jumatate a populatiei planetei. Filmul arata foarte bine, e scurt (70 minute) si alert, masinariile malefice sunt adecvat de fioroase si steampunk. Dar nu era rau daca atata efort tehnologic ar fi implicat si ceva mai mult efort scenaristic. Era ca si cum cineva ar fi aruncat replici din vreo 20 blockbustere hollywood-iene intr-o masina, le-ar fi amestecat si-ar fi scos de acolo la nimereala replici pentru papusile lui Acker. Ca sa nu mai zic ca eu pe 9 ala l-as fi pocnit, numai tampenii facea.

4. “Povesti cu masini”, un film cehesc facut din patru scurtmetraje animate, trei cu papusi si unul digital. In prima poveste, regizata de maestrul-veteran Bretislav Pojar, un mecanic si masina lui nazdravana handmade incearca sa inveseleasca o printesa morocanoasa, care se va marita doar cand va reusi cineva s-o faca sa rada. In cea de-a doua, un contabil in decapotabila se pricopseste cu o zana amatoare de viteza. Povestea numarul trei, care mi-a placut cel mai mult, era populata cu figurine din hartie misunand in masinute miniaturale printr-un decor care infatisa in acelasi timp o locuinta de marime obisnuita si un mini-oras. Era vorba despre un fel de pestisor de aur, insa unul care ofera cadou piese de schimb pentru masina si pe care-l prinde un pescar milos. Ultimul filmulet se numea Vincent, iar Vincent asta era un designer de automobile genial care traia intr-o lume eco si antiautomobilistica. Imi plac o groaza desenele animate cehesti pentru ca sunt colorate, ireverentioase si oarecum de moda veche, cam ca povestile pe care ti le-ar spune un bunic glumet (din cauza asta, grafica digitala din “Vincent” mi se pare ca li se potriveste mai putin). La cinematograful Patria e si o expozitie de decoruri si papusi din film, asa ca dupa proiectie am petrecut timpul in mod placut si util holbandu-ma la ele, in compania unei beri cehesti primite moca. Pai daca asta nu e un eveniment cultural de calitate superioara, atunci nu stiu ce e.

S-ar putea sa mai urmeze, stay tuned.

2 gânduri despre “Macar pentru atat si-a meritat sa vin la Bucuresti

  1. salut! eu nu am fost la anim’ est pt ca eu urmaresc decat animatiile mainstream pe care le vad la laptop, downloadate de pe „dc++”! imi plac animatiile de la pixar, incepand cu ” a bug s life” pana la „tangled” ! intre timp pixar ul s a unit cu dreamworks ul si ce au scos apoi mi a placut in egala masura!
    ia zi mi care e top ten ul tau, filme de animatie? acum sa te vad!

Comentariile sunt închise.