24

N-am învățat să curăț cartofii cu cuțitul și nici să gătesc vreo treabă care depășește în complexitate alimentele congelate de la supermarket, dar măcar acum știu să fierb cantitatea potrivită de orez pentru o masă și nu pentru întreaga populație a Chinei. Nu mă mai rătăcesc mai des de o dată pe lună. M-am deprins să socializez suficient cât să n-am nici un weekend de singurătate dacă nu vreau eu în mod deosebit să-l petrec în singurătate. Am plecat cu vederea  bună și m-am pricopsit cu ochelari. Și tot la 2000 Km depărtare de casă mă aflu.

De ziua mea am primit plastilină sclipitoare, cărți, un elefant indian adevărat, adus cu avionul din India (dar fabricat din hârtie pictată, ce-i drept), și ceșcuțe de băut sake.

Nu cred că ar fi o minciună dacă aș zice că ultimul an a fost cel mai bun de până acum în existența Nadiei, nu numai pentru că Nadia a petrecut un număr foarte mic de zile fiind deprimată și gândindu-se la nemurirea sufletului, sau mai precis la absența vreunei nemuriri a sufletului, dar și pentru că Nadia s-a schimbat în bine suficient cât să nu se mai simtă a mai vai mama ei ființă care a trăit vreodată pe fața pământului. Nadia nu se mai simte vinovată dacă nu se străduiește să se îmbrace într-un palton de ipocrizie, pentru că poate să bea o bere și cu oameni care nu-i reproșează treaba asta. Nadia nu se mai simte prost că nu-și bate capul să arate ca un model din reviste, pentru că nimeni nu-i mai cere așa ceva. Nadia nu se mai simte prost pentru că are pantofi urâți (dar comozi), sau pentru că e prea timidă să vorbească cu chelnerii. Nadia se simte, în general, al dracului de bine, deși e falită, șomeră și bătrână cât să se mute oficial din zona de early-twenties spre mid-twenties și de-acolo direct spre coșciug. Habar n-am ce-o să fac mâine și mă doare în papuci.

Nadia are un accent de tot rahatul în engleză și nu face nici un efort să-l corecteze, dar tot știe să scrie mai bine decât mulți dintre englezii propriu-ziși, care nu fac diferența între YOUR și YOU’RE, sau între ITS și IT’S.

De ziua mea am sărbătorit trei zile la rând cu filme și Ludo și mini-fotbal, și să știți că drama britanică de mare prestigiu Tinker Tailor Soldier Spy e plictisitoare ca naiba și Gary Oldman nu mai e sexy, dar Trollhunter e destul de drăguț.

Nadia se pregătește să vadă ce mai face țara ei de baștină. Prevăd că o să fie interesant.

19 gânduri despre “24

  1. Tara ta de bastina o duce prost, iti recomand sa ramai acolo. Cere azil politic pe motiv de tara condusa de un guvern imbecil. Poti aduce tone de dovezi in orice clipa. Sau te poti da drept roman terorizat de tigani, ceea ce nu ar fii departe de adevar. Ma bucur ca se termina concediul si trebuie sa plec, chiar si la capatul pamantului
    La 2000 de km esti ca si acasa, poti sa vii pe jos. Columbia este departe, sau Africa de Sud sau alte tari de care nu ai vrea sa auzi niciodata si in care te pot trimite niste hitleristi dementi.
    Prima mea ciorba a iesit pilaf, unul excelent, deci se mai intampla si la altii. Dupa ce gusti mancarea din Malaezia te gandesti ca ori inveti sa gatesti ori mori in chinuri cu spume la gura si mana intinsa dupa o cana de apa,otravit cu ceva „putin picant”.
    Sa nu stii ce vei face maine este exact ce trebuie sa stie orice om inteligent, asa ca pot sa zic ca esti pe drumul cel bun.
    Tu esti batrana? Hai ca ma duc sa imi sap (cine nu sapa, nu papa!) o groapa in gradina si sa fac rost de niste scanduri ca se pare ca sfarsitul e mai aproape decat credeam eu.

  2. La multi ani !
    Romania ce sa faca, e tot la locul ei pe harta (si doar atat, e o imagine pe o harta), nu are drumuri asfaltate, dar are parcuri (au fost amenajate cateva) si borduri, cainii sunt tot la locul lor pe strada (nu ii deranjeaza nimeni), cersetorii din piete si centrul vechi sunt inca „in business” si culmea chiar prospera (romanul a devenit mai sufletist), televiziunile arata in continuare violuri, crime, interlopi si evident politica (politica in sus politica in jos).
    Inca o data iti urez la multi ani si sa ai parte de tot ce-ti doresti !

  3. … deși e falită, șomeră și bătrână cât să se mute oficial din zona de early-twenties spre mid-twenties și de-acolo direct spre coșciug
    ai uitat să bagi măritișul înainte de coșciug

    1. N-am uitat, doar că sper să n-ajung vreodată chiar în halul ăla de bătrânețe. Coșciugul ca coșciugul, dar măritișul depășește măsura.

      1. De ce este casatoria un eveniment asa indezirabil ? In ultima perioada parca a urcat in topul evenimentelor „triste” atat pentru femei cat si pentru barbati.

  4. La multi ani, Nadia!
    Nu stiu ce sa zic de tarisoara noastra in general, dar ulita mea a capatat un smac de asfalt, deci eu sunt un cetatean happy!
    am invatat sa ma bucur de lucruri marunte…🙂

  5. Hai Nadia, daca si elefantii indieni zboara cu avionul la fel se va intoarce si Nadia acasa, in triumf. La multi ani, zile senine, fara suparari!
    Fly Nadia, fly.

  6. Mulțumesc tuturor.
    @Alexandru: Căsătoria a fost dintotdeauna un eveniment trist pentru ambele sexe, dar cred că oamenii abia ce au început să-și dea seama în ultima vreme.

    1. In opinia mea casatoria este un eveniment fericit (din motive prea diverse pentru a putea fi enumerate), insa oamenii reusesc sa strice totul pe parcurs.

  7. La multi ani!
    ce mai face tara ta de bastina ti-au spus ante-comentatorii. sfatul meu personal: ca sa-ti pastrezi nou-castigata buna-distpozitie nu te uita la stiri, talk-showri, emisiuni „de divertisment”, orice alta chestie emisa de orice post de tv, cu exceptia filmelor, documentarelor si, eventual, chestiilor culturale, daca servesti asa ceva. daca insa poti sa traiesti fara filme, documentare, emisiuni culturale, nu deschide televizorul. e singura solutie dc vrei sa ramai cat de cat intreaga la cap.
    ca chestie, cand a fost garry oldman sexy? a fost si e absolut fenomenal ca actor, dar sexy…???

  8. La mulţi ani! Îţi doresc sănătate şi-ţi mai doresc să poţi face mereu numai ceea ce îţi place cu adevărat.

  9. Hmm deci cand eu aveam 5 ani fara 3 zile tu te nasteai. De obicei se zice multi inainte dar eu prefer putini si buni. Pana la 29 de ani sa nu iti faci griji, inca mai poti pretinde ca ai 20.

Comentariile sunt închise.