Lenea e mare, eu sunt mică

Nu cunosc nici un om mai leneș decât mine.

Mai sunt unii care încearcă să mă contrazică. De pildă, colegi de facultate rămași în urmă cu termenele de predare, care se uită la mine cu invidie (niciodată în cariera mea școlară n-am ratat vreun termen de predare). Dar se înșală. Singurul motiv pentru care mă grăbesc să termin lucruri înainte de vreme e ca să pot avea, mai încolo, satisfacția deplină a lenei mele în timp ce ăilalți muncesc și se agită. Pentru că lenea n-are nici un farmec dacă restul lumii nu suferă și tu nu-i privești de pe margine stând degeaba. Privind în urmă, mi se pare fascinant și inexplicabil că am reușit să trec totuși cu relativ succes prin 17 ani de școală și un an jumate în câmpul muncii fiind atât de leneșă.

Dacă ar exista un campionat de stat degeaba, poate că n-aș câștiga, dar sigur m-aș clasa printre finaliști. Am un talent deosebit pentru pierdut vremea în moduri foarte variate, dar în mod egal inutile, și găsesc mereu o metodă de rezervă: dacă biblioteca e închisă și nu pot să pierd vremea pe-acolo citind biografia Clarei Bow sau perorații feministe radicale,  dacă a picat Internetul și nu pot să mă uit la Sailor Moon sau să frecventez bloguri fundamentaliste amuzante, pot să stau pur și simplu în pat și să mă gândesc la zădărnicia ființei ore în șir, de când m-am trezit până se întunecă afară și ajung să mă întreb cum naiba a trecut și ziua asta.

Sunt atât de leneșă încât mă apucă groaza când mă gândesc la cât efort solicită existența de la mine. În fiecare zi trebuie să mă ridic din pat, să mă spăl (deși o să mă murdăresc la loc până seara), să-mi pun de mâncare și să mănânc (deși o să mi se facă iar foame mai încolo), haine trebuie să fie spălate, lucruri aruncate prin cameră trebuie strânse, patul trebuie aranjat (deși o să-l boțesc iar ca pe dune de nisip noaptea următoare), lucruri trebuie să fie cumpărate, trebuie s-o sun pe mama, oameni care îmi scriu mailuri se așteaptă să le răspund, dizertația trebuie desenată, cărți așteaptă să fie citite, filme așteaptă să fie văzute, prietenii vor atenție, amorezul vrea atenție, mie îmi vine doar să casc. Dar cel mai mult mă ia groaza când mă gândesc că sunt în căutări de loc de muncă și, deși buzunarul meu și-l dorește cu disperare, sufletul meu sângerează. Da, trebuie să muncim, toată viața, cel puțin cinci zile pe săptămână, fără vacanțe de trei luni ca la școală, până vom fi prea bătrâni și urâți și obosiți să ne mai pese de nimic, și asta fără să mă întrebe nimeni dacă eu sunt de acord- în fond și la urma urmei, n-am cerut eu să mă nasc, nu vreau să fiu un membru productiv al societății, vreau doar să stau pe-o parte cu o carte, dacă nu mi-e lene să dau pagina. E nedrept să fiu obligată la utilitate ca să pot trăi.

Dacă aș fi un animal, aș fi un leneș. Leneșul e un animal fascinant: uneori, chiar și după ce a decedat, cadavrului lui îi e lene să se desprindă de creanga de care a stat agățat toată viața. Leneșul nu doarme, totuși, conform sursei de încredere Wikipedia, decât vreo zece ore pe zi. Asta înseamnă că în restul vremii, pe care alte maimuțe l-ar petrece țopăind de pe o cracă pe alta, puricându-se, destrăbălându-se, el stă degeaba. Da, în fine, leneșul nu-i maimuță, dar seamănă, și oricum, înțelegeți ideea.

Normal că ești slabă dacă ți-e lene să duci lingura la gură. Ție, mamă dragă, ți-e lene și să respiri, mi-a spus săraca mama o dată. Ba nu, mi-a spus de mai multe ori. Are dreptate, zic. Noroc că respir automat.

8 gânduri despre “Lenea e mare, eu sunt mică

  1. Iti doresc sa lucrezi pentru nemti (mai ales offshore). In 40 de zile nu am avut decat 2 zile libere in care am fost la plaja (regret si acum nebunia de a sta la soare in tara asta). Sunt asa de obosit ca nu mai gandesc limpede, astazi de nervi am vrut sa il musc pe unul de la protectia muncii de picior si maine am o intalnire obligatorie cu psihologul companiei. Incearca sa bei cafea, pe mine aia ma tine in viata.

    1. Nu cred că voi lucra vreodată la nemți, pentru asta ar trebui să învăț germană. Brrrr.
      Partea cu mușcatul de picior sună foarte amuzant, aș vrea să văd așa ceva. Poți să explici mai exact cum s-a întâmplat?

      1. Stateam jos si incercam sa repar un motor, printre injuraturi si blesteme, exact in clipa cand ma hotarasem sa ma duc sa caut un litru de benzina si sa ii dau foc (ultima mea zii de lucru la fostul loc de munca exact asa sa desfasurat adica cu nervi si benzina), apare nefericitul asta si ma intreaba ce caut peste balustrada de bord fara echipament de protectie. Cum eu stateam jos si el era exact langa mine l-am prins frumos de picior (subit ca sa nu apuce sa reactioneze) si l-am muscat de gamba. A fost asa de surprins ca a urlat la cateva secunde dupa ce l-am muscat. Dupa cum vezi nu a fost nimic complicat. Azi am primit mustrare scrisa de la capitan si amenda. Mustrarea am agatat-o la WC intr-un loc vizibil. In semn de protest maine nu o sa port altceva decat centura de protectie, sunt tare curios cum o sa iasa.

  2. Ai spus tot ce era important:

    „Pentru că lenea n-are nici un farmec dacă restul lumii nu suferă și tu nu-i privești de pe margine stând degeaba…..”

    Ai pus punctul pe rana si a ramas infipt acolo….. super super.

  3. 🙂 Atunci, cu siguranta ai citit, si daca nu, iti va placea „Tom Hodgkinson – Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati” si chiar daca mai ai accese de harnicie / tentative de lucru , cartea tot e simpatica.

  4. of, ce bine te inteleg. am un talent nativ in a sta degeaba, talent pe care l-am cultivat cu deoasebita grija, dar si cu mare atentie. desi mama are o oarecare idee despre cat de lene ii este fiica-si, ea nu cunoastea adevarata dimensiune a situatiei.
    am totusi o mare nedumerire. avand in vedere ca in ultimul an n-a mai trebuit sa gatesc pentru nimeni, astfel incat lenea mea s-a manifestat din plin, tot nu pricep de ce n-am ajuns ca o coada de matura.🙂

    1. Da, lenea este primordială. La început a fost Lenea, apoi Dumnezeu a zis: să fie hărnicie! Foarte rău că a zis asta.

Comentariile sunt închise.