Despre virtuțile lui „Du-te-n mă-ta”

Partea cea mai bună în a petrece vremea cu străinezi e că nu înțeleg românește și pot să-i bârfesc acilea cât am poftă, fără să mă tem că or să-mi vină cu jalba în proțap cum făceau ăi din România toată-ziua-bună-ziua.

-O iubesc pe X, în caz că nu ai observat, îmi zice cu jale Y, altminteri băiat simpatic (după o petrecere în casa lui Y în care a fost invitată și X, iar Y s-a îmbătat praștie, a început să plângă și să-și declare amorul).

-Aha, zice Nadia.

-Dar ea nu mă iubește pe mine. Mi-a mai zis deja de multe ori. Ce să fac?

-Păi, răspunde Nadia, n-ai ce să faci, dă-o în mă-sa.

-Stai, stai, zice băiatul. Că nu ți-am zis tot. Adică ea mi-a zis că de fapt mă iubește, dar ca pe un prieten (Nadia face, probabil, o grimasă antipatică), și vrea să ne mai vedem, și să ieșim împreună, și ține foarte mult la mine, și de-aia am chemat-o la petrecere, dar uite că m-am îmbătat și m-a luat iar gura pe dinainte. Ce să fac?

-Același lucru pe care ți l-am zis mai devreme, răspunde Nadia. Ce ți-a zis ea e semn că nu numai n-are treabă cu tine, dar pe deasupra mai vrea și să te facă să te simți nașpa.

Băiatul a dat din cap că da, dar n-a părut foarte convins de logica Nadiei. Acum, privind în urmă, Nadia își dă seama și ea că poate n-a fost prea convingătoare. Dar așa e cu lucrurile care mie mi se pare absolut evidente, alții să zicem că nu le înțeleg din prima, probabil din cauza flagelului numit Politețe, în care am mai dat cu pietre și-n alte ocazii.

Se poate întâmpla, nu zic, să ți se declare cineva cu care nu ai vrea să, niciodată, evăr, nici dacă ați fi ultimii 2 oameni de pe fața pământului și de voi ar depinde perpetuarea speciei (nu găsesc o metaforă echivalentă pentru pasiuni homosexuale dar cred că înțelege toată lumea ideea). Eu una le-am invidiat totdeauna p-alea care primesc asemenea declarații nedorite cu tona și nu știu ce să facă cu ele, dat fiind că soarta crudă mă plasa în general în rolul fraierului căruia i se dă cu flit. Dar în fine, să spunem că ar exista o asemenea problemă. În acest caz există un singur mod de acțiune uman, corect, cinstit și acceptabil: să-i spui adoratorului nechemat cum poți mai tăios: „Nu, bă. Nu. Du-te în mă-ta. Să nu te mai văd în fața ochilor.” După care, dacă el n-are demnitatea să facă ce i-ai zis, să faci tu tot posibilul să nu-l mai vezi în fața ochilor.

Admiratorul cu pricina o să plângă, o să se dea cu fundul de pământ o zi, două, nouă, o sută, și, într-un final glorios, o să-i treacă. Sau o să se sinucidă, situație în care oricum nu era un om de înțeles cu care să poți sta de vorbă. Cu cât îl respingi mai brutal, cu atât îi faci mai mult bine și demonstrezi că-ți pasă de soarta lui. Asta e, zic eu, calea recomandată, indiferent dacă până atunci ați fost prieteni la cataramă, v-ați tras de șireturi și ați mâncat din același castron.

N-am reușit niciodată să pricep de ce, totuși, 90% din populația planetei alege calea ailaltă, în care îi spune amărâtului/ei: „Nu ești tu de vină, eu sunt, și de fapt mi-ești foarte drag/ă, și vreau să ieșim în continuare la film, sau la un Cico, sau în parc, sau cu alți mulți oameni în jur, oricum, ceva foarte asexuat în care eu o să mă simt bine pentru că îți arunc niște firimituri de milă binevoitoare, iar tu te simți bine că mă vezi deși în secret te simți de asemenea ca un căcat pentru că speri în continuare ca un bou/o vacă și te gândești dacă am pe altcineva și dacă după ce plec de la întâlnirea castă cu tine mă văd cu ăla/cu aia și ne giugiulim, adică exact ce n-o să fac niciodată cu tine. Ce zici?”

Păi, bine, ce frumos, zice ăla. După care continuă să se țină după tine ca un câine plouat și să spere, și să facă să pară că îi convine ce se întâmplă, până când se îmbată sau îl apucă amocul din orice altă cauză. Rezultatul e cel descris în primele paragrafe în povestea lui X și Y, când se sparge buba și toată lumea se simte prost, iar într-un final glorios, credeți-mă pe cuvânt, fiecare ajunge oricum să creadă că celălalt e un monstru infect, Y pentru că X tot nu-l iubește și X pentru că Y n-a înțeles că sunt doar prieteni- așa că politețea a fost tot degeaba.

Am fost în rolul lui Y cel penibil și dus cu preșul cu prietenia de prea multe ori ca să mai am vreo simpatie pentru asemenea situații. Nu te poți aștepta de la ăla care e îndrăgostit de tine să aibă luciditatea să plece singur. Dacă nu vrei să-ți facă curte nu știu cine și nici nu-l urăști într-atât cât să vrei să-l chinui ca pe hoții de cai, îl trimiți în mă-sa scurt și la obiect. De nici așa nu înțelege, mai rămâne doar să chemi poliția, da’zic eu că majoritatea oamenilor înțeleg după un număr rezonabil de flituri brutale. Aceeași teorie se recomandă aplicată și în caz de despărțire când unul nu vrea să dea drumul.

Acu, n-oi fi eu persoana potrivită să dea sfaturi, dar mă gândesc că poate ăștia care sunt binecuvântați de natură cu admiratori suficient de umani cât să merite efortul falsei prietenii or vrea să afle cum se vede și de pe partea ailaltă a gardului. Eu aș vrea să aflu cum se vede de pe partea lor, și se pare că voi afla. Puțin probabil să-mi ascult propriile recomandări, dar zău că nu înțeleg de ce nu le ascultă alții.

În altă ordine de idei, o să fie bine și la vară cald, inclusiv în Londra, unde e deja foarte cald, prea cald, enervant de cald. M-am mutat din casa plină de polonezi, nu înainte de a-i vedea înfrânți de un șoarece care a reușit să sustragă momeala din capcanele puse pentru el prin bucătărie fără să declanșeze capcana. M-am bucurat pentru șoarece, pentru că s-a dovedit mult mai simpatic decât un luptător în cușcă polonez. Locuiesc aproape de malul Tamisei și pot să mă duc mereu să mă uit la lebedele, rațele și gâștele proprietatea reginei care plutesc pe-acolo. Mănânc înghețată în cantități industriale, am avut mai multe zile bune în ultima lună decât în întreg ultimul an petrecut în București, am o haină roșie nouă fenomenală și sunt fericită, ăă, cred. Serios.

14 gânduri despre “Despre virtuțile lui „Du-te-n mă-ta”

  1. Poate sa-ti fie foarte draga persoana respectiva, dar sa nu depaseasca stadiul de draga amici like.
    Cum poti sa-i dai de inteles intr-o maniera nu foarte dulce😀 ca atata este si tot sa se tina dupa tine si sa te enerveze ca s-a terminat prietenia fara alte intentii si sa nu stii cum sa te mai porti cu el…

    Parerea mea este ca este naspa de ambele parti ale baricadei…de partea aluia care refuza poate fi destul de agasant daca celalalt insista, poate chiar mai naspa decat daca esti tu ala refuzat. Asta pt ca eu nu fac sapte incercari, una este suficienta, a doua este prea mult, deci nu risc sa stresez omul tinta. Pentru mine Nu este Nu si nu-l interpretez in alte moduri.

    Iar de partea refuzatului, cred ca depinde cat de tare ai psihicul/treci peste…tocmai ce sunt (am fost) in situatia asta si ne vedem intre 3-5 ori pe saptamana (obligat/fortat nu avem cum sa ne evitam)…la inceput as fi strans-o pe the other one de gat, acuma m-am calmat pt ca mi-am dat seama ca daca mie imi place de el mai mult decat de ca un amic nu inseamna ca si el trebuie sa aiba aceleasi sentimente.
    Si nu, nu-i fac declaratii la betie🙂, si da, ne intelegem foarte bine pt ca avem mai mult sau mai putin acelasi stil de misto si ma distrez.

    In plus mi-am dat seama ca nu este singurul de pe planeta…poate asta este o chestie importanta, sa-ti dai seama ca mai sunt si alti oameni in jur, ca nu este unicul destinat tie.

    Cat despre partea cu refuzatul mitocaneste, mi-a zis un amic ca nu da roade, asta ii face sa devina si mai insistenti, cel mai bine da roade sa te porti cu ei ca si cum nimic nou nu se intampla sub soare si atunci se prind de crudul adevar.

    Enjoy life in London!

    1. Păi tocmai dacă ți-e drag, ar trebui să nu-ți dorești să-l chinui și să-i freci buba în continuare. Eu una am fost în situația în care mi s-a zis Nu, eu am vrut să-mi văd de treaba mea și apoi ăla se încăpățâna să mă caute sub formă de prieten. Domle, înțelege, nu putem să fim prieteni pentru că pentru mine nu e suficient. Lasă-mă în pisicii mei. Vai, dar de ce ești așa radicală? Uite, așa m-a făcut pe mine mama.😀

  2. Faină tare partea cu polonezii înfrânţi de şoricel. Trăiască Jerry!
    Îmi place de tine că mănânci multă îngheţată şi că ţi-ai luat o haină roşie.
    Şi te bănuiesc mulţumită de mutare.
    Dar restul e bullshit. Fiindcă ăla admirat adoră senzaţia de putere pe care o are asupra fraierului îndrăgostit (deh, vanitatea asta, păcat subtil… ţi-aduci aminte cum se termină The Devil’s Advocate?). Iar îndrăgostitului nu-i trece cu un duş cu apă rece, crede-mă. Geaba îi spui unui drogat că lumea pe care o vede nu e reală. O să-l doară la banană. Cel puţin până i se diluează amfetaminele din sânge.

    1. Aha, senzația de putere. Păi aia e, dacă îți place, atunci nu ai dreptul să te mai dai cumsecade și generos și să spui că te gândești cu altruism la suferința amorezului nefericit.😀 Ce zic eu e cum aș fi găsit eu potrivit să procedeze alții când m-am aflat în rolul fraierului. Tocmai pentru că drogatul nu se vindecă singur și doar cu un duș rece, trebuie să-l trimiți tu la dușuri reci pe cât posibil, nu să-i mai tot dai câte o doză.

  3. Cel mai rau lucru care i se poate intampla unui om este sa se indragosteasca. Mai bine ar da cancerul sau SIDA.
    Am o problema cu iepurii, deja a aparut prima generatie si sunt peste tot. Ma ingrozesc iepurii. Mi se pare demonici. Mai bine ma intalnesc cu ursul decat cu un iepure.

    1. Rezon cu îndrăgosteala.
      N-a făcut nimeni încă un film de groază cu iepuri demonici? Știu că există unul cu oi demonice.

  4. Iepurii sunt malefici, putini stiu asta. Par dragalasi si simpatici (chiar inofensivi!!!) dar in curand or sa cucereasca planeta. Aici sunt deja peste tot, ies din tufisuri cand nu te astepti si ma fac sa alerg pe strada, om in toata firea. Donnie a murit saracul tot din cauza unui iepure, parca Frank il chema. Apropo de dus rece si droguri, (pe vremea aia era o fobie pe la TV ca se pun droguri in bautura prin cluburi sau baruri) un prieten de al meu ave o vorba dupa ce o comiteam urat prin Utrecht: ba astia iar ne-au pus ceva in droguri!

  5. cred ca eu sunt defecta. nu-mi place senzatia de putere asupra altuia. n-am avut prea multi suspinatori, dar tot am fost pusa in situatia sa-l trimit pe unul la plimbare. am combinat cele doua solutii, „it’s not you, it’s me, ca nu te iubesc, adio si n-am cuvinte”. dupa vreo 2-3 declaratii d-astea, a priceput. prefer aceasta varianta. judecand la rece, cred ca as prefera-o si daca as fi de cealalta parte a baricadei. voi dezvolta cand voi fi acolo.🙂

    ps. nadia, vezi ca azi incepe campionatul mondial de patinaj artistic. cel putin asa zice programul meu.

  6. mai tii minte cand ne-am flituit amandoi? caz destul de singular. eu te-am lasat singura si speriata in fata baii la auzirea amenitarii cu bomba si tu m-ai lasat singur cand am iesit. spalat pe maini.

  7. Din păcate marea majoritate a oamenilor apreciază adulaţia. Acuma, că nu toţi fac precum pisicile care se joacă, nu fără milă ci cu mare plăcere, cu bieţii şoricei, asta e altă mâncare de peşte. Personal am fost în ambele situaţii şi pot să vă spun că sunt la fel de penibile. Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum am reacţionat, prefer să-mi reprim acele amintiri. Oricum a fost demult, slavă Domnului, am dat de chestii mai rele între timp🙂
    Sorine mie chiar mi s-a stricat OZN-ul, dar e model românesc şi nu cred că te bagi, nu? Şi încă ceva, filmul o să fie porno sau vrăjitoarea o să fie porno? Şi dacă da, cum vine aia? Oricum ar fi, interesant proiect! Cred că ai ceva sânge de român în tine :))

Comentariile sunt închise.