Nadia și supa multiculturală

Nadia se duce la facultate cu autobuzul londonez doi-unu-trei, deja celebru în paginile acestui blog prin capacitatea lui de a întârzia, ocazional, mai mult decât toate autobuzele Bucureștiului la un loc. În același autobuz se găsește, întâmplător, și colegul iranian al Nadiei, un băiat mai ciudățel, care are obiceiul de a dispărea ca măgarul în ceață fix când e nevoie de el pentru vreun proiect și despre care se știe doar că e însurat și susținător al baubau-lui cunoscut sub numele de Guvernul Iranian.

Iranianul: Ce faci, Nadia?

Nadia, holbându-se la unghiile lui inexplicabil de lungi: Ăă, bine. Ce mă bucur că te văd.

Iranianul: Asffrg hdghbfb,zdmhethythngdb mxfnbfdgbfhbghbgbdmnfm (accent ciudat din care Nadia nu înțelege mare lucru) sdgdfhgh poză cu soția mea, vrei să vezi?

A, ce drăguț, se gândește Nadia și dă din cap cu cel mai zâmbăreț zâmbet al ei pe față. În sfârșit o vede cineva la față pe misterioasa lui soție, iar aleasa sunt chiar eu.

Iranianul își scoate Aifonul. Aoleu, zice Nadia sărind în sus de un kilometru. Fata din poză e acoperită bineînțeles cu văluri negre de sus până jos, de i se văd doar fața și mâinile, dar alea sunt pline de sânge și de vânătăi.

Iranianul: Ieri când mergea pe stradă pe la Elephant and Castle, niște fete s-au luat de ea pentru că purta hijab și au luat-o la bătaie. Au bătut-o rău de tot. Vezi?

Nadia: Văd.

La naiba. Deci Elephant and Castle nu e un loc unde sunt elefanți și castele. E din contră, o zonă nasoală a Londrei, unde o cetățeană poate fi bătută în plină stradă pentru că are o bucată de pânză pe cap.

Iranianul: Asta e libertatea de exprimare de care avem parte în țara asta.

Până seara băiatul umpluse feisbucul, ziarele iraniene și în general toată planeta cu relatări însoțite de poze despre suferința îndurată de nevastă-sa în numele Profetului. Și în timp ce toți colegii de master îl căinează, de parcă el ar fi fost cel bătut, iar tovarășii din Iran se revoltă împotriva naziștilor englezi și dau povestea mai departe prin toate mijloacele posibile, pe Nadia o mănâncă limba să spună: „Oribil că au bătut-o. Dar nici ce faci tu nu-i frumos. După ce că săraca femeie a pățit ce-a pățit, e musai s-o expui și tu peste tot?” Însă, bineînțeles, nu spune nimic.

De fapt, trebuie să recunosc că mi-e cam frică de băiatul ăsta din Iran, deși niciodată n-a fost altfel decât amabil și respectuos cu mine. Probabil mi-e frică pentru că sunt rasistă și politically incorrect și ce-o mai fi, dar nu mă pot abține să nu mă întreb ce-o crede un musulman șiit care nu pune gura pe alcool, mănâncă doar carne din animale cărora li s-a recitat nuș-ce poezie înainte de sacrificare și-și ține nevasta acoperită în văluri negre, despre Nadia și minijupul ei, și despre cum bea ea bere cu băieții. Mi-e frică de el pentru că nu știu dacă nu cumva o avea și mai multe prejudecăți despre mine decât am eu despre el.

Până la urmă cred că schimbarea cea mai mare de care ai parte când te muți într-o țară străină e nevoia subită de a face echilibristică pe marginea sensibilităților culturale, religioase, rasiale bla bla bla bla. În România era simplu: eu și toți oamenii cu care aveam de-a face eram albi, creștini cam nepracticanți, crescuți cu aceleași desene animate, dacă spuneai un banc îl înțelegea toată lumea și tot așa. Plus că poți și chiar e recomandat să te plângi de orice mărunțiș din jurul tău, că deh, hazul românului e necazul.

Din păcate hazul meu e în continuare cârcoteala, numai că aici mă mai trezesc că fac mișto de englezi și panicile lor („Cutremur de 2.2 grade pe scara Richter într-un orășel s-a soldat cu spărturi într-un pod!” – vă dați seama ce construcții au ăștia dacă de la 2.2 se crapă podurile? Un 6 mătură toată Anglia.- „Guvernul ne-a mințit! Avem în continuare prea puține camioane de gunoi, familiile britanice așteaptă și 2 săptămâni cu tomberoanele la poartă!” – O, nu! Oare cum va supraviețui Regatul acestei crize îngrozitoare??) chiar cu un englez, să zicem. Nu-i vorbă, englezul în general râde și el și zice că am dreptate. Un indian și un pakistanez râd și ei cot la cot de cum se sfâșie țările lor pe motive religioase, ei fiind amândoi atei și prieteni la cataramă. Un grec spune glume cu negri de față cu colegul lui nigerian și nigerianul nu se supără, chinezii din China și ăia din Taiwan dau mână cu mână, italienii își cer scuze că l-au dat lumii pe Silvio Berlusconi și se jură că nu l-au votat, “ce-mi place mie la țara asta e că e liberă și tolerantă, chiar dacă n-om fi noi prea deștepți”, zice englezul, toate sunt bune și frumoase în Englezia Land, unde tineretul multicultural învață împreună, se îmbată din aceeași sticlă, cântă și se veselește. Noi suntem mai presus de prostiile oamenilor mari, pentru că suntem juni și destupați la minte.

Sau nu. Poate în realitate stăm cu toții pe un butoi cu pulbere și râdem, dar nu-i râsul nostru. Și așteptăm un incident ca ăla cu gagica din Iran ca să ne luăm de păr și de Kalașnikoave. Cine poate ști? Nadia sigur nu știe, dar e paranoică. Așa că se gândește mai des ca de obicei la proverbul pe care cu înțelepciune îl rostea mama ei: „Gura bate curul”, și măsoară de o mie de ori înainte să taie o dată, adică să spună ceva, oricât de relaxată ar fi petrecerea în jurul ei.

Și asta cu toate că, de când a venit aici, nimeni nu i-a zis nici măcar o singură chestie nașpa despre România, fie ea legată sau nu de țigani.

7 gânduri despre „Nadia și supa multiculturală”

  1. of, credeam ca te-ai lasat de blog.
    e tare complicata supa asta multiculturala. ca si in romania om fi noi toti (hai sa zicem inca majoritatea :)) albi, crestini cam nepracticati, crescuti cu acelasi desene animate, dar si aici avem olteni, moldoveni, ardeleni si bucuresteni si glumele si comentariile cu privire la toate aceste „etnii”. o sa ajunga extrem de complicat sa spui glume.
    ce naiba am facut cu bula? ca-n el ne e scaparea, cred. 🙂

    1. Nu, aia cu ciondănitul între conaționali e altă mâncare de pește. Nici aicea n-am văzut nații diferite hârâindu-se între ele cum am văzut doi italieni certându-se pe tema „Eu cunosc mai bine aceste probleme, că sunt din sud, nu privilegiat din nord ca tine.”

  2. Nici nu trebuie sa stii cine a fost David Duke pentru ca a fost (sau este) un om rau. Daca vrei sa fii un om bun trebuie sa stii cine au fost Mikhail Bakunin, Pyotr Kropotkin, Lyev Tolstoy(da Nadia si el a fost anarhist), Errico Malatesta, Emma Goldman, Ernesto Sabato, Pierre-Joseph Proudhon si ce e cel mai important trebuie sa stii de asta:
    http://www.proiectulvenus.ro/

  3. Cand Iranul va scapa de virusi si isi va finaliza programul de arme nucleare, Israelul va lua initiativa si va lansa un atac aerian. Sper ca la acea vreme Basescu nu va mai avea decizia, iar cel care ii va urma nu va mai face declaratiile pe care le-a facut alcoolicul. Desi, practic, Romania va actiona la fel. Sa speram ca Nadia nu va afla de la iranianul respectiv astfel de vesti.

Comentariile sunt închise.