Un film despre iubire

Făcut de subsemnata în Toon Boom Studio. Orice asemănare cu fapte sau personaje reale este pur întâmplătoare.

11 gânduri despre “Un film despre iubire

  1. Hihi, dragutz.

    Pacat de acel unhappy end, ca sa zic asa:D

    Apropo, trebuie musai sa te intreb. Stiu ca ai zis tu la un moment dat ca ai vrea sa faci desene pentru carti pentru copii sau ceva de genul. Ai cautat ceva ceva? Te-ai interesat? Mie imi place tare de tot cum desenezi si sunt sigura ca ar iesi niste super carti pentru cei mici😀

  2. E unhappy end doar pentru personajele feminine.😀
    Păi nu prea știu de unde să încep. Mi-am luat cărți despre cum se ilustrează o carte pentru copii și le studiez. Am scris unei edituri din țară care căuta ilustratori dar nu mi-au răspuns. Nu sunt foarte sociabilă și descurcăreață, așa că nu prea știu cum să procedez…

  3. Aha… uf… doar ce vazusem un job, iti las link, uite: http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-ilustrator-carti-pentru-copii/165203/ilustrator+carti/2

    Nu stiu daca asta e sau nu editura careia i-ai scris. Eu zic ca nu ar strica sa te interesezi de mai multe edituri care scot carti pentru copii (eu zic ca sunt destule, eventual daca am odata timp iti pot face si eu o lista) si sa le trimiti desene, ca sa vada, eventual si ce pui tu pe blog… eu zic ca la un moment dat o sa iasa ceva.

    Eu asa sper, as fi tare bucuroasa sa aflu ca ti se concretizeaza visul. Si nu cred ca e chiar greu sa se intample la un moment dat😉

  4. Da, de fapt au fost la modă mereu, dar sunt puțin diferite de targetul meu. Mie îmi plac poveștile pentru copii sau alea pentru oameni mari. Comicsurile americane mainstream se adresează adolescenților, or, după umila mea părere, adolescența e cea mai ne-interesantă vârstă- toată lumea se comportă la fel, adică stupid.

  5. Inseamna ca eu am fost mai diferit, eram punkist cand toti erau rockeri.🙂 Am avut o gramada de copci in cap din cauza asta.

  6. Păi exact la asta mă refer când spun că adolescența e nașpa. Nu neapărat că tuturor le-ar plăcea aceleași lucruri, ci că au impresia că muzica pe care-o ascultă sau țoalele cu care se îmbracă sunt importante și mărețe și merită conflicte și bătăi de cap. Ca să nu mai vorbim de apucături jenante precum scrisul de poezii sentimentaloide. Mă bucur că n-am avut Internet acasă când eram la liceu. Am avut și eu faze pseudoliterare, dar, spre deosebire de alții, n-am putut să le etalez pe Agonia.ro. În schimb, dacă gugălesc acum numele variilor cunoștințe, colegi de facultate etc., primul lucru care apare sunt creațiile lor literare adolescentine și foarte, foarte amuzante (pentru mine) de pe Agonia.

  7. Oare e normal sa iti para rau pentru ce a fost in trecut? Era o vreme cand nu stiai sa mergi decat cu tractiune 4×4 si nu ii e nimanui rusine de perioada aia, ba chiar e o chestie simpatica (in plus eu chiar o mai practic sambata dimineata in drum spre casa, totul e sa nu te calce cineva pe maini). Eu asa vad lucrurile. Pe de alta parte daca as putea sa fac o intoarcere in viitor ce bine ar fii. Macar cu niste numere de la loto.

Comentariile sunt închise.