Suntem români. Să plângem.

Casa mea londoneză, care se pare că include și un magazin

Au trecut mai bine de trei luni de când mi-am mutat temporar domiciliul din terenul de joacă al lui Rîmaru în cel al lui Jack Spintecătorul. Pot spune că deja m-am obișnuit, în sensul că atunci când mă trezesc nu mai petrec un minut întrebându-mă unde naiba mă aflu. Pentru prima oară în viață, mi-am petrecut Crăciunul altundeva decât cu mama acasă, și n-a fost prea rău: am vizitat un muzeu al jucăriilor unde mi-am găsit casa de fapt și de drept (vezi foto), am luat cine tradiționale și-n stil englezesc și-n stil românesc prin bunăvoința unor oameni drăguți care gătesc bine, mi-am împodobit bradul de 30 cm înălțime (brad adevărat, cu rădăcini adevărate ferm plantate într-un ghiveci) cu globulețe mici, drăguțe și adorabile descrise inclusiv pe ambalaj drept Mici, Drăguțe și Adorabile, și în general am petrecut în mod plăcut. Englezii au un obicei de Crăciun foarte simpatic, care constă în a trage de capetele unui tub de carton până face poc, iar cine a rămas cu bucata mai mare câștigă ce-i în tub, adică o jucărie, o coroniță de hârtie pe care trebuie să și-o pună pe cap și o hârtiuță cu un banc foarte, foarte prost pe care e nevoit să-l spună cu glas tare. Deși poc-ul provocat de aceste Christmas crackers abia ce atinge proporțiile spargerii unui balon, veșnic prevăzătoarele mimoze care populează Marea Britanie le-au trecut, se pare, în categoria explozibili care nu pot fi vânduți minorilor. Eu nu mai sunt minoră de mult, așa că am în acest moment în posesie un teanc impresionant de coronițe din hârtie colorată. În rest, da, mi-e dor de casă, dar faptul că nu aveam cine știe ce viață socială nici în România mă face să suport mai ușor viața în exil. Dacă bețivanii polonezi cu care locuiesc nu s-ar îmbăta în bucătărie în mod zgomotos, într-o mizerie de nedescris, de vreo trei zile, aș fi chiar un om mulțumit. Dar în fine, nu e într-atât de interesantă existența mea cât să merite o descriere extinsă.

La post-ul precedent, unde mă plângeam de odiosul transport în comun londonez, un nene m-a sfătuit să înghit orice doar ca să rămân în Străinezia și a fost foarte călcat pe bătături când a observat că nu-s de aceeași părere. Nu pot să zic că mă miră genul ăsta de îndemnuri. Chiar înainte să plec, un amic mi-a zis, deasupra unei beri (încercând să mă consoleze în frica-mi de avion): „Măcar bucură-te că scapi din țara asta pe care toți o urâm!” și tare a fost mirat să afle că eu n-o urăsc. „Ba ar trebui s-o urăști și tu,” zice el. Nu zău.

Nu-mi place să fac pe moralista și să dau sfaturi. Chiar mai rău decât ăia care se pișă verbal pe România (sau se pișe? Cum se conjugă acest verb?) mă enervează ăia care pretind că o iubesc și că vor să o schimbe în bine și să pună umărul și să facă ceva pentru societatea noastră! bla bla bla bla bla, pentru că pe mine mă lasă rece chestiunile naționale, dar în special pentru că sunt niște ipocriți siniștri. Ca de pildă o pițipoancă ce mi-a fost colegă și care acum se felicită singură, tot prin străinătățuri, că face ceva pentru România traducând într-o engleză de baltă știri despre mizeria din țara noastră, de parcă ăsta ar fi spirit civic și nu exploatare în scop personal. Sau tineretul biciclist bucureștean care vociferează că vrea să trăiască și să pedaleze ca-n Amsterdam, iar în timp ce urlă asta asaltează pietonul pe trotuar sau în parc, de parcă ăsta ar fi manifest social și nu nesimțire. Dar dacă tot am fost așa de aspru judecată pe parcursul depresiei mele de acum ceva vreme, îmi permit să arăt și eu cu degetul spre depresia altora: unul din motivele pentru care am plecat din țară e ăla că nu mai suportam atâta văicăreală în jur.

Și, spre deosebire de văicăreala mea, care măcar era legată de ceva ce nu puteam schimba, adică că (sic!) nu mă iubea un individ, văicăreala tineretului patriei e pe principiul drobului de sare din Prostia omenească. Aoleu, ce urâtă va fi toată viața mea pentru că nu îmi voi îndeplini visul de a (completați aici cu un vis la nimereală: deveni copywriter/mogul de presă/cântăreț din flaut, scrie o carte, vizita Mozambic noaptea sau mai știu eu ce). Dar n-am de gând să mișc un deget ca să mă îndrept spre respectivul vis. Din contră, voi aștepta să mi se îndeplinească profeția, ca să am pretext să zic Aoleu! și mai tare.

Mi se pare că oamenii pe care-i aveam în jur suferă de o inerție combinată cu autocompătimire care îi împiedică să se comporte drept ceea ce sunt, adică tineri middle-class, deștepți, suficient de norocoși să fi făcut facultate gratis sau pe sume derizorii comparativ cu țări ca Anglia sau SUA , să desfășoare munci intelectuale (nu știu pe nimeni din anturajul meu care să fi lucrat la McDonalds să-și finanțeze studiile) și să fi scos nasul și prin alte țări. Și cu toate astea, ce mai vaiet, ce mai zbucium! Pentru că ăștia sunt cei care au cele mai multe nemulțumiri vizavi de România, sunt cei mai indignați, îndurerați și suferinzi când vorbesc despre ea. „Ah, ori de câte ori mă întorc în România din alte țări, mă cuprinde scârba. Ah, românii sunt niște neamuri proaste”, zicea amicul meu care mă îndemna să urăsc frumoasa patrie. „Păi, și tu ești român”, îi spun. „Da, dar eu nu sunt reprezentativ, eu nu fur și așa mai departe”, zice el. Nu, dar îți plângi de milă, măi dragă, și ceva mai reprezentativ de-atât nici că s-ar fi putut găsi.

În ultimul an sau cam așa, m-am simțit de parcă m-aș fi scufundat în nisipuri mișcătoare, încet dar sigur. Prietenii îmi spuneau că își urăsc joburile dar n-au curaj să-și dea demisia, că n-au curaj să facă ceea ce și-ar dori pentru că le e frică de eșec, că viața e tristă și în general că o să ne ia mama dracului pe toți. Iar eu îi vedeam spunând aceleași lucruri și la 40 ani, ba mă vedeam și pe mine făcând același lucru. Așa că am plecat. Nu de răul României, care personal nu m-a supărat cine știe ce. Mie, de pildă, îmi place Bucureștiul și-l găsesc un oraș interesant, oricât l-ar împroșca alții cu gunoi la propriu și la figurat. E adevărat că s-a cam împuțit treaba din punct de vedere socio-politico-economic în ultima vreme, dar nici asta nu m-a băgat în sperieți. Ce m-a speriat de-a binelea a fost însă perspectiva de a nu mai spera la nimic și de a nu mai aștepta nimic dincolo de următorul salariu- perspectivă foarte contagioasă în care mi se pare că sunt înțepeniți mulți oameni de vârsta mea. Dacă, în ciuda eforturilor, mă va lua mama dracului și pe mine și naufragiem cu toții în același loc la 40 ani, măcar o să pot zice c-am încercat și altceva. Eu vreau să fac desene animate și cărți pentru copii- aș fi putut să încerc să fac asta și în România, deși piața nu e prea bună. Poate o să fac asta, în cele din urmă. Dar când am plecat, atmosfera din țărișoara mea tare îmi tuflea pofta de viață, de muncă și de Orice.

M-am plictisit ca orice lucru rău să fie ștampilat drept tipic românesc, ca orice comportament de căcat să fie descris drept românesc, să strâmbăm din nas că presa scrie despre Bianca lui Bote sau că avem emisiuni de prost gust la TV, de parcă n-ar exista tabloide și emisiuni de prost gust în toată lumea, să nu mergem la vot, dar să ne văicărim că mediul politic românesc e hidos, și așa mai departe. Nu e România de vină dacă noi suntem triști. Nu numai pentru că există și locuri mai rele decât România, ci pentru că dacă nici atunci când ești tânăr, sănătos și înzestrat cu ceva neuroni, deci cu toate datele ca să te poți replia în caz de eșec, n-ai tupeu să faci nimic ca să ieși din băltoaca de nemulțumire în care te scalzi (și s-o faci pentru tine însuți, nu pentru țară, neam și societate), atunci nu te-ar fi ajutat nici să te fi născut în Arcadia ferice. (Am scris mai demult un articol despre asta la fostul loc de muncă).

Nu zic că eu am făcut mare lucru deosebit plecând la Londra sau că ar trebui să se ia cineva după mine. Din contră, nu mi-ar fi rușine să mă întorc în București imediat și să spun că a fost o greșeală groaznică să vin aici, dacă asta aș simți la un moment dat. Pentru situația fiecăruia există o soluție diferită. Dar soluția în cauză nu e să ne rățoim la România și să deplângem că există emisiunea Acces Direct, manele, Băsescu și fata de la pagina 5. Ajungă-ți de-amu, herghelie. Hai, la mulți ani, vivat 2011 și alte alea.

20 de gânduri despre „Suntem români. Să plângem.”

  1. Da, e destul de trist pentru englezi ca le-au ridicat taxele pentru Universitate la un nivel inacceptabil, acolo probabil simti ca ai facut o facultate.
    La noi tristetea vine cu realitatea ca oamenii se descurca atat de greu incat nu poti face o facultate chiar gratuita. Dar poti obtine usor un credit pentru tvlizoare.
    Cea mai ciudata veste recenta din domeniu la noi ar fi ca politicul este atat de alcoolic incat le-a taiat universitatilor din autonomie. Da’, studentii britanici ce parere au, nu vin la noi sa faca o scoala gratuita? Poate scalpeaza si niste guvernanti asa, fara prea mult efort, sau le arata alor nostri cum se face. Spune-le si tu Nadia, berea e foarte ieftina la noi, merita o vizita.
    Buburuzele portocalii sunt fete sau baieti?

  2. Românii se descurcă suficient de bine cât să facă facultate chiar și pe bani, dovadă că avem un surplus de licențiați fără precedent.
    Cred că buburuzele intenționau să fie roșii. Acum, dacă-s fete sau băieți, nu știu. Dar pălăriile alea nu sunt foarte feminine.

  3. Ma gandeam la cei pe care nu-i lasa parintii sa mearga la oras pentru facultate din cauza veniturilor reduse. Desi gratuita, facultatea pentru ei nu este deloc gratuita. Oricum, principala problema sunt ideile parintesti, nu costul considerat excesiv pe care il implica studiile. Daca ar sti cat costa asta in Anglia, mai ales de curand, cred ca nu si-ar mai pune problema chiriei pentru copil si ar lua credit pentru asta. Dar propaganda de stat fiind foarte redusa in domeniu, mesajul politicienilor absent sau, mai rau, sictirul repetat al presedintelui pentru profesori in general da asa o senzatie ca facultatea ar fi un moft, mai ales in randurile largi ale prostilor.
    Era o intrebare biologica mai mult referitoare la buburuze, se pare ca nu preocupa pe nimeni, am incercat putin sa caut pe net dar am dat peste altceva si am renuntat, nu-i asa important, pe vremuri stiam ca fetele au culoare portocalie si baetii rosie la buburuzele de pe meleagurile patriei sau poate sa fie invers, oricum bag de seama ca si pe tine te preocupa foarte putin aspectul asta.

  4. Tocmai citesc „O istorie sincera a poporului roman” de Florin Constantiniu si imi dau seama ca asa a fost Romania din cele mai vechi timpuri. Nu este o stare care poate fii depasita, asa a fost mereu. De ce sa nu ne vedem limitele? Ne ajuta cu ceva minciuna? Un prieten roman imi spunea odata ca Adam si Eva cu siguranta au fost romani, numai doi romani pot fii in piela goala, se pot hrani cu un mar si pot crede ca sunt in Rai. Daca eu sunt roman asta nu inseamna ca trebuie sa tac din gura, sa ma prefac ca totul e bine. Apropo in Germania gasesti bere cu 29 de eurocenti (fara pfand). Multe produse sunt la acelasi pret cu Romania (laptele e 50 de eurocenti, painea 69-75 eurocenti) iar salariile lor sunt de 10 ori mai mari.

  5. mastic: Eu știam că buburuzele sunt cu atât mai portocalii cu cât sunt mai tinere.
    Sorin: Știu, nene, știu. Am înțeles cum stau lucrurile cu tine: nu-ți place România, ai plecat, Germania e mai mișto, toate astea le înțeleg și le accept. Ce nu înțeleg e de ce continui să fii supărat pe România și să vorbești despre asta dacă nu mai locuiești acolo și ai găsit un loc unde te simți bine. Mi se pare complet neproductiv să-ți irosești energia cu așa ceva.

  6. Nadia, te rog, te implor, promite-mi ca e ultimul post pe care il scrii despre subiectul asta :))

    Nu mai pot, nu are rost sa iti bati atata capul sa le schimbi unora parerea. N-ai ce sa le faci, asta e, sunt multi care se simt cumva mai superiori ca sunt „in afara” si ca ei prin asta au facut si au dres. Isi urasc tara, fie sanatosi, mare paguba. Nici sa nu mai calce pe aici daca le e rusine.

    Si eu sunt de parere ca in momentul in care nu iti convine ceva, sa pui osu la treaba sa schimbi acel ceva. Ei, ce atata vaicareala!!! 😀

    In rest, ma bucur sincer ca te vad mai optimista si mai happy un pic, cel putin asa imi pari. 😀

  7. @Sorin: De ce? Pentru ce? Ai o misiune sfântă de împrăștiere a dezamăgirii și depresiei în cele 4 colțuri ale României?
    @mary: Păi cred că e singurul post pe care îl scriu pe subiectul ăsta, celelalte erau despre altceva, dar cumva ajungea discuția în punctul ăsta. 😀 Dar da, cred că-mi ajunge, nu e frumos să spun de 1000 ori același lucru. Happy sunt destul de, în ultima vreme, nu pot să mă plâng.

  8. 😆 Citești site-uri pentru femei, deci.
    Nenea care a scris articolul invocă niște motive cam superficiale pentru regăsita lui iubire de România. Dar concluzia valabilă, chiar dacă scoasă din găleata cu truisme, e că fiecare se raportează diferit la locul unde trăiește.

  9. Nu numai ca citesc site-uri pentru femei dar am inceput sa ascult si muzica dubioasa:

    Asta e dovada clara ca te prostesti pe masura ce imbatranesti. Buburuza are 7 pete negre.

  10. Nu-i așa dubioasă muzica aia. M-aș îngrijora mai mult dacă ai începe să asculți Tokio Hotel. Deși cred că oricum nu mai e la modă.
    Denumirea latinească a buburuzei comune este coccinella septempunctata. Ceea ce înseamnă, da, cu 7 pete. 🙂 Astea din poză sunt probabil corcite cu vacile domnului sau ceva, de iese mai puțin la numărătoare.

  11. La mulți ani.

    Eu n-am ieșit din țară nici cât să trec podul de la Ruse, deci ce mai, sunt irelevant. Și nici nu sunt sigur dacă mă găsesc în targetul care vrea să fie copywriter flautist. Poate da, poate nu, știu doar că mă simțeam cu musca pe căciulă pentru că mă mai iau și eu de România și mă înfuria și treia să răspund 😛

    Deci. Eu cred că dacă intri frumos la metrou (Crângași, ce-i drept, dar în mijlocul zilei) și te întreabă unul dacă ai doi lei și tu îi zici că nu și te ia de gât și muncești puțin să te smulgi de acolo nu e chiar OK. Și nici dacă îți dispare mașina fix de sub geam. Eu am mai zis, nu știu, dar mă îndoiesc că la Frankfurt sau Birmingham sau Erzgebirge Aue dispar așa mașini DE SUB GEAM și nu se mai întorc și oamenii nu sunt prinși.

    Adică oamenii zic că România e nașpa de cele mai multe ori pentru că e nașpa. Și pentru că frustrarea e că există multe persoane tinere, deschise, civilizate, middle-class, diverse și care ar putea trăi într-o societate frumoasă. Dar care e condusă de o minoritate zgomotoasă, slinoasă, ilegală, aflată în cârdășie sau insuflând frica poliției și care se reproduce într-un ritm care o va transforma în majoritate.

    Uau, a sunat relativ jalnic. Ideea e că problema pare rezolvabilă mult mai simplu decât prin emigrarea tuturor oamenilor cu un strop de bun simț (ceea ce e și o pretenție cam mare de la ei și nu prea eficient pt România, pt locurile în care ar pleca etc.) dar pentru care tre să existe niște nenorocite de cojones (pt găinării mici)/voință politică și pe care, nu, oamenii n-o pot rezolva (nu pe termen scurt) devenind ei polițiști și politicieni, tre să se descurce cu ăștia nasoi care sunt. Și e frustrant.

    Sau ceva de genul. Adică, dacă e nașpa, ce să facă omul, decât să zică că-i nașpa?

  12. La mulți ani și ție!
    În București, oraș cu aproape 2 milioane de locuitori, s-au furat în anul 2008 mai mult de 1200 mașini. http://www.gandul.info/news/1200-de-masini-furate-in-2008-mai-putin-de-jumatate-recuperate-4137427
    În county-ul britanic West Midlands, populație totală 2 milioane și jumătate, care include și orașul Birmingham, pe care l-ai pomenit tu, s-au furat numai în luna martie a lui 2008 peste 900 mașini. http://www.west-midlands.police.uk/pdf/FOI/Disclosure%20Log/Stats/2514.pdf
    Statistic vorbind, pare că mașina ta e mai în siguranță în București decât în Birmingham. Desigur, e posibil ca poliția britanică să fie mai eficientă în a recupera mașinile furate. Dar nu e o regulă. http://www.dailymail.co.uk/news/article-1253396/Police-tell-car-theft-victim-Weve-van–dangerous-back.html
    O jurnalistă americană pe care am plimbat-o prin București a făcut ochii cât cepele când s-a înserat și eu i-am zis că nu e cazul s-o ia la fugă din Cișmigiu, nu pățește nimic- mi-a răspuns că în orașul ei natal, să stai în parc după lăsatul întunericului înseamnă să ai ceva tendințe sinucigașe.
    Nu vreau să se înțeleagă că eu pretind că România nu e deloc nașpa sau, și mai și, un rai. Ar fi o prostie s-o fac din Anglia și tocmai eu, care mi-am luat un jaf și-o scatoalcă zdravănă chiar în fața blocului meu din moțul Bucureștiului, de am și acum dureri de cap și probleme cu auzul (iar făptașii n-au pățit nici pe dracu). România are Multe, Multe probleme, dar ele nu sunt unice țării noastre, ca să justifice atâta văicăreală și defetism. Rău există peste tot, diferența principală e că la noi nu există o interfață prietenoasă cu utilizatorul. Asta e ceea ce îi entuziasmează în primul rând pe românii care dau cu nasul de țări străine, după umila mea părere. În străinătate statul îți trimite o scrisoare de scuze în timp ce te calcă pe cap, și îți răspunde frumos la plângeri și reclamații. Ei sunt Windows cu brizbrizuri, noi suntem DOS circa 1994. E o diferență importantă, dar nu fundamentală.
    Așa că tânărul ăla middle-class și civilizat ar fi mai câștigat dacă ar încerca să-și demonstreze superioritatea cumva în loc să și-o proclame doar și să se declare oropsit de minoritatea inferioară și jegoasă. Și dacă n-ar mai arunca gunoaie pe jos în București pentru că la noi e OK, deși în alte țări nu l-ai prinde făcând așa ceva (am văzut tineri educați și middle-class comportându-se astfel). Și așa mai departe.

  13. „Garantiile de securitate aduse de apartenenta la NATO nu valoreaza insa mare lucru, daca Romania va continua sa se scufunde in coruptie si capitalism de tip latino-american. Mizeria nu face casa buna cu democratia. (…) Viitorul este sumbru: suntem un neam sleit, iesit din istorie.” Florin Constantiniu – „O istorie sincera a poporului roman”
    Ce nu intelegi tu, Nadia e ca la noi raul este profund, vine din adancuri si nu poate fii eradicat. Nu poti schimba ceva ce este genetic, intiparit adanc in ADN. Ca si civilizatie sunt mai aproape de Africa si Asia decat de Europa.
    Problemele noastre sunt la nivel mare, nu avem infrastructura de transport (drumuri, aeroporturi, flota maritima), nu avem un sistem corect de justitie si mai ales nu avem industrie, salariile si pensiile se platesc din imprumuturi care in curand trebuie rambursate. O societate care nu produce si nu exporta va fii mereu falimentara. Aici pierdem noi, nu la masini furate sau mizeria de pe strazi. Si din acest motiv nu o sa iesim din mizerie, o sa ne mai traga occidentalii afara de par din groapa de cacat, sa mai luam o gura de aer, dar pana la urma tot inapoi o sa alunecam. Ne-am obisnuit sa cersim bani de la Occident asa cum cersim bani de la Stat:
    ttp://www.petreanu.ro/2011/01/romania-asistentiala-trebuie-sa-dispara-repede/

  14. Io nu mai zic nimic. Crezi ce vrei tu. (Da’ să știi că Asia și Africa au avut civilizații evoluate și mișto mult înainte de Europa. 😀 )

  15. Bine zis au avut. Ma refeream la stadiul actual, daca nu stiai polul civilizatiei se muta periodic. Numai de Romania se fereste ca de dracu’. Asa si otomanii au fondat unul din cele mai mari imperii dar nu am preluat de la ei decat bacsisul si sarmalele. Iar drumurile romane erau cu mult mai bune decat ce avem noi dupa 2000 de ani, ceea ce dovedeste ca nici de la ei nu am invatat prea multe. Si pana la urma, ca sa scurtam aceste discutii, te las sa crezi ce vrei, locul romanasilor in lume este evident, nu trebuie explicat.

  16. Te contrazic, locul romanasilor in lume nu este evident. Nu suntem mai blestemati decat altii, ci mai putin educati sau mai putin dresati, dar aceasta stare se va remedia. Problema este ca dureaza, si destul de mult, raportand la nivelul de rabdare al unui individ, de aici si nemultumirile. Cert este lucrurile care nu tin se vor prabusi, oamenii care inca n-au priceput vor pricepe si lucrurile incet, incet se apropie. Cu educatie. Care nu vine din cer, o vor cere oamenii pentru ca isi vor da seama ca doar asa vor reusi, pentru copiii lor si pentru ei. Educatia si civilizatia va fi apreciata din ce in ce mai mult, pe masura ce urmatoarele generatii vor beneficia din ce in ce mai mult. Mizerabilii, din politica si din economie, si din cultura, se vor curata si ei, incet, incet. Nu atat de rapid cum au evoluat lucrurile pentru germani dupa razboi, diferentele culturale de la care au pornit si starea de inceput diferita sunt evidente, dar mult mai rapid decat alte tari, de exemplu, fata de Italia si de Spania. Desi Italia si Spania au o baza culturala de cateva ori mai buna decat a noastra, la noi lucrurile se vor dezvolta in materie de civilizatie, democratie, viata economica, mult mai rapid. Va urma o perioada scurta de socialism, in plan politic, va tine cel mult 4-5 ani, in acest timp se va alege praful si pulberea de ultimele vestigii mintale anormale si oamenii isi vor face vioata asa cum vor dori, este suficient sa-si doreasca si sa nu aiba o alternativa facila si mincinoasa.

  17. Am stat odată de vorbă cu un băiat care avea o viziune mai optimistă asupra plecării în masă a tineretului în alte țări. El zicea că mulți dintre ei se vor întoarce după ce vor fi învățat acolo și că or să aducă o mentalitate mai vestică și benefică și în România, așa cum au făcut alții la începutul secolului 20. Nu știu dacă o avea dreptate, dar pare o perspectivă mai bună decât să ne tânguim că e țara pe ducă.

Comentariile sunt închise.