Antidepresiv londonez

Cel mai deprimant, trist, dureros, secător la inimă lucru care ți se poate întâmpla în Londra, ca student român, este să stai de vorbă cu alți români. După o conversație la bere cu câțiva conaționali adunați de prin biblioteca facultății mele, am plecat slabă, palidă, cu sumanul rupt și cu următoarele concluzii:

-Universitatea unde învăț eu este de căcat, practic, este Universitatea din Mizil sau de la Urlații din Vale. Nu se compară cu Oxbridge. (În mod misterios, nimeni dintre cei prezenți nu a argumentat de ce nu se află la Oxbridge în loc de Universitatea din Mizil.)

-Anglia este o țară de căcat și se duce de râpă, dar nu chiar atât de rău precum România. România este într-o situație atât de nașpa încât în curând va dispărea cu totul de pe hartă. Ah, ce trist, ce vaiet, ce durere etc. etc. etc

-Ar trebui să mă obișnuiesc cu gândul că pentru d-alde noi Tesco e magazin de lux (Tesco, pentru cei care nu știu, e un lanț de supermarketuri cu produse ieftine). Noi trebuie să mâncăm de la supermarketurile cu produse superieftine, și care sunt atât de pline de dispreț pentru client încât au nume imposibil de pronunțat, cu consoane una după alta (Lidl! Asda!)

-Joburile care mă așteaptă aici se înscriu în gama chelner- hamal- muncitor necalificat, asta dacă am noroc să pot găsi un job, căci singurii cetățeni ai UE care au nevoie de un proces dureros și complicat să poată munci în Anglia (posibil chiar singurii cetățeni ai lumii, dacă ținem cont că un coleg indian a rezolvat problema mult mai repede) sunt românii și bulgarii.

După asemenea vorbe care ne doare, Nadiei, ajunsă brusc din copilașul mamei răsfățat care-și cumpăra tot ce-i poftea inima în imigrant sărac și năcăjit care împușcă francul și care nici măcar nu-și dă seama că e sărac și năcăjit până nu-l tratează cineva ca atare, mai că i se rupe inima de supărare.

Ceva mai înveselitori sunt colegii de casă polonezi, pentru că îți dai seama brusc că există și lucruri mai rele decât să te naști român. Românii sunt, de pildă, un popor mult mai inventiv în ce privește înjurăturile- sunt convinsă că orice conațional de-al meu care se respectă poate înjura măcar zece minute încontinuu fără să se repete. Polonezii, în schimb, vorbesc cam așa:

„Curva cuvinte cuvinte cuvinte curva vorbe vorbe vorbe curva pălăvrăgeală bla bla bla curva curva alte vorbe și cuvinte curva curva se termină propoziția dar mai zic curva odată așa de sanchi!”

Adică folosesc cuvântul curva (care înseamnă același lucru ca și în limba noastră) în loc de virgulă, ceea ce este echivalentul unei piese de-a formației Paraziții pusă pe repeat, dacă Paraziții ar folosi de 2 ori mai multe înjurături și ar ști să spună doar pula mea.

Tocmai când îți vine însă să râzi de curvele polonezilor, îți aduci aminte că ei n-au nevoie de permis de muncă sau că unii dintre ei câștigă 400 lire într-o zi. Deci, și polonezii mă deprimă.

Iar cei mai deprimanți sunt englezii și mai ales englezoaicele tinere, care sunt întruchiparea tuturor stereotipurilor despre pițipoance făcute piure și consumate la un loc. Aș vrea să le spun românilor care se văitau în comentariile articolelor mele, pe vremea când lucram la Hotcity, că româncele sunt parașute și se îmbracă și comportă ca atare, că e cazul să facă o primblare prin Londra și să zărească adolescentele britanice. Aceste fete cred sincer că o curea se numește fustă și că dresurile pot fi considerate pantaloni, că 3 straturi de fond de ten și vopsele de 5 culori diferite se pot numi machiaj de zi și, din ce-am auzit despre ele, că să bei până pici în șanț e acceptabil ca distracție de sâmbătă seara. Recunosc că în privința acestui ultim punct nu am informații la prima mână, dar cineva mi-a spus că a zărit o astfel de tânără dându-și jos chiloții în plină stradă.

Așa că aș dori să folosesc restul spațiului acestui articol ca să aduc un omagiu celor mai ne-deprimante și simpatice forme de viață cu care am avut de-a face de când am venit aici, potăile administratorului, care mă înveselesc instant prin simpla lor prezență. Ce-mi place la ele e că arată exact ca niște maidanezi din România, și cum toți câinii pe care i-am avut eu erau corcituri adunate din stradă, mă simt ca acasă.

În imagine o puteți observa pe una dintre ele devorând un papuc și pe cealaltă devorând un prosop. Papucii mei au căzut și ei victimă cățelei mai tinere. Cealaltă e mama ei și deci mai înțeleaptă.

În cea de-a doua imagine, cele două potăi sunt înfățișate în poziția lor tradițională atunci când cineva mănâncă. Este esențial să ai la îndemână tot ce îți trebuie înainte ca cele două să ia poziție, pentru că deplasarea pe traseul masă-oriunde altundeva va deveni foarte dificilă, iar cățelele imposibil de mutat cu orice altceva în afară de un tanc. E posibil, de fapt, ca și tancul să eșueze, nu am avut până acum unul la îndemână.

Mi-era dor să am animale de casă, iar cu susnumitele am parte de felia cea mai bună a afacerii: le văd că sunt drăguțe, le mângâi în fiecare zi, le mai arunc un os, vorbesc cu ele, dar altcineva le cumpără de mâncare, curăță după ele și alte alea, pentru că nu sunt, de fapt, potăile mele. Ura! Să trăiască! Cred că voi proceda similar și când o să îmi vină vreodată cheful să am vreun copil.

10 gânduri despre “Antidepresiv londonez

  1. Ai posibilitatea sa folosesti tot arsenalul de injuraturi si sa regreti ca nu te intelege prea multa lume.
    Am impresia ca la englezi societatea nu este asa omogena ca la noi, oricum cred ca si cateii au unele obiectii in ceea ce priveste alimentatia britanica.
    Referitor la slujbe posibile, crezi ca englezii ar fi interesati de lectii de desen pentru copiii lor? Sunt curios daca londonezii au inventat o amenda pentru desene pe asfalt, din moment ce au una pentru hranit ratele in parc.
    Personal, in loc de o desteapta de Bucuresti, as prefera o debila de Londra. Nu stiu de ce, probabil m-am saturat de atata desteptaciune locala.
    Bag de seama ca Parazitii iti fac viata suportabila pe acolo, exact de genul asta de istetime de cartier sunt satul.
    Morala, prefer institutiile, nu oamenii.
    Si raman la parerea ca noi n-avem nici oameni. Ca dovada, Nadia s-a facut londoneza. Deci cine e mai destepti la final, tot londonezii.

  2. Nu știu dacă au amendă pentru desene pe asfalt, dar știu că dacă potaia ta sperie vreo căprioară din Richmond Park, te-ai pricopsit cu o penalizare de 200 lire.
    Oricum, băi, nene, incredibil. Cred că oricât le-aș povesti românilor că există și dezavantaje în Străinezia și nu cresc lingouri de aur în copaci, ei or să răspundă mereu: „Da, dar la noi e oricum mult mai nașpa și nici iarba nu crește.” 😆

  3. Eu una ma uit cat de greu le e strainilor din Romania cu actele, cu angajarea cu carte de munca, cum sunt tratati si asa mai departe, asa ca cel putin transferabil ma gandesc ca si unui roman ii vine greu intr-o alta tara. Probabil ca esti o raritate ca prezinti aspectele negative, altii probabil ca nu le spun tocmai ca sa se dea mari ce tari sunt ei ca au ajuns in strainatate bla bla, prostii din astea. Eu una nu cred ca in strainatate umbla cainii cu covrigi in coada, sau in orice caz sunt cazuri si cazuri. Clar e ca mie mi-ar veni foarte greu sa o iau de la zero, sa imi fac prieteni si asa mai departe. Nu as putea sa las tot balta aici.

    Dar tu e bine ca ai incercat, asa cum am zis. Daca nu mergeai, ai fi pierdut o experienta interesanta, zic eu. Ce vrei sa faci mai departe, e alegerea ta, daca ramai sau te intorci. 🙂

  4. Sigur că e greu și sigur că merită încercat. Eu încerc să combat atitudinile extremiste, fie de tipul „Ah, ce nașpa e România, ce oameni de nimic sunt românii! Să plecăm toți, ultimul stinge lumina!”, fie de tipul „Niciodată nu voi părăsi glia strămoșească, vreau să mor încercând să-mi schimb țara în bine!” 🙂

  5. Mie imi spui? Pai de ceva vreme mi se tot prezice ca voi pleca, ca n-am ce face in tara, ca nu voi rezista in tara, ca nu voi avea ce manca… si altele, dar asa, pe un ton foarte serios si chiar intrigat, si din cauza asta sunt banuit ca mi-am pierdut mintile. : ))). Pana acum n-aveau motiv… desi egzistau banuieli… acum l-au gasit pe acela infailibil. Ca ce voi face in tara??
    Oricum, scuza-ma de insistenta, sunt avocatul romanului in aceasta sceneta sau, ma rog, al vampirului diavol. :)). Tot incerc sa te stimulez, esti o adevarata enciclopedie pe acest subiect asa ca te storc de toate motivele plauzibile si non aplauzibile ca deja dezvolt o psihoza de inductie referitoare la plecat. Si ii suport din ce in ce mai greu pe iscoditori, la inceput mi se parea amuzant, acum cand toata lumea ma intreaba ce fac din ianuarie imi vine sa-mi iau campii, nu sa-i bat.
    Vezi ca polonezii astia sunt cam loiali… cu ei insisi, intr-o zi te trezesti ca pleaca si te lasa cu catelele in brate. Situatie foarte putin probabila dar, nu toata lumea este atat de foarte norocoasa.
    Oricum, voi studia atitudinea patrupedelor, banuiesc ca au exersat indelung la oglinda obedienta. Daca tot voi cersi mancare din ianuarie sa invat de la profesionisti. In schimb nu ma descurc prea bine la comenzile poloneze, romanesti si englezesti, sarmani catelusi, ce trebuie sa suporte pentru un os.
    Bag de seama ca nu se mai lipesc comentariile mele.

  6. Mai intră și în spam fără știința mea.
    Nu sunt o adevărată enciclopedie, abia am plecat din țară de o lună jumate. Bag sama însă că matale îți place să bați câmpii chiar mai mult decât mie. 😆

  7. Aiaiaiaiiii ce m-am recunoscut in prima liniuta. *Rusinică* De ce nu suntem la Oxbridge, ci la Urlatii din Vale? Pentru ca in ciuda geniului nostru infailibil ne-au refuzat – simplu. 😀 Dar la Urlatii din Vale nu e neaparat rau, e doar mai greu (de pilda, cand concurezi pentru un internship – mai ales in Romania, unde toata lumea pare sa aiba impresia ca, in afara de Oxbridge, universitatile britanice sunt nedemne si facem cu totii degree-uri in David Beckham, degree care da, chiar exista!).

  8. Apropo de polonezi, la noi pe santier mor in accidente de munca numai polonezi, desi procentual nu sunt cei mai multi si nici nu fac munca cea mai periculoasa. Dintre auslanderi sunt cei mai nenorociti si cei mai urati. Nimeni nu ii iubeste.

Comentariile sunt închise.