Teoria dorului de casă

Înainte să părăsesc dulcea noastră patrie obișnuiam să foarte iau peste picior oamenii care, plecați și ei, găseau pretexte dintre cele mai caraghioase conform cărora România e în avantaj față de țara unde au ajuns. De exemplu că la noi sunt mai multe locuri unde poți face grătare în aer liber (găsisem pe un blog o dezbatere lungă unde cel puțin 20 de oameni spuneau că nu emigrează pentru că străinilor nu le plac grătarele), sau cârciumi unde ai voie să fumezi. Sau că în România copiii sunt ținuți la respect de profesori prin bătaie și ăsta e un lucru bun, nu ca în Străinezia unde se suie în capul „dascălilor” de nu se mai înțelege om cu persoană. (Notă: Urăsc din tot sufletul meu de copil cuvântul dascăl atunci când este întrebuințat de ziariști pentru a denumi cadre didactice. L-am folosit și eu acum doar pentru a atrage atenția asupra acestui fapt. Iar profesorul meu de matematică din liceu îl ura la fel de mult și spunea că se simte chiar jignit să fie comparat cu un nene care lălăie cântece bisericești.)

Asemenea afirmații mi se par în continuare demne de tot miștoul pe care-l poți găsi în emisfera nordică, dar parcă încep să le înțeleg mai bine. Toată poanta dorului de casă e că e o chestiune irațională. Sigur că știi, obiectiv vorbind, că n-ar avea cum să fie mai minunat dacă te-ai afla în acest moment în România, mai ales dacă arunci un ochi pe Mediafax și afli ce noutăți mai sunt p-acolo: se scumpește gigacaloria, polițiștii fac grevă, oamenii amenință cu sinuciderea din cauza sărăciei, Steaua e egalată de Napoli și pierde două puncte în minutul nouășopt. E suficient ca să-ți amintească de unde ai plecat și să te arunce într-o depresie depresivă. Aici există un serviciu unde poți suna la 12 noaptea ca să te plângi de probleme medicale minore cum ar fi că te-a înțepat o albină în testicule sau că te-a mușcat pisica de picior, în România am așteptat și 6-7 ore o ambulanță.

Dar tot nu te poți abține și cumva, în capul tău, îți cauți argumente ridicole care să susțină teoria că la tine acasă e mai bine. Plouă mai rar, nu toată-ziua-bună-ziua ca la englezoii ăștia. Și iarna e iarnă adevărată, poți să te dai cu săniuța, nu cum am auzit că e pe-aici. Da, sunt o groază de câini vagabonzi pe stradă, dar unii dintre ei sunt chiar simpatici. Transportul în comun e oribil, dar al englezilor e la fel de oribil, doar că de zece ori mai scump. În România poți să-ți deschizi un cont în bancă doar cu buletinul, poți să arunci o pisică în tomberon fără să-ți bată RSPCA-ul la ușă (nu că eu personal aș vrea să fac așa ceva), poți să spui în gura mare că tare ai mai da foc întregii țări fără să te salte brigada anti-terorism, nu ca în țara asta de paranoici unde probabil au camere de filmat și în scaunele de toaletă.

În România aveai părinții care-ți aduceau totul la nas, deși atunci părea că nasul tău s-ar lipsi bucuros de toate astea doar ca să trăiască liniștit pe cont propriu undeva departe de cicăleala lor. Aveai și prieteni, chiar dacă îi vedeai de două ori pe an și în rest vorbeați pe messenger, ceea ce poți face din orice colț al planetei conectat la Internet- dar puteai să îi chemi la o bere când voiai, nu? (și ei puteau să-ți răspundă că nu au timp de tine).

În România poți să te plângi de România- în Anglia nu poți să te plângi de Anglia, pentru că nu e țara ta și dacă nu-ți convine ia du-te la tine în Țiganilandia mintenaș, cârcotașule. În România poți să vorbești românește, ceea ce începe să-mi lipsească. (Pe de altă parte, o activitate foarte distractivă este să-i bârfești pe străini în românește, cu glas tare, de față cu ei. O recomand călduros oricăror 2 români aflați într-o țară străină, deși știu că e nepoliticos.) În România poți să te uiți legal la episoade vechi din South Park pe net, aici site-ul e blocat. Și tot așa.

Iată deci cum mă trezesc holbându-mă minute în șir la live streaming-ul camerei de supraveghere a traficului de pe strada mea din București, sectorul 1, și mai că-mi vine să plâng. Deși, obiectiv vorbind, trebuie să recunosc că e o stradă destul de urâtă și gri. Adevărat, aveam un cireș în fața blocului, dar cu un cireș nu se face primăvară pe o stradă unde locuințele sunt cutii de ciment cu zece etaje. Totuși, nu mă pot abține.

Și de când am venit aici, la orice m-aș gândi înainte de culcare, visez numai tramvaiul 41. Sunt exact inversul lui Bulă din bancul în care puteai să-i fluturi și-un tramvai.

7 gânduri despre “Teoria dorului de casă

  1. Uau… nu ma asteptam. In orice caz nu asa de repede. Desi poate ca asa vezi lucrurile acum, totul tine de obisnuinta. Poate ca peste o luna o sa te atasezi de tot ce e acolo si apoi o sa iti vina greu cand o sa te intorci. Sau poate ca pur si simplu noi oamenii intotdeauna ne dorim ce nu putem avea, iar cand avem, vrem inapoi situatia veche.

  2. Da, de fapt, cred că e mai greu la început. O colegă thailandeză care e aici de ceva vreme mi-a zis că în prima ei lună în Anglia a plâns zilnic.

  3. Si eu tanjesc dupa Romania (din Canada), ca e confortabil sa tanjesti de departe, cand stii ca nu mai ai cum sa te lovesti de toate mizeriile care te-au facut sa pleci. Mi se perinda prin fata ochilor baruri pline de fum, chefuri in camin, fetele prietenilor (cu care ma vedeam la 2 luni in tara, desi stateam la nici 10 minute distanta, exact cum zici tu), pufuleti, sticle de Murfatlar… dar de intors acasa definitiv nu m-as intoarce in veci, prefer sa populez o Little Romania aici cu viitorii mei plozi.

  4. Acu depinde și de ce-a plecat fiecare. Eu am plecat pentru că vreau să fac lucruri pe care le poți face mai bine în altă parte, profesional vorbind. Altminteri nu m-am simțit niciodată copleșită de „mizeria” României de care vorbește toată lumea.

  5. da’ dascal nu inseamna numai cantaret de biserica!!! la fel de bine inseamna si invatator, profesor, indrumator and so on.

  6. E foarte învechit uzul cuvântului în sensurile astea. Și chiar și pe vremuri însemna cel mult învățător de la țară. Pentru un profesor de matematică de la un liceu din București, care și-a petrecut jumătate din viață învățând, e umilitor să fie numit dascăl.

Comentariile sunt închise.