23

Dacă mi-ar fi zis cineva acum un an pe vremea asta că la 23 ani ziua mea o să mă găsească unde sunt acum, în împrejurările în care sunt acum, i-aș fi zis că e mai nebun chiar și decât mine, ceea ce e o performanță notabilă. OK, înainte de asta i-aș fi urat să-i fie gura aurită, dar tot aș fi avut ceva îndoieli în ce privește sănătatea lui mintală.

Și totuși iată-mă, la 2000 km depărtare de casă, unde mi-am lăsat jobul, foarte plicticosul masterat de la SNSPA la jumătate, mama cu care am locuit de când mă știu precum și locuința aferentă de la etajul 7, strada cu tramvaiul care-mi duduie fix sub fereastră zilnic între orele 4:30 și 23:30, Bucureștiul, România. Mama și tramvaiul în special îmi lipsesc o groază- nu-mi vine să cred ce liniște e acilea pe unde locuiesc eu acum, un cartier de căsuțe și magazine mici. Mă simt ca la țară (sau cel puțin așa cred, n-am fost niciodată la țară). Iar ziua de naștere mi-am petrecut-o plimbându-mă printr-un parc cam de dimensiunile unui codru românesc, unde poți zări în libertate căprioare sau cerbi- deși nu e recomandat să te apropii de ele, după cum te avertizează inscripțiile cu: „Atenție! Căprioarele sunt animale sălbatice, iar comportamentul lor este imposibil de prevăzut!”

Mi-am ales pentru experiența străineză cea mai sucită țară din lume, adecvată eroinei noastre sucite, unde trebuie să te uiți spre dreapta în loc de stânga când aștepți autobuzul, prizele nu se potrivesc cu ștecherele din restul Europei, nu se găsește pâine decât la brutăria franțuzească, cârnații englezești nu au gust de cârnați, popcornul englezesc e dulce (de fapt, cred că aici totul se împarte în produse englezești și produse normale pe care le cumpără doar excentricii de imigranți), biletele pentru transport în comun își schimbă prețul de la o oră la alta (cel mai mic dintre ele fiind o sumă cu care în România ai cumpăra zece bilete), iar dacă vrei o reducere pentru tineret trebuie să plătești înainte 25 lire, ceea ce face conceptul englezesc în ce privește reducerea foarte diferit de al restului lumii civilizate, și orice zi în care temperatura iese din intervalul 5-15 grade Celsius devine prilej de alertă națională.

Bine, fie, recunosc, am venit în Anglia pentru că engleza e singura limbă străină în care mă descurc. Dacă aș fi știut mai multă franceză, m-aș fi dus în Franța, unde am citit eu în The Guardian că e cel mai ridicat nivel de trai din Europa (și cititorii englezi, despre care am auzit că sunt cei mai văicăreață națiune din lume, s-au grăbit să fie de acord și să spună, exact ca românii, că se pregătesc de emigrare). Poate-oi ajunge să locuiesc și în Franța cândva, că doar mi-a spus mama că soarta mea e să mă mărit, în cele din urmă, cu un francez.

Pentru că m-am convins deja că, ținând cont de felul surprinzător în care se desfășoară existența mea, n-are rost să îmi fac planuri serioase și pe termen lung, cum ar fi să mă gândesc unde voi fi anul viitor pe vremea asta, obiectivele pe termen scurt și mediu sună deocamdată cam așa:

-să învăț să curăț un cartof cu cuțitul, nu cu curățătorul pentru leneși, să tai o roșie în mai puțin de jumătate de oră, să fierb ceva fără să sting aragazul accidental când vreau să micșorez flacăra, să scurg ceva de apă fără să vărs conținutul în chiuvetă, să întorc carnea pe grătar de la o distanță mai mică de 2 m, precauție determinată de faptul că mi-e frică să mă apropii de foc- pe scurt, să reușesc performanța de a desfășura în bucătărie operațiuni suficient de complexe și îndemânatice încât să-mi asigure supraviețuirea .

-să nu mă rătăcesc mai des de o dată pe lună, iar rătăcirile cu pricina să nu provoace întârzieri cumulate mai lungi de o oră.

-să nu mai dau impresia tuturor indivizilor umani pe care îi întâlnesc că sunt înfiorător, respingător, scandalos de înfumurată din cauză că sunt atât de timidă, și să reușesc să înjgheb din când în când câte o conversație cu ei. Ciudat însă că am fost mult mai puțin stingheră în prima zi de școală printre străini, într-o țară străină, decât în România în prima zi la grădiniță, școala generală, liceu și facultate. Poate pentru că aici ai o scuză să stai speriat într-un colț și să nu legi două vorbe- ești străin și la mare depărtare de casă, așa că lumea chiar își bate capul să nu te lase să te simți prost. Și totuși nu îmi amintesc să fi stat de la bun început speriată într-un colț. Hmmm. Trebuie să studiez acest fenomen mai în detaliu. Cine știe, poate totuși îmi revin la personalitatea mea antisocială pe parcurs.

-să mențin pentru cât mai multă vreme față de mine însămi impresia că sunt în vacanță, ca să nu mă apuce dorul de casă în mod melancolic, blegos și plângăcios prea curând.

Despre alte lucruri cum ar fi înălțarea viitoarei și măreței mele cariere artistice ar fi mai bine să nu pomenesc momentan, pentru că am urâtul obicei să nu mă țin de cuvânt când anunț că fac ceva. Uite, de exemplu, odată anunțasem că o să desenez un elefant în fiecare zi, și de unde.

7 gânduri despre „23”

  1. Draga Nadia,

    La Multi Ani!
    Te citesc cu bucurie, desenele tale ma inveselesc uneori si am facut un pariu simbolic cu prietenul meu ca profesional vom mai auzi de tine 🙂
    Sa-ti fie cu folos experienta din Londra si poate ajungi candva si la Essex, intr-o calatorie de suflet 😀

  2. Ma bucur pentru tine. Eu cred ca o sa iti placa si oricum se vede si din tonul cu care scrii ca esti mai voioasa. So, bravo ca ai decis sa pleci 🙂 Bafta multa!

  3. hm, ia te uita, esti nascuta la 1 zi dupa mine :)) si culmea , si eu mi-am petrecut ziua tot departe de Bucuresti, si de Romania :)) ce ti-e si cu coincidentele astea 😀

Comentariile sunt închise.