Lungul drum al Nadiei către Londra

În episodul anterior al serialului „Nadia- neom și regina absolută a nefăcutelor”, eroina noastră se afla în fața unei dileme epocale: să își încerce norocul în țări străine călătorind până acolo cu mijlocul de transport care o înspăimântă, înfiorătoarea mașinărie zburătoare cunoscută sub numele de „avion”, sau să rămână acasă unde persoana ei se află în toate situațiile pe suprafața cunoscută sub numele de „pământ” și să nu afle niciodată dacă norocul ei există ori ba?

Astăzi, în continuarea serialului, vă oferim răspunsul: n-a făcut nici așa, nici altminteri. A plecat să-și încerce norocul, însă a ales o cale pe care am putea-o descrie succint drept scărpinatul urechii stângi cu călcâiul de la piciorul drept, pentru că să spunem că s-a scărpinat cu mâna dreaptă tot ar fi puțin față de ce a făcut Nadia.  A plecat cu trenul.

1. Rapidul București-Munchen, intitulat până la Budapesta „Pannonia” și apoi „EuroNight”

Rapidul de Munchen, care pleacă din București la cinci și jumătate dimineața, e compus de fapt dintr-un singur vagon de dormit și circulă trei luni pe an, între 15 iunie și 15 septembrie, așa că Nadia a prins la propriu ultimul tren. Pe anul ăsta. Sau poate ultimul tren în general, dacă ținem cont că în tot vagonul erau ocupate doar trei cabine, ceea ce nu cred să încurajeze CFR-ul și-așa falit întru susținerea acestei rute pe viitor.

Pot înțelege că nu există prea mulți solicitanți pentru un traseu care se parcurge mai ieftin și mai rapid cu avionul, dar dacă vă treziți vreodată cu chef de a călători prin Europa pe căi terestre, sau dacă vă place să mergeți cu trenul, sau dacă pur și simplu înnebuniți complet, să știți că trenul de Munchen e o opțiune bună. Nu credeam că o să am vreodată ceva bun de spus despre serviciile Căilor Ferate Române, dar vagonul de dormit e curat și destul de comod, poliția de frontieră stă de vorbă doar cu conductorul, așa că se poate dormi ca o valiză în gară până la destinație, ceea ce eu am și făcut. Ușa cabinei are trei încuietori și zăvor cu lanț, nu intră nici musca să te jefuiască, cum a pățit Nadia în trenul de Praga acum doi ani (totuși, ca precauție, eroina noastră și-a lipit cu scotch banii de piept). Supraveghetorul vă aduce micul dejun dimineața: suc de portocale și un croissant. Trai, nineacă.

Singurul amănunt enervant -pentru călătorii din cabina de alături, doi băieți veseli și înzestrați cu un laptop plin de filme cu Sylvester Stallone- a fost chiar Nadia, care îi deranja ori de câte ori schimbam linia să îi intrebe alarmată de ce trenul merge invers și dacă au de gând să ne ducă înapoi la București.

Am ajuns la Munchen la șase și cinci minute ora locală, fără nici un pic de întârziere. E clar: CFR-ul a intrat în anul morții. Am avut câteva ore de omorât în cea mai frumoasă și curată gară pe care am văzut-o în viața mea, înzestrată cu cel puțin 10 chioșcuri de gogoșele. De unde deduc că nemțălăii sunt mari consumatori de gogoșele. Fiindcă tot n-aveam ce face, m-am plimbat nițeluș împrejurul gării și am zărit tramvaie, hoteluri cu ziduri roz, biciclete cu duiumul și o clădire gotică. Cu asta pot să mă laud că am văzut și o firimitură din Germania.

Observație: în orice limbă ai vorbi cu nemții, ei îți vor răspunde în germană. Mai mult decât atât, chiar când constată că dialogul dintre voi este imposibil, nu vor abandona dorința de comunicare, ci vor continua, zâmbitori, să turuie pe limba lor, de unde au rezultat cel puțin patru-cinci dialoguri de felul acesta:

Nemțălău vesel (se apropie de Nadia): Ihr naht euch wieder, schwankende Gestalten, Die früh sich einst dem trüben Blick gezeigt. Versuch ich wohl, euch diesmal festzuhalten?

Nadia: Umm…Do you speak English?

Nemțălău, la fel de vesel: Ihr drängt euch zu! nun gut, so mögt ihr walten, Wie ihr aus Dunst und Nebel um mich steigt.

Nadia: Parlez-vous francais?

Nemțălău, cu gura până la urechi: Mein Busen fühlt sich jugendlich erschüttert, Vom Zauberhauch, der euren Zug umwittert.

Nadia: Espanol?

Nemțălău, practic în extaz: Ihr bringt mit euch die Bilder froher Tage, Und manche liebe Schatten steigen auf!

Nadia: Sorry, I don’t understand!

(Nemțălăul dă din cap ca un muțunache).

Nadia: Ăăă…Bitte! Danke schon!

(Nemțălăul dă iarăși din cap.)

Și tot așa.

2. Intercity Munchen- Paris

Acest segment al călătoriei a fost un izvor nesecat de bătăi de cap până în ultimul moment, din cauză că tanti de la Casa Internațională a CFR nu avea câtuși de puțin habar de existența acestui tren, necum detalii legate de el.

Nadia: Aș vrea legătura spre Paris de ora zece și jumătate, vă rog.

Funcționara: Nu e legătură la zece. E una la șapte și mai e una noaptea târziu.

Nadia: Pe cea de la șapte nu o prind, dacă are trenul de Munchen întârziere…

Funcționara: (râde) Dacă? SIGUR are întârziere.

Nadia: Vă zic eu că e o legătură la zece, uitați-vă în baza de date.

Funcționara: Ia că mă uit. Ia uite…da, uite că e. Ce chestie!

Nadia: (oftează adânc) Păi pe aia o vreau.

Funcționara: Stai așa, că nu găsesc trenul. Stai mă, ce faci? Calculatorule! Hai, calculatorule, mișcă-te mai repede. Stai mă, ce-i asta? Eu nu așa ți-am zis! Unde e trenul?

Nadia: …(oftează și mai adânc)

Funcționara: Deci nu apare nimic. Cred că nu există trenul ăsta, serios. Uite, introduc aici Paris, Paris Nord, și tot nu merge…(strigă pe altcineva) Mari, ce Paris bag aici? Austerlitz? Zi și mie!

Nadia: Paris Est, vă zic eu.

Funcționara: Paris Est? Există așa ceva?

Nadia: Da.

Funcționara: Da tu de unde știi?

Nadia: M-am uitat pe Internet…

Funcționara: Aaaa. Da, ai dreptate. Uite că merge. Da dom’le. L-am găsit. Ce chestie!

(Nadia oftează sisific.)

Una peste alta, Nadia s-a suit în tren și a ajuns la Paris, într-un vagon care fusese atașat la garnitură invers, așa că tot drumul am mers cu spatele, spre stupoarea tuturor călătorilor (celelalte vagoane erau puse OK). Nu mai pomenesc că trenul a petrecut vreo oră abandonat undeva în câmp, de parcă ar fi fost CFR si nu Deutsche Bahn. Dar am ajuns la timp la Paris, căci când trenurile astea europene cul se mișcă, păi sar de trei sute la oră. Iar pe fereastră am zărit sute de căsuțe cu acoperișuri roșii presărate pe câmpii verzi exact ca în desenele simple și saturate de culoare pe care le fac copiii mici.

Am întrebat pe cineva de ce Gara de Nord și Gara de Est din Paris sunt la o aruncătură de băț una de cealaltă- mi s-a explicat că Nordul și Estul reprezintă direcția în care pleacă trenurile și nicidecum poziționarea gărilor în oraș. Oricum ar fi, sunt niște gări tare urâte, cam murdare și cu un aer bucureștean- nu degeaba i se zicea Bucureștiului Micul Paris. Și cartierul dimprejur respiră zgomotos/jegos/bucureștenește. Dacă există vreun oraș din lume în care m-aș putea stabili fără să-mi fie dor de casă sau măcar să simt cine știe ce că am plecat, probabil că ăla e Parisul.

3. Eurostar Paris-Londra

Acum aș putea să mă laud: doamnelor și domnilor, mulți dintre voi au călătorit cu avionul, dar câți cu celebrul și fantasticul tren rapid Paris-Londra?

Doar că nu e fantastic deloc. Dimpotrivă, dintre mașinăriile pe șine cu care am circulat zilele astea, Eurostarul e de departe cel mai jerpelit. Unde mai pui că jumătate din drumul de două ore îl petreci prin tuneluri. Îmbarcarea e denumită pompos check-in, ca la avion, de unde eu speram că cineva o să-mi ia bagajele și o să le pună într-un loc special, ca la avion. Aș! Vă spun, Eurostarul ăsta e PR și atât.

Am ajuns la destinație: Londra, mai precis gara St. Pancras, unde există o statuie uriașă cu un cuplu care se îmbrățișează (și nu e foarte clar dacă sunt triști că se despart sau veseli că s-au regăsit) după două zile pe drum. Dar am ajuns. Să mai spună cineva că sunt lașă. Că nu sunt. Doar fricoasă. Nu știu dacă o să rămân aici într-adevăr un an, cum mi-am propus, sau de tot, sau o să mă întorc acasă peste o lună lefteră, deprimată și cu coada între picioare. Oricare ar fi deznodământul, n-o să mă dau cu capul de pereți pentru asta, important e că am încercat-nu e rușine să eșuezi, e rușine să nu încerci. Recunosc că nici un om sănătos la minte n-ar fi bătut atâta drum doar ca să evite o călătorie cu avionul. Dar, până la urmă, am mai multe de povestit așa, nu?

8 gânduri despre “Lungul drum al Nadiei către Londra

  1. Este complet dement ce ai facut dar, altminteri, e si complet simpatic 🙂
    Inteleg ca faci un master? Nu ne spui ce master, ce universitate?

    O zi buna!

  2. Io habar n-aveam ca as putea lua un tren paris bucuresti pentru 2 zile. Eu imi imaginam vreo 5:) Si apoi, tare comic cum ti-ai pastrat tu banii la loc sigur, o alta varianta ar fi fost coaserea unui buzunar in interiorul gecii:))

  3. Bravo mai, asa mai zic si eu. Nu ca e fain sa faci cum vrei tu? Bafta multa in continuare si sa ne tii la curent. A, si vorbesti serios ca ti-ai lipit banii cu scoci de piele? Sper ca ai glumit… 😀

  4. Păi….din câte știu, nu există cale ferată în Kuwait. Deloc. 😀 Deci nu poți ajunge cu trenul. Poate cu autocarul?

Comentariile sunt închise.