Frica mănâncă sufletul

Mi-e frică de avion. Pentru cine a mai citit pe-aici nu e în nici un caz un secret. În mod paradoxal, pe măsură ce am zburat mai mult, mi-a fost tot mai frică, ultima experiență fiind o aterizare pe furtună în timpul căreia a trebuit să mi se spună Tatăl Nostru de către o tovarășă de călătorie necunoscută în timp ce eu plângeam și tremuram ca apucată de epilepsie.

În mai puțin de 48 de ore trebuie să mă sui iar într-un avion, ca să încep o viață nouă în altă țară, să studiez ce-mi place, să-mi urmez visul bla bla bla, mă rog, chestii drăguțe. Iar pe mine mă bate gândul să renunț și să rămân aici, pentru că mi-e frică de avion.

Nu-mi spuneți „Păi de ce te-ai înhămat la plecarea asta de la bun început”, cum îmi spune maică-mea- desigur, știam încă la început că o să merg cu avionul, dar nu mi-am imaginat că o să-mi fie în halul ăsta de frică. Însă, pe măsură ce termenul plecării se apropie, frica a devenit imposibil de suportat, mai ales că o să călătoresc singură. De câteva zile nu fac altceva decât să plâng și să tremur încontinuu. Am nevoie de pastile ca să dorm. Nu pot mânca nimic pentru că sunt stăpânită de o greață continuă. Și ori de câte ori mă gândesc să mă sui în avion, să îl aud cum huruie, să-l simt cum se ridică în aer și cum se înclină într-o parte la viraje, și-mi amintesc de groaza care mă stăpânește până la aterizare, îmi vine să urlu. Nu am nici o îndoială că o să am un atac de panică în avion.

Mai rău decât atât, nu am nici o îndoială că o să mor în avion. Nu pot vedea dincolo de ziua plecării, pentru că sunt convinsă că nu voi mai fi în viață. Mă simt ca Ted Bundy în fața scaunului electric- nu știu dacă se numește presimțire sau psihoză. În închipuirea mea, avionul este un fel de balaur care dorește să mă înfulece și nimeni nu are de gând să mă salveze, din contră, toată lumea mă împinge zâmbitoare și indiferentă în direcția lui. Iar eu aș face orice să nu fiu nevoită să mă apropii de el.

Am auzit zilele astea diverse sugestii și soluții pentru frica mea de transport aerian, care de care mai absurde:

1.”Avionul e cel mai sigur mijloc de transport”. N-ar trebui să mă obosesc să demonstrez de ce e stupid și total ne-trecut prin filtrul propriei gândiri să afirmi că cel mai puțin riscant lucru din lume e să te afli într-un tub de metal la 10 000 metri deasupra pământului, pentru că demonstrația ar trebui să fie evidentă pentru orice om cu o brumă de rațiune, dar am s-o fac totuși: statisticile pe care le citează companiile aeriene, rata mortalității per mile sau kilometri de călătorie, sunt înșelătoare, pentru că avioanele străbat mii de kilometri în câteva ore și nu le putem compara cu automobilele sau trenurile cu viteză obișnuită. Statistica relevantă e rata mortalității per călătorie, adică cea care calculează dacă pasagerul e livrat în siguranță sau nu. După acest criteriu, singurul mijloc de transport motorizat mai riscant decât avionul este motocicleta.

2.”Dacă ți-e scris să mori, mori și pe uscat- aluneci în baie sau îți cade o cărămidă în cap pe stradă. Nu poți scăpa de propriul destin”. (introduceți aici anecdota cu omul căruia îi era frică să zboare și a murit când i-a picat un avion pe casă). În primul rând, cred că orice om care rostește cuvântul destin a renunțat la orice pretenție de discuție serioasă cu mine. În al doilea rând, da, se poate întâmpla să mori în orice moment, într-un accident stupid precum o cărămidă în cap pe stradă, DAR E MULT MAI PROBABIL SĂ MORI ÎNTR-UN TUB DE METAL LA 10 000 ÎNĂLȚIME. E la mintea cocoșului, ce mama naibii.

3. „Te rogi la Dumnezeu și El te va apăra”. Nu prea cred în Dumnezeu. Cred, în schimb, că la bordul multor avioane care s-au prăbușit se aflau oameni care credeau- și nu i-a ajutat cu nimic.

4. „Nu ți se întâmplă nimic. Atâția oameni merg cu avionul în fiecare zi”. Prima afirmație pornește de la premisa că vorbitorul știe dinainte ce ți se va întâmpla, deci e clarvăzător. A doua afirmație pornește de la premisa că oamenii nu sunt, în covârșitoare majoritate, niște oi care ar face orice dacă le explică cineva suficient de convingător că așa e bine și că faptul că sunt parte dintr-o turmă care face același lucru fără griji ar trebui să mă liniștească. Atâția oameni s-au suit totuși pe Titanic crezând că e imposibil de scufundat, de pildă. Partea nasoală e că dacă eu am dreptate și pățesc ceva în avion, nici măcar n-o să le mai pot spune celor care mă linișteau înainte:  „Ați văzut, bă? Fraierilor!”

5.“Gândește-te înainte să urci că nu e nici o pagubă să mori și că există multe lucruri rele în viață de care moartea te salvează”. Asta nici măcar nu merită discutată. Dacă aș vrea să mor, aș găsi o metodă de sinucidere mai puțin oribilă decât să mă arunc din stratosferă și să-mi dau foc, ca apoi biata maică-mea să n-aibă nici măcar un cadavru complet de îngropat.

Văzând că am contraargument la orice, interlocutorii mei au avut și alte tactici. Prietenul meu mi-a povestit, crezând probabil că batjocura o să-mi descurajeze frica, cum el și tatăl lui au vizitat și fotografiat locul accidentului TAROM de la Balotești, 1994, unde, deși nu se mai puteau vedea bucăți de foști oameni, mirosea foarte puternic a grătar. Alții au încercat să mă rușineze explicându-mi ce lașă sunt.

M-am gândit, bineînțeles, la alternative- mi-am rezervat și o rută foarte complicată care includea o călătorie de 30 de ore cu autocarul, o noapte dormită la hotel și apoi încă o călătorie cu trenul- la ora asta ar fi trebuit să fiu deja aproape de destinație. Însă toți apropiații cărora am îndrăznit să le mărturisesc ideea mea au avut grijă să mă descurajeze în așa hal și să mă convingă că sunt nebună, apoi să arunce cu indiferență: „Faci cum vrei, dar eu nu te ajut cu absolut nimic dacă o iei pe calea asta de ne-oameni”, încât am renunțat. Pentru că nu era plăcut să știi că faci, o gagică singură de 45 kile greutate, un drum terestru de peste două zile în care nu poți suna pe nimeni dacă ceva merge prost.

Pe scurt, până vineri seara cel târziu trebuie să fiu la 2000 km depărtare, altfel ratez o mare șansă. Însă nu cred că mă pot sui în avion decât pe targă. Se oferă cineva să mă ducă cu mașina până la destinație? Cu titicarul? Cu bicicleta? Chiar și cu trotineta- cred că ajungem, dacă plecăm mâine. Plătesc oricât. Sau să-mi dea măcar o idee despre ce aș mai putea face acum- alta în afară de „îmbată-te și suie-te dracului în avionul ăla”. Mulțumesc.

P.S. Nu vreau sfaturi despre cum să procedez ca să mă simt bine în avion. Nu există absolut nici o modalitate prin care să mă simt bine în avion. Ce m-ar interesa ar fi să ajung unde trebuie fără să călătoresc cu avionul, în caz că nu v-ați prins.

10 gânduri despre „Frica mănâncă sufletul”

  1. Credeam ca sunt singura care e terorizata in ultimul hal de avion. Intre voma, plans si lesin. Numai cand ma gandesc la sentimentul ala cand ia viteza si se ridica si imaginile cum mor arsa cu membrele departate de corp mi se face pielea de gaina.

  2. Te inteleg perfect.
    Nu sunt adepta pastilelor in general, dar intr-o situatie de felul asta poti incerca. La mine merge cu doua 🙂 (ceva destul de usor, din plante), iar ultima oara s-au combinat atat de bine cu un pahar de vin incat a inceput sa mi se para chiar foarte distractiva ideea de a zbura.
    Drum bun! Si sa-ti fie bine acolo unde mergi!

  3. @Diana: Da. La asta mă gândesc și eu- că o să mor arsă de vie. Țin minte însă că citisem pe blogul tău că ai fost în vacanță în Kuweit și îmi ziceam rușinată: Uite ce fată neînfricată, ce departe s-a dus! 😆
    @Lady Io: Și eu iau niște sedative din plante de vreo trei zile, dar nu mă calmează deloc. Și nici măcar nu mă aflu încă în avion.

  4. lasa sedativele din plante si treci pe ceva serios 🙂 mie nici nu mi-a trecut prin minte ca as putea muri arsa in avion, imi imaginam ca voi muri datorita impactului cu solul sau oceanul :))

  5. Tocmai m-am intors dupa niste zboruri multe. Inca mai traiesc, ceea ce inseamna ca am rapit una dintre sansele la viata si tu ai una mai putin, da’ tot au ramas multe, nu te stresa.

    Am glumit! Calm down.

  6. Mai, eu ma intreb de ce nu ai facut cum ai vrut tu, sa iei transportul terestru. Asta e, nu iti place sa calatoresti cu avionul, mai sunt oameni pe lumea asta carora nu le place si care prefera sa faca dublu pe drum cu trenul sau autocarul si nu le-a mai zis nimeni ca sunt nebuni. Acum nu stiu daca mai ai alternativa, dar pe viitor fa asa cum vrei tu, ca tu urci in avion, tie nu iti place si asa mai departe, nu tuturor celorlalti. Nu te mai lua dupa ce spun altii, fa asa cum iti este tie ok. Ce rost are sa te chinui din cauza parerii altora? Chiar nu inteleg.

  7. Toti avem fricile noastre, faptul ca ti-e frica de avion nu inseamna ca esti tu o lasa. Exista pastile foarte bune impotriva anxietatii, mergi la medicul de familie si o sa-ti dea reteta. Atata timp cat o sa le iei doar pentru asta nu cred ca o sa ai probleme.
    P.S. Mie de exemplu mi-e frica de crap de microbuz si nu m-as urca nici daca ma platesti. Data trecuta cand am calatorit am stat o noapte si o jumate de zi in aeroport ca sa pot pleca cu trenul numai ca sa evit sa merg cu microbuzul. Si si eu mi-l imaginez ca pe o cutie metalica cu roti care merge cu viteza printre alte cutii metalice…pana intra intr-o cutie mai mare: un tren sau un tir.

  8. Urata experienta a fost aia. Am prins si niste turbulente in care ne-am plimbat deasupra Istambulului vreo 40 de minute, intr-o furtuna oribila si am fost terorizata suplimentar.
    Plec in decembrie iar si ma gandesc de acum cu groaza.

Comentariile sunt închise.