Am avut dreptate. Și ce?

Acest desen nu are nici o legătură cu textul, dar presupun că toți cei 2 cititori și jumătate s-au obișnuit deja

Într-o dispoziție pentru dubioșenii asiatice, m-am uitat iarăși la Oldboy, un film despre un nene care e răpit și închis 15 ani într-o cameră naiba știe de ce și de către cine, așa că atunci când e eliberat în sfârșit pornește să o caute pe naiba și să se răzbune. Iar în timp ce face asta, tot repetă rânjind sinistru: “Râzi și lumea râde cu tine, plângi și vei plânge singur”, ceea ce din câte știu e un vers dintr-o poezie proastă.

E la mintea cocoșului că poezia proastă are dreptate, nu o să mă fac eu acum că am descoperit roata. Anul trecut pe vremea asta eram în miezul unei depresii atât de antipatice încât gândurile mi se plimbau undeva între ascuns sub pământ și abandon școlar fix înainte de licență ca să fug în lume. Și tot pe-atunci despicam firul în patru cu un amic pe tema “prietenia adevărată există, io dacă fluier acuma, strâng 20 care să mă scoată din șanț cu cârca la 2 dimineața, eu la rândul meu fiind un prieten adevărat pentru cei 20” (zicea el și eu ridicam din sprânceană a neîncredere, metaforic vorbind, căci în realitate nu sunt în stare să-mi mișc sprâncenele independent una de cealaltă). Bineînțeles că am avut dreptate, cel puțin în ce mă privește, adică am cam rămas doar eu cu mine cu mult înainte ca depresia să ia sfârșit. Nu-i nimic, am zis, știam că așa o să se întâmple. “Ah, dar nu asta se întâmplă, ți se pare”, aruncau Ceilalți peste umăr în timp ce o luau la sănătoasa.

Acum că am ajuns într-o zonă mai fericită a Țării Imaginare precum și a celei reale (chiar dacă, obiectiv vorbind, țara noastră reală se cam duce pe copcă) și pot să râd cu gura până la urechi, n-am loc și timp de atâția oameni care râd cu mine sau ar vrea să râdă. Și care admit că am avut dreptate. Chiar dacă dreptatea s-a produs într-o chestiune în care aș fi preferat să fiu contrazisă și să mi se demonstreze că idealiștii știu ce vorbesc, tot e o satisfacție să ți se confirme că tu știi mai bine. Și ești și modestă, Nadio.

Am avut dreptate și în alte privințe în care chiar mă bucur o groază că n-am fost contrazisă. Am așteptat, o, cât am așteptat să aud că am avut dreptate din gura unora și că, într-un fel sau altul, i-am înfrânt, singura consolare uneori fiind convingerea că eu voi râde la urmă. Am făcut-o și p-asta. Am râs la urmă.

Și ce?

Nu zic, poate că răzbunarea mea și râsul-meu-la-urmă n-au fost așa radicale și de efect ca în filme. Nimeni nu s-a târât la picioarele mele în timp ce eu îi călcam pe degete sau i le zdrobeam cu un ciocan, de pildă. Poate de-aia nu îmi prea vine să râd malefic precum Mandark din Laboratorul lui Dexter. Sau poate pentru că roata s-a întors singurică și nesilită de nimeni, și nu prin măiestria vreunui plan de Monte Cristo.

Dar cred că mai e şi altceva. Principiul roţii care se întoarce e niţeluş o glumă proastă din partea Universului. Pot depune mărturie că ea se întoarce cu adevărat, în cele din urmă, dar mult după ce ai încetat să mai aştepţi şi nu mai are prea mare haz. Adică atunci când eşti prea indiferent sau, şi mai şi, prea fericit că să-ţi mai pese că ai dreptate, necum să-ţi mai ardă şi să fii malefic. Tare aş mai fi avut nevoie să am dreptate, când…mă rog, aveam nevoie s-o am. Acum o am. Şi ce? Ştiu, ştiu, nemulţumitului i se ia darul, aşa că o s-o păstrez, contribuie si ea la starea mea de bine generală. Dar, serios…roţile ar trebui să se întoarcă la timp, înainte ca revanşa să ţi se pară un fleac ridicol în aşteptarea căruia ţi-ai mâncat ficaţii degeaba atâta vreme.

7 gânduri despre „Am avut dreptate. Și ce?”

  1. Da, categoric da, stii ca e vorba aia „roata se intoarce cand nu iti va mai pasa”. Dorinta e ca roata sa se intoarca atunci, pe moment, sa fii pe deplin satisfacut si sa te simti razbunat, insa, noi astia „ranitii” nu avem nici cea mai vaga ideea ce exista in sufletul persoanei careia „i s-a facut gluma proasta”. E adevarat ca satisfactia nu mai e la acelasi nivel cum ar fi fost cand poate tu iti doreai sa se intoarca roata, acum nu iti ramane decat sa iti pui palma in c** si sa pleci.
    Si ca incheiere iti voi spune „Fie roata si patrata tot se mai intoarce o data”

  2. „…tot e o satisfacție să ți se confirme că tu știi mai bine. Și ești și modestă, Nadio.”

    Îmi plac oamenii care au curaj să vorbească cu ei însâşi. Înseamnă că ştii să stai la caterincă chiar şi cu singurătatea. Oricum cel mai mult îmi place „personajul” „NadiaFilms”. Sună \\super// tare.

    Şi dap e un „lips” că nu poţi ridica sau manipula independent spârâncenele…ţi s-ar fii potrivit la maxim ( eu pot :D) , da nu-i nimic ai tu felul tău mult mai de efect, al cuvintelor, de a ridica din sprânceană.

    Tare şi desenul. 😕 Curios ce te-a inspirat sau la ce te gândeşti când te uiţi la el.

  3. Intr-un anumit loc si timp nu poti avea mai mult de 2 prieteni. Restul sunt amici. Legea asta era scrisa pe a treia tabla a lui Moise, dar s-a impiedicat cand cobora de pe munte. E o lege cu mult mai importanta decat „sa nu preacurvesti”.

  4. @samuan: Nimic deosebit, doar voiam neaparat sa desenez un pelican.
    @The Unpublishable: Sictir. 😀

Comentariile sunt închise.