Am văzut Londra (și ea m-a văzut pe mine)

Imagine foarte stereotipa cu Londra din care sa va dati seama ca eu chiar am fost acolo si am pozat ce trebuia.

Puteam eu oare să mă țin de cuvânt față de mine însămi și să nu mă mai sui niciodată într-un avion? Sigur că nu puteam. Așa că m-am suit. Destinația: perfidul Albion. (știe cineva de ce i se zice așa?) La ducere, s-a petrecut un moment foarte trist când căpitanul Nu mai știu cum a anunțat că vom avea parte de turbulențe și eu mi-am petrecut următoarele trei ore cuprinsă de spasmele unei crize de bilă la unșpe mii de metri înălțime-  deși turbulențele au lipsit de la apel până la urmă. Dar să nu mai vorbesc despre asta. Au fost cele mai lungi trei ore din viața mea. Mai bine vorbesc despre Londra, unde am petrecut nouă zile foarte scurte.

Se presupune că în Londra plouă tot timpul. Pe mine nu prea m-a plouat, în schimb am reușit să fac insolație.

zisera englezoii, care stiu o groaza de lucruri despre cum e sa traiesti in altfel de regimuri politice.

Centrul Londrei arată exact ca în cărțile poștale ilustrate. În nici un alt oraș această senzație nu mi s-a mai părut la fel de izbitoare. Cred că nu cărțile poștale sunt făcute fotografiind Londra, ci niște oameni se plimbă din când în când noaptea prin oraș cu o carte poștală ca model, așezând recuzita la locul ei, nu care cumva să nu mai semene stereotipul cu el însuși. Cabine de telefon roșii, bifat. Cutii poștale roșii, bifat. Autobuze roșii supraetajate, bifat. Taxiuri care arată ca mașinuțele de colecție din ouăle de ciocolată cu surprize, bifat. Probabil de aceea toată lumea care trece pe acolo simte nevoia să-și facă poze. În Londra se fac poze non-stop și tot non-stop trebuie să faci slalom printre cei care se opresc în mijlocul trotuarului fiindcă au mai găsit ceva de pozat, că deh, nu e politicos să le intri în cadru, ba mai e cazul să-i și ajuți din când în când. Îmi faceți o poză cu stâlpul ăsta, vă rog? Da, cum să nu, dacă-mi faceți și mie una cu acest tomberon. E un tomberon londonez.

Asa numar la casa numai in Anglia, tara lui Canuta Om Sucit, ai putea avea
Numai in tara lui Canuta Om Sucit cu volanul pe dreapta ar putea exista o casa cu asemenea numar

Auzisem eu că Marea Britanie e a mai supravegheată video țară din lume, dar nu-mi imaginam că voyeurismul englezoilor atinge asemenea cote. Nu există nici un locșor în Londra unde să nu se îndrepte spre tine o cameră de filmat. CCTV is in use în toate locurile publice și am o bănuială sinistră că s-ar putea să fie și în cele private. Ce mă întreb eu e la ce folosește asta și cine stă să se uite la miile de ore de filmări plicticoase cu indivizi care merg la treaba lor, să depisteze printre ei unul stăpânit de apucături suspecte. Numărul angajaților necesari pentru asemenea treabă enervantă ar fi suficient cât să dea de lucru tuturor disponibilizaților din România. Și ce carieră tristă, să-ți irosești viața chiorându-te la un monitor ca să vezi dacă viitorul Osama Bin Laden se afla printre turiștii japonezi care au traversat strada pe sub camera video de la intersecția dintre Royal Street, Very Royal Street și King and Queen Street. Mă rog, nu cred că există aceste străzi, dar la englezoi totul e cu regi, regine și chestii regale.

Parca-l si vad pe nefericitul fumator cum e luat pe sus de mascati de la locul faptei

Deși Londra este un renumit centru cultural, artistic și așa mai departe, oamenii care-l conduc par destul de convinși că orașul lor este populat de înapoiați mintal. Pentru ca respectivii înapoiați să poată funcționa cum se cuvine în societate, o voce prietenoasă și simultan autoritară le explică la fiecare pas ce se petrece în jurul lor. Da, acum puteți sui în metrou. MIND THE GAP dintre tren și peron. Da, vă aflați în tren. Serios. Închidem ușile. Acum ușile sunt închise! Este practic imposibil să coborâți la altă stație decât cea de care aveți nevoie, din moment ce noi vă anunțăm numele ei de aproximativ 1457 ori până în momentul în care ajungeți, nu-i așa? Vă rugăm, nu vă uitați geanta proprie și personală în tren, și dacă nu puteți nici așa să îndepliniți sarcina simplă de a merge cu trenul please ask a member of staff! Ne apropiem de stație, nu uitați să MIND THE GAP. Acum deschidem ușile, suntem la stația cutare. V-ați amintit să nu vă uitați geanta în tren? Acum coborâți mintenaș. Și, pentru numele lui Dumnezeu și al Reginei, MIND THE GAP. MIND THE GAP. MIND THE GAP. Al dracului de des trebuie că pică englezoii ăia între tren și peron de e nevoie de atâtea anunțuri.

Iata ceva ce sigur n-ai putea vedea in Romania
Ca doar de-aia ne ducem in Strainezia, sa vedem lucruri nemaivazute

Tot pentru uzul persoanelor cu retard psihic sever, englezoii au inventat ceva absolut senzațional, chiuveta cu două țevi. Ea îi scutește de chinul de a-și potrivi temperatura apei prin răsucirea de robinete pe acei cetățeni care nu pot desfășura această operațiune complexă. Dintr-o țeavă curge apă fierbinte, din cealaltă rece. Prea fierbinte, prea rece ca să poți zăbovi mai mult de o secundă în contact direct cu ea, așa că nu poți decât să plescăi mâna rapid de la un jet de apă la celălalt, nefericit că tu nu ești retardat și ai fi preferat să ai posibilitatea să-ți potrivești apa cu robinetul.

cei sapte samurai
Ce-or fi vazut cele 6 neveste la grasanul asta?
natural woman care se lamenteaza e tac-tu, misoginule care esti tu misogin si ai scris asta pe covor
In caz ca se intreba cineva cum arata locul unde regele merge singur

Ce mai încolo și încoace, englezoii sunt niște oameni suciți. Nu degeaba au volanele mașinilor pe altă parte față de restul omenirii. Dar Londra e frumoasă și-s multe de văzut, iar eu exact asta am făcut- am bătut orașul în lung și-n lat de dimineață până seara. Am văzut grădina Kensington despre care este vorba în prima carte cu Peter Pan, unde Peter Pan nu era un copil mai măricel care locuia în Neverland, ci un bebeluș care fusese pasăre înainte să se nască, dar nemaiștiind că nu mai este pasăre a zburat de lângă mămica lui și a ajuns în Grădină unde a fost nevoit să rămână pentru că într-un final glorios și-a dat seama că e doar un amărât de bebeluș. Statuia lui de acolo îl reprezintă, totuși, așa cum e în cărțile următoare și nu în cea în care apare Grădina. Am mai văzut și alte parcuri londoneze, de exemplu foarte celebrul Hyde Park, dar în principiu toate seamănă între ele, adică au multă iarbă pe care poți să te întinzi, ceea ce e foarte drăguț. Am văzut catedrala Westminster Abbey unde sunt îngropați și/sau veșnic pomeniți o groază de oameni importanți dintre care eu l-am reținut pe Lewis Carroll pentru că așa sunt eu, infantilă, dar mai sunt și alții, de exemplu Dickens, care, dacă mă întrebați pe mine, a scris lucruri mai infantile decât Lewis Carroll. Am văzut la British Museum mumii care au fost odată oameni vii și care mi-au prilejuit reflecții baudelairiene (Baudelaire fiind nenea ăla care se uita la un cadavru în putrefacție și se gândea că și iubita lui frumoasă și fragedă va fi cândva așa). Am văzut dinozauri adevărați la National History Museum și dinozauri din filme la London Film Museum, căruia i se mai zice și Movieum din motive evidente. Am văzut Turnul Londrei, unde s-au omorât între ei atâția regi, și bijuteriile Coroanei pentru care s-au omorât, și care din punctul meu de vedere sunt niște zdrăngănele sclipicioase ca oricare altele, probabil pentru că eu sunt o non-femeie lipsită de orice iubire pentru diamante. Am văzut la National Gallery tablouri făcute de oameni care voiau să înțelegem clar ce vor să ne spună, ba chiar să ne pălească în creștet cu mesajul lor, precum și tablouri făcute de oameni care voiau doar să credem că au ceva să ne spună la Tate Museum of Modern Art. Am văzut schimbarea de gardă la Buckingham, o ceremonie mult supra-apreciată, după umila mea părere. Am văzut meridianul zero de la Greenwich, care e, desigur, doar o linie imaginară, dar tot trebuie să stai măcar o dată în viață cu fiecare picior în altă emisferă. Am văzut Hampton Court, palatul lui Henric al optulea grăsanul libidinos pentru inima căruia s-au duelat surorile Mary și Anne Boleyn, iar Anne a fost mai pricepută, pentru că a făcut pe mironosița virtuoasă până la căsătorie, dar, cum a fost executată la aproximativ 1000 zile după nuntă, nu credem că Mary a avut vreun motiv să se supere că a pierdut duelul. Am văzut lebede și rațe, poduri și podulețe, strada lui Sherlock Holmes și strada lui Sweeney Todd bărbierul malefic, am văzut și un mare magazin de jucării unde m-am simțit exact cum vă imaginați, și absolut din greșeală, pentru că m-am rătăcit, am văzut și sediul central al agenției de presă Reuters, într-un cartier înspăimântător de corporatist, dar am încercat să fiu copleșită de respect și admirație, ca o fostă viitoare jurnalistă ce mă găsesc.

A, și bineînțeles că mi-am luat încă o carte desenată.

Cât despre Londra, ea m-a văzut pe mine zâmbind cu gura până la urechi timp de nouă zile încontinuu, iar eu nu fac asta foarte des. Să mai spună cineva că folosesc blogul doar ca să-mi plâng de milă.

Daca elefanti nu e, nimic nu e.

10 gânduri despre „Am văzut Londra (și ea m-a văzut pe mine)”

  1. Uau, da plimbareata esti 😀 Tare 😀

    Nu pot sa cred, aia chiar repeta mereu la metrou toate chestiile alea? Ce ii cocolosesc atata? Nu ii duce capul deloc inseamna… :))

  2. Ba chiar mai mult decat atat, tocmai mi s-a amintit ca pe capacul PET-urilor scrie OPEN WITH HAND. Suferinzii de sindrom Down au viata buna in Englezia.

  3. perfidul albion= daca esti in Cherbourg-Franta si privesti peste canalul manecii spre U.K , stancile malului din Anglia par albe din cauza continutului ridicat de carbonat de calciu ( a se citi- creta) . Este o denumire data de francezi in lungile razboaie care le-au purtat.

    p.s= se vede doar cand e o zi senina iar in Cherbourg parca esti in U.K- ploua non-stop

  4. Acum 3 ani am baut pe o terasa in Amsterdam cu 2 pustoaice din UK, cred ca aveau maxim 15 ani desi mi-au zis ca una are 19 si cealalata 20. In 2 ore deja bausera atata bere cat beam eu intr-o saptamana si inca se tineau bine pe picioare. Asa ca mi-am zis ca nu vreau sa stiu cat beau parintii lor, vecinii sau rudele. Toti turistii englezi care i-am vazut in Amsterdam erau urati cu crengi, initial am crezut ca numai cei urati au voie sa paraseasca UK. De fapt dupa asta ii recunosteai, englezii urati, americani peste 120kg/persoana, afro-americanii se diferentiau de negrii olandezi, belgieni sau englezi prin faptul ca erau atat de negri incat ceilalti pareau fete palide, olandezele le recunosteai imediat prin faptul ca aratau superb la orice varsa, nemtoaicele arata ca niste olandeze obeze iar frantuzoaicele au o mare problema cu igiena personala mai ales cand intri in probleme mai delicate (va spun din experienta). Asta iubeam la Amsterdam, nu trebuia sa mergi in jurul globului, intr-un singur oras ii aveai pe toti.

  5. Aia peste 120 mai pot fi si australieni, pare-se. Eu am zarit niste australieni imensi prin Paris.
    Despre capacitatea de sugativa a adolescentelor englezoaice mi s-au povestit si mie destule. Se pare ca sunt o specie aparte.

  6. Auzi… da vorba lu’ mary… te cam plimbi. La noi e maratonul grevelor si tu scrii ca te plimbi… nu-mi place :D, vrei sa ne faci in ciuda :(( , :)) .Bravo tie 😛 .

  7. Mie imi place sa strang la ciorap multa vreme si apoi sa fac praf toti banii deodata. 😀

  8. A stiu genu’ de finantist.

    Mai… pai e foarte bine. Da… nu cumva… te-ai gandit ( dinainte) sa te distrezi pa vremuri grele, cand in toti „urla foamea” ca sa fie distractia de 10 mai mare /:) ?! . Pai cu alte cuvinte de ce sa te distrezi sau sa te destresezi in vremuri boeme, fara griji cand o poti face atunci cand iti trebuie mai tare, pa criza. Fiecare ar trebui sa invatam de aici. Bravo tie. Stii sa intorci criza in favoarea ta… genial… te pricepi de minune sa amuzii cu disperare* calmata prin cuvinte ( scrise pe blog)… sa iei in piept vremurile nasoale prin spontaneitate. Super tare.

Comentariile sunt închise.