(Deși nu îmi pasă câtuși de puțin de Revelion)

Ambalajul unei minunate piese de mobilier achiziționate de mama Nadiei în Anno Domini 2009

Greetings and salutations, visitor. You have entered The Zone where normal things don’t happen very often. It is called NadiaLand. Mai nou, la mine în baie, când dai drumul la apa de la chiuvetă, se umple CADA. Apa curge ÎN SUS din gaura de scurgere și umple cada. N-am mai văzut așa ceva de când sunt.

În timp ce maică-mea se uită la noul ei serial preferat, Zeke și Luther de pe Disney Channel (care nu e la fel de prost ca Hannah Montana, dar asta nu înseamnă prea mult), să trecem la lucrurile serioase pe care le face toată lumea, adică bilanțuri de sfârșit de an. Asta dacă tot am ratat momentul unei scrisori pentru Moș Crăciun, alt lucru pe care îl face toată lumea. Dar m-am gândit că bietul babalâc n-o mai avea timp și de mine cu atâția indivizi care îi cer să preschimbe apa în vin.

2009 este anul în care Nadia a desenat mai drăguț decât în 2008 și a început să fie și plătită pentru asta. Încă n-a scris și/sau desenat nici o carte, încă n-a făcut nici un film măreț cu care să se înscrie la Animest, deși a început să…ăăă…mai bine să nu vorbim despre lucrurile pe care le Începe Nadia, trecem în teritoriu SF când ne gândim și la finalizarea lor.

În 2009, Nadia a bifat toate obiectivele pe care și le propusese: absolvire, licență, intrat în câmpul muncii, intrat la un masterat la buget. Partea proastă când bifezi toate pragurile de genul ăsta, mai ales când nu sunt deosebit de palpitante în sine, e că nu-ți mai rămâne nimic de bifat, și te simți prins într-o capcană de mediocritate și dezorientare fără Următoarea Chestie. Obiectiv pe 2010: Următoarea Chestie, neapărat. Oricare ar fi ea.

În 2009, Nadia s-a comportat dubios, stupid sau absolut inexplicabil pentru regulile sănătății psihice cu majoritatea oamenilor din jur. Printre isprăvile ei se numără inclusiv renunțarea la o excursie la Londra chiar în ziua plecării, spre -probabil- înjurăturile eterne ale băiatului cumsecade care trebuia să o însoțească.

Tot în 2009, Obsesia care i-a mâncat ficații Nadiei și a umplut acest blog de pinguini a terminat porția de ficați (și a băut și niște Chianti la ei, probabil), apoi și-a făcut bagajele și a plecat departe-departe. O să îți scriu, a zis. O să scuip pe mormântul tău, a răspuns eroina noastră nu tocmai grațios. Nici unul dintre ei nu se va ține de cuvânt, lucru previzibil de altfel. Obsesia nu mai ține minte că a existat Nadia, iar Nadia, peste furiile căreia s-a pus praful, nu mai vrea să scuipe pe nimeni, că nu e frumos și civilizat. Încă mai cred, totuși, că nici Isus n-ar ierta un om care Jură Strâmb Că Te Va Plimba Cu Sania. Există o limită, ce pisicii ei de viață.

În ciuda tuturor celor enumerate mai sus, sau poate tocmai datorită lor, anul 2009 a fost îngrozitor de plictisitor. Atât de plictisitor și trist, încât am impresia că am dormit pe tot parcursul lui și relatările despre cele petrecute mi-au fost implantate sub formă de amintiri artificiale. Într-un serial stupid la care mă uit prin piraterie, o fătucă moare lovită în cap de un scaun de WC căzut de pe stația orbitală MIR (deci da). După aia, fantoma ei, foarte înfuriată, stă de vorbă cu un soi de grim reaper. Îmi vreau viața înapoi! Zice gagica bătând din pantoful ei de fantomă. E, hai, răspunde Moartea. Oricum nu făceai nimic interesant cu ea. Nadia crede că un dialog similar ar avea și ea cu tanti cu coasa.

De fapt, se întreabă uneori dacă n-o fi murit deja, și, exact ca în al Șaselea Simț, habar n-are că nu mai e în viață. Ultima vreme mi-am petrecut-o simțindu-mă decedată- un paradox, pentru că decedații nu se simt nicicum. Dar Nicicum e un cuvânt care descrie bine dispoziția mea. Nu vreau nimic, nu-mi place nimic. Nu mă bucură nimeni și nimic, nimeni și nimic nu mă face să sufăr. Nu mai sunt furioasă pe nimeni, dar nici nu mai simt vreo afecțiune pentru cineva. Pe vremuri scriam despre ură, acum mi-e indiferentă până și indiferența. Culmea, lumea mă felicită pentru asta.”Bravo! Nu mai ești deprimată! Nu mai ești afurisită! Ești social acceptabilă! Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire!” și așa mai departe. Omule, ești chior, nu observi că nu-mi mai pasă nici de tine, ce dracu? De când a devenit anestezia emoțională totală pe care am criticat-o mereu foarte aspru la alții un lucru demn de a fi elogiat la mine?

Mănânc cantități industriale de dulciuri, dar nu le simt gustul. Obiectiv pe 2010: să simt ceva, Orice. Sau să mor încercând.

13 gânduri despre “(Deși nu îmi pasă câtuși de puțin de Revelion)

  1. inclin sa cred ca tu ai avut un an (2009) mai interesant decat mine 🙂
    cat despre obiectivul pentru anul care incepe… si eu am acelasi obiectiv

  2. se poate… intotdeauna e loc de „mai bine” 😀
    am citit undeva un fel de anecdota (sau banc, cum vrei sa-i zici) interesanta. O multime de oameni ascultau un predicator care spunea ca tot ce a facut Dumnezeu e perfect. Dupa ce a zis asta, un barbat din multime, care avea o cocoasa in spate si una in fata, il intreaba pe predicator: „Cum poti spune asta? Uita-te la mine! Ti se pare ca sunt perfect?” Predicatorul raspunde: „Pai esti un cocosat perfect. Ai vazut unul mai cocosat decat tine? Tu esti perfectiunea cocosariii.”
    nu consider ca am avut cel mai neinteresant 2009 (ca am atins perfectiunea in acest sens), dar cred ca sunt „in top”.

  3. În cazul ăsta, va trebui să te duelezi cu mine pentru titlul de Plictiseala Perfectă și Absolută.

  4. Ah, come on. E prea ușor. Domeniul sentimental lipsește Cu Desăvârșire de Muuuuuultă Vreme. În domeniul social, ajunge să spun că am petrecut Anul Nou uitându-mă la un documentar despre Hitler pe National Geographic. Nici nu mai trebuie să ajungem la carieristic, că deja v-am bătut pe amândoi cu o singură mână. 😀

  5. pai… dupa ce m-am incalzit mi-am zis sa incep. Domeniul sentimental la mine lipseste de vreo 8 ani- in sensul ca nu am mai avut de 8 ani ceva ce as putea numi „relatie”. Nu ca n-as fi fost eu indragostit timp de 8 ani, dar nici macar iluzia ca cineva vrea sa-mi raspunda nu am avut-o. De revelion am jucat carti cu un var (plictiseala si scarba cu care jucam se citea clar pe fata noastra). Am un „job” (nu-mi place acest cuvant) umilitor- ca majoritatea dintre noi, dealtfel.
    In urma cu vreo luna (deci tot anul trecut) i-am zis mamei mele ca nu o sa-i mai raspund la telefoane (am fost nevoit sa fac asta deoarece e alcoolica si in ultimele doua conversatii cu ea m-a facut prost si tampit, si nu prea cred ca am nevoie de asa ceva)- si asta pe langa faptul ca stau de vorba cu tatal meu doar daca ne intalnim intamplator pe strada, ca doi vecini care se cunosc din vedere. Ar mai fi si altele, dar cred ca ajunge deocamdata.
    Am avut parte si de unele chestii pe care le-as putea numi pozitive, dar aici e un „concurs” de „negativisme” si nu vreau sa amestec treburile 😀
    p.s. tot te mai crezi nr. 1 ? :))

  6. alooo ! aici se tine campionatul: cine a avut cel mai prost an 2009? …cu regrete nu pot sa particip .
    Am avut un 2009 cu schimbari majore si multe realizari pe toate planurile deci, nu pot sa va incurc .
    Dar 2010 pare foarte „promitator” si poate va ajung din urma .
    Bine v-am regasit si la multi ani !.

  7. @Betty: Cum, nu participi la concursul nostru de nerealizați? Atunci ce cauți aici? Oamenii realizați n-au ce căuta aici! 😆
    @Petre: 😦 Please forgive me.

  8. pai acum imi spui ?! atunci o sa ma mut spre bloguri mai calde si scrise de oameni realizati unde se trateaza subiecte de rahat gen : 5 pasi cum sa-l cuceresti pe postas. 100 de pasi cum sa slabim cu ceafa de porc sau 10 pasi cum sa-l recuceresti pe cucerirea vietii tale . =)

Comentariile sunt închise.