ROBERT!

-a story of bromance-

București, metrou, magistrala 1. Nadia stă lângă un băiețel. Băiețelul, pe care îl vom denumi, deși apare primul în poveste, Celălalt Băiețel, e foarte slab și așa de palid încât pare transparent; i se vede clar desenul verde de vene de sub față. Lângă el, mama lui.

La o stație, se suie alt băiețel, însoțit de o ceată întreagă de copii, băieți și fetițe, și de, probabil, mama lui. Celălalt Băiețel tresare.

-Robert! Robert!…Mama! Uite! E Robert!

-Cine? zice maică-sa.

– ROBERT, mama! (strigă) Robert! Robert!

Robert e la doi pași, n-are cum să n-audă. Dar se face că n-aude.

-Robert! Robert! Vino să stai aicea! E un loc lângă mine! Robert! Vino încoa! ROBERT!

-Robert, uite-l pe Mihai, zice mama lui Robert.

Robert se îndură să se desprindă de ceata lui și se duce să se așeze lângă Celălalt Băiețel, despre care acum știm că se numește Mihai. Robert e grăsuliu și blond și frezat cu gel ca un dandy în miniatură.

-Uite, Robert, pe geam, ce aleargă tunelu!

-Eeeee….noi alergăm.

-Ce frumos ți-ai făcut părul, Robert!

Robert zâmbește ca un dandy care știe că e bărbat bine.

-Uite, Robert, și fata asta se uită la tine!

(Fata asta, adică Nadia, încearcă să se holbeze mai puțin la Robert, ca să nu fie luată drept vreo pedofilă. În caz că există așa ceva. Există femei pedofile?)

Mihai îi trece un braț alb și străveziu pe după umeri lui Robert.

-Mama, Robert e prietenul meu cel mai cel mai cel mai bun!

Mama lui Mihai zâmbește: I-auzi!

-Da, mama! Nu-i așa, Robert?

-Așa e, răspunde Robert cam cu jumătate de gură.

-Mama, Robert e foarte curajos! Acum câteva zile a căzut, și s-a lovit la picior, și s-a lovit rău, și îi curgea sânge, și știi ce mi-a zis? A zis: „Mie nu mi-e frică deloc de moarte! Eu, dacă e să mor, mor!” Vezi mama, ce curajos e Robert? Mie mi-e frică!

Mama lui Robert: Ei, sunteți mici. N-ar trebui să vorbiți asemenea chestii, Robert, vezi că la prima coborâm.

Mama lui Robert se străduiește să-i strunească cât de cât pe ceilalți copii; e gătită și strălucește ca un vampir din Twilight.

Mama lui Mihai: Arătați foarte bine! Îl duceți pe Robert la vreo petrecere?

Mama lui Robert, stânjenită: Mda.

-Mergem la ziua lui Robert! strigă o fetiță din ceată.

După aceste cuvinte, Robert și petrecerea lui ambulantă coboară la prima.

P.S. „Bromance”= like Ben Affleck and Matt Damon. Like Dr House and Dr Wilson. Like JD and Turk on „Scrubs”. Și așa mai departe.

9 gânduri despre „ROBERT!”

  1. uite asa inveti inca de mic sa nu fii fraier,adica bun/dragut/sincer cu ceilalti.ce rahat de oameni…
    da,exista femei violatoare/pedofile.De una pedofila am auzit la stiri,dar n’am inteles prea bine CUM de e pedofila,dar apoi am auzit ca un student,saracul,a fost violat de 4 colege ale sale.[„pai cum,doamna profesoara,ca sa fie viol nu e nevoie ca baiatul sa…aaah…””eh,i’au facut si ele chestii ca sa….iti dai seama!au ras politistii de el cand s’au dus la sectie”]
    ambele cazuri in iasi.

  2. @kimbiu: Păi da, detaliile tehnice ale unui viol comis de o femeie mă pun și pe mine pe gânduri. Da dacă zice lumea că se poate, înseamnă că s-o putea.
    @gia: Eeeee. Ce gay. Aici e vorba de prietenie adevărată, frați de cruce bla bla.
    Ana, îl vezi pe Băsescu fiind pe post de Celălalt Băiețel vreodată? 🙂 Eu nu. Pe Geoană l-aș cam vedea, ce-i drept.

  3. Cica exista tanti care violeaza copii… am gasit si o carte despre asa ceva (Female sexual abuse of children). Imi pot imagina cateva moduri in care o femeie ar putea viola un barbat, dar Biserica le-ar cataloga ca iesite din fire. Unde mai pui ca o femeie-pedofil ar putea viola si o fetita.

    Cat despre povestioara de mai sus… pe bune, can you blame Robert?

  4. @Zappy: Nu cred că ar fi fost prea adecvat să-l invit la o bere…
    @Bogdan: Do not underestimate my blaming abilities. 😀

  5. Da… exista pedofile, in speta eu. Baietii cu varste intre 16 si 18 ani mi se par adorabili. Si nu am intampinat niciodata probleme in a-i „viola” :)) pe cei cativa cu care am avut sansa sa interactionez.

    Revenind la topicul cu Mihai si Robert… copiii chiar sunt foarte rai, unii dintre ei. Si e vina parintilor care ii educa intr-un spirit intolerant si agresiv. Rezultatul e copilul „Robert”.

  6. Nu știu dacă vina e numai a părinților. Eu cred în existența răutății înnăscute. De fapt, în general nu cred că-s copiii mai buni și mai inocenți decât adulții. Au doar mai puțină putere să facă rău.

Comentariile sunt închise.