Diavolul se îmbracă, nici el nu știe de unde

Nu cred că am mai spus până acum, dar îmi place unde lucrez de când lucrez. Și îmi plac și discuțiile de la locul de muncă, de cele mai multe ori extrem de foarte simpatice și amuzante chiar și pentru puterea de înțelegere a Nadiei, pe care Nadie un nene a caracterizat-o drept un luptător de gherilă încruntat care stă într-o grotă și trage în tot ce mișcă.

Iată însă că azi am auzit o conversație cu următorul conținut: „Din ceas dedus, adâncul acestei calme creste, intrată prin oglindă în mântuit azur, tăind pe înecarea cirezilor agreste, în grupurile apei, un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi și cântec istovește ascuns cum numai marea meduzele când plimbă sub clopotele verzi. Chanel, Dior.”

No, bine. Asta auzeam eu. Dar colegele vorbeau despre parfumuri. Parfumul X care e prea …, dar are totuși o notă de …. ca și parfumul Y de la firma Z, un parfum cu prestanță, ca pentru doamne, și se aseamănă cu Y prim de la firma Z prim, care avea un ambalaj concav/convex/rotund/pătrat. Eu mă simțeam ca într-un aeroport plin cu chinezi. Sau ca un chinez într-un aeroport plin cu europeni, eu fiind un chinez care nu s-a obosit să învețe o limbă civilizată. Așa că mi-am amintit de nește lucruri și am început să cujăt: de ce oare oi fi așa de străineză cu tot ce ține de natura femeiască?

Habar n-am cum ar trebui să asortez și să combin țoale pe mine. Habar n-am să-mi fac părul să stea într-o singură direcție, și cu atât mai puțin într-aia în care aș vrea eu. N-am nici cea mai vagă idee cum ar trebui să mă machiez. Și nu doar că nu știu. Nici Nu-mi Plac lucrurile astea câtuși de puțin, ceea ce cred că e și mai grav. Nu-mi plac bijuteriile -cu excepția notabilă a cerceilor. Am 25 de perechi-. Nu-mi plac parfumurile, nu-mi place să cumpăr haine și mai ales pantofi. De asemenea, de când încep să mă pregătesc de plecare și până sunt gata să ies pe ușă pierd maximum 10 minute cu îmbrăcatul și aranjatul, lucru scandalos pentru o urmașă a Evei (totuși întârzii oriunde m-aș duce pentru că încep sus-numita pregătire când eu ar fi trebuit să fiu deja acolo unde mă duc, dar asta e altă poveste).

Nu observ niciodată nici cu ce sunt îmbrăcați alții și am avut un șoc nervos când o colegă de școală mi-a recitat, cândva prin clasa a opta, întreg conținutul garderobei mele, fără să uite să mă apostrofeze: „Auzi, fată! Da tu alte haine nu mai ai? Cam puține!” Am crezut cu tărie, vorba unui prezidențiabil, că fata e psihopată și că preocuparea ei față de vestimentația mea se datorează unei obsesii pentru mine. Cum era și grasă și a naibii, mă gândeam cu groază la clipa când mă va înghesui într-un colț și va încerca să mă ucidă, sau, mai rău, să mă violeze. Mai târziu, am avut șocul și mai mare să constat că absolut toată lumea, femeie sau bărbat, reținea cu aceeași ușurință informațiile astea, cam cum învăț eu pe dinafară un cântec pe care l-am auzit de maxim 2 ori. „N-am adidași, tre să-mi cumpăr”- m-am plâns unui amic. „Ba da, ai. Sunt albi cu dungi roșii pe părțile laterale și te-am văzut cu ei de trei ori”, a răspuns el. Holy shit. Holy fuck. Slap me twice and call me Lulu. Așadar de fapt boala psihică e la mine, manifestându-se prin aceea că am orbul găinilor și practic abia îmi dau seama dacă omul de lângă mine e îmbrăcat sau în fundul gol.

Presupun că există o genă specială responsabilă cu preocuparea pentru stil și frumusețe și alte asemenea lucruri. Eu m-am născut fără ea. Dar m-am hotărât să devin o femeie normală. Nu, de fapt un om normal, în general, căci și băieții pe care îi cunosc au mai mult „fashion sense” decât mine, ba mă și apostrofează că eu n-am și că din cauza asta sunt sortită ratării și morții în singurătate, ciugulită de pisici. Da! Da! Voi duce o luptă glorioasă împotriva firii mele, pentru a mă conforma societății și standardelor ei. Am început deja. Sigur, momentan am nevoie de puțin ajutor, căci am câteva întrebări.

Gen:

– care e diferența obiectivă între niște pantofi dă firmă firmă și pantofii de la firma Antilopa? Eu am niște asemenea pantofi din clasa a șaptea și m-am plictisit de ei, sunt în stare perfectă și de calitate enervant de bună. Ar trebui să-i arunc? Nu e cul să porți niște pantofi timp de zece ani?

-cum reușesc unele femei să fie și feșăn și nici să nu le înghețe curul iarna? Mi se par misiuni imposibil de realizat simultan. Dar mi s-a pus clar în vedere de către oameni deștepți că preferințele mele pentru blugi groși și pulovere groase sunt ne-feșăn rău de tot.

-am o cremă de față și una de corp, dar le încurc tot timpul și mă dau cu crema de corp pe față și cu cea de față pe corp. N-am constatat nici un efect secundar, dar e vreo problemă?

– care e diferența obiectivă între diferitele feluri de șampon? Eu citesc etichetele și mi se pare că toate au aceleași ingrediente.

-cum reușesc unele femei, probabil toate în afară de mine, să se dea cu ojă la ambele mâini fără să se măzgălească?

-cum fac să nu mai am fire albe fără să mă fac sclava părului și să-l chinui în fiecare lună? Am încercat cu nuanțator, dar n-am observat nici o schimbare, în afară de faptul că vreo 2 zile după aceea părul a mirosit ciudat.

Și așa mai departe.

15 gânduri despre “Diavolul se îmbracă, nici el nu știe de unde

  1. :)) e dovedit empiric ca nu are cum sa nu-ti inghete curul iarna daca nu te infofolesti intr-o mie de straturi alcatuite din tricou,pulover,geaca lunga, eventual pantaloni de ski.
    Capitolul fire albe e unul delicat. Singura modalitate prin care scap de ele este smulgerea brutala cu penseta. Doare dar e cel mai convenabil.
    By the way, de ce vorbim despre asta ?!!?!? 🙂

  2. Pai eu am o groaza de fire albe. Cu metoda ta ar insemna sa-mi smulg un procent insemnat din parul de pe cap 😀

  3. Pt Adina: Akismet te-a bagat la spam si in loc sa ii dau approve comentariului cred ca l-am sters din greseala 😦 😦 scuze. Dar l-am citit si iti multumesc. Ai foarte mare dreptate. Cheia chestiunii e sa se simta bine omul cu el insusi.

  4. haha, si eu credeam ca sunt singura femeie careia nu ii pasa de toate astea… mie prima pereche de incaltari cu tocuri mi-a cumparat-o prietenul meu, convins ca o sa ma convinga sa ma imbrac mai cu stil; am iesit de fix trei ori cu ele si de fiecare data era sa-mi rup gatul, dar vai, acum zac saracele undeva pe sub pat, cand o sa ma incumet sa le scot la lumina or sa fie deja old fashioned 😦

  5. mie trebuie sa’mi aminteasca prietenii cu ce m’am imbracat cu o zi in urma.
    daca te simti cea mai misto si bine imbracata gagica,lumea o sa aiba impresia ca esti cea mai misto si bine imbracata gagica.doar ca nu reusesc sa ma mint singura..

  6. Nu-ti bate capul. Chiar nu conteaza. Femeile cochete sunt cochete si atrag barbati disperati dupa femeile cochete si au prietene cochete si ele.

    Femeile „neingrijite” cum am auzit ca suntem numite noi (fac si eu parte din aceeasi categorie) atrag barbati pe care nu ii intereseaza aceste aspecte ci creierul femeilor de langa ei. Si au prietene de obicei destul de neingrijite si ele… Echilibru.

    Eu personal nu vreau sa devin cocheta ca sa ma procopsesc cu un superficial…

  7. Prima data am crezut ca e caterinca.Ce scrii u acolo.Ca defapt critici superficialitate cu, care este privita moda de altii.Mai alez cand vorbeai de crema de corp si sampoane.Inca nu sunt sigura ca nu e ironie ci adevar;))

    Iar in privinta firelor de par sa stii k nu e bine sa le smulgi.Vor creste altele la loc.Si se vor inmulti:))

  8. Sampoanele chiar Sunt toate la fel. Din punct de vedere al compozitiei, sunt foarte asemanatoare, indiferent de brand si pret: apa, cam aceiasi detergenti, cam aceiasi conservanti. Sigur ca exista formule mai bune si mai proaste, dar per ansamblu nu e mare diferenta. Iar bullshit-ul precum: contine apa de izvor, vitamine, extract de nu-stiu-ce e bun pentru naivi. Principala diferenta intre sampoanele scumpe si alea ieftine consta in aroma si in cat e dispus producatorul sa investeasca in marketing. Asta asa, ca o mica divagatie pe tema superficialitatii. 😀

Comentariile sunt închise.