Ciudățenia spațială

Mulțumită Observatorului Astronomic București, m-am hotărât ce vreau de la viață!

Nu să fiu bogată. Nu să găsesc tinerețea fără bătrânețe, viața fără de moarte și salățile din grădina ursului. Nu să construiesc ceva mai măreț decât Casa Poporului și turnul din Pisa. Pe planeta Mercur, toate craterele sunt botezate după artiști, scriitori și alți oameni deștepți. Avem și noi românii unul: Eminescu. Vreau un crater pe altă planetă cu numele meu. Da, ambițiile mele se află într-o groapă, dacă tot nu pot să fiu un vârf. Dar nu e o ambiție mai ridicolă decât oricare alta, decât, să spunem, aia standard în care plantezi un copac, faci un copil și zidești o casă. Căci efectul pe termen lung e același, dar măcar sună mai romanticos.

Problema când asculți povești spațiale, pe lângă faptul că ți se face foarte frig și frică, e că termen lung nu mai înseamnă 15, 20, 100, sau măcar o mie de ani. Peste trei miliarde de ani, Soarele va fi roșu și umflat, așa cum sunt toate stelele când se apropie de deces, și va înghiți Pământul. Imaginația mea nu bate până acolo. Eu voi fi moartă de trei miliarde de ani minus câteva zeci reprezentând restul destul de insignifiant al vieții mele. Poate până atunci amărâții de oameni, dacă vor mai exista, se vor fi mutat pe altă planetă. Păi nici asta nu folosește la mare lucru, pentru că galaxia cu totul se va duce dracului cam tot atunci, ciocnindu-se cu o altă galaxie, pe numele ei Andromeda.

Trei miliarde de ani, da? Și încercam să apuc cu mintea de undeva acest număr. Planeta Pământ o să fie tot aici, exact la timp ca să o înfulece Soarele. Noi nu. Nici copiii noștri. Adică ai altora, că eu n-o să am copii. Nici nepoții. Nici străstrăstrăstrăstrăstrăstrănepoții străstrăstrăstrăstrăstrăstrănepoților. Nu mai știu cine a spus „Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei”, dar pare genul de lucru pe care l-aș fi putut spune și eu dacă aș fi fost mai inteligentă. Filozofie de 2 parale, desigur. Totuși, se mai întreabă lumea de ce nu mă port ca un om serios. Ce mama naibii e un om serios? A, unul care spune „În viață nu faci numai ce-ți place! Trebuie să faci sacrificii de dragul lucrurilor importante și durabile!” Ăă. Bine. Nici nu trebuie să extindem la dimensiuni absurde ca trei miliarde de ani ca să ne dăm seama că omul serios suferă de autoamăgire în stadiu avansat. Nimic nu e important și durabil. Chiar și geniile au termen de valabilitate minuscul la scară universală, iar oamenii politici, care în aceste momente dau din mâini și din picioare să fie președinți, nici măcar nu merită pomeniți. Omul serios e așadar un caraghios, mult mai imatur decât d-alde mine. Zău dacă merită să irosești vreo secundă fiind serios.

Am văzut odată un documentar despre astronauți. Era vorba despre un băiat care, pentru că fusese pe o stație orbitală multă vreme, a ratat căderea Uniunii Sovietice și rămăsese singurul rus din lume cu buletin de URSS. În toate filmările de pe stație, astronauții, altminteri oameni trecuți de 30-40 de ani și cu responsabilități, se comportau exact ca niște copii tâmpiți și nu se plictiseau câtuși de puțin să se hlizească de imponderabilitate cu fel și fel de pozne. (Regizorul ne-a explicat după aceea cauza: în spațiu ți se suie sângele în cap și ești în permanență fericit). Când rusnacii l-au contactat pe compatriotul lor și l-au întrebat ce îl șochează cel mai mult când aude că a picat URSS-ul, el a răspuns complet alăturea cu drumul: „Cel mai mult m-a șocat când am văzut cum arată un răsărit de soare de aici!” Rusnacii s-au uitat unii la alții, au ridicat din umeri și și-au spus, probabil, că băiatul a înnebunit. Eu zic că era singurul om sănătos la cap dintre participanții la conversație. Cum să întrebi pe unul care vede răsăritul de soare din afara planetei ce părere are despre un răhățel de reorganizare politico-geografică?

Ce m-a distrat cel mai mult a fost să aud că pe Marte a existat apă și că e posibil să fi fost locuibil pe-acolo la un moment dat, poate chiar locuit. Poate Marte e un fost Pământ. O fi fost și el populat de marțieni serioși, care își vedeau de treaba lor importantă în fiecare zi, alergau ca demenții și dădeau din colț în colț din cauza ei. Probabil că nici ei n-aveau timp sau curaj să facă nimic mișto pentru că erau alte lucruri importante care Trebuiau făcute. Au crăpat cu toții, iar acum noi ne holbăm prin telescoape la un deșert.

Voiam să ilustrez această perorație spațială cu un filmuleț spațial, dar am probleme tehnice grave, după cum vedeți din această mostră.

http://vimeo.com/moogaloop.swf?clip_id=7507782&server=vimeo.com&show_title=1&show_byline=1&show_portrait=0&color=&fullscreen=1

Adică purici. Când aflu cum să scap de ei, o să fac și filmulețul. Până atunci, ne mulțumim cu niște muzică spațială, care de altfel a fost motivul pentru care m-am dus la Observatorul Astronomic de la bun început, pentru că vocea țipătoare a acestei gagici și accentul ei dubios mi-au spălat creierul.

[audio: http://music-addiction.com/audio/Emilie_Simon_-_Space_Oddity%28DavidBowieCover%29.mp3%5D

Cam atât. Mi-aș dori să pot petrece o perioadă îndelungată departe de calculator. Am dureri de cap sinistre și parcă văd deja în ceață și cu desincronizare între cei 2 ochi pe care îi posed. Iar eu, în momentele în care nu-mi doresc să mor tânără, îmi doresc să fiu o babă care vede bine.

P.S: Am fost la vot. Dumnezeu -în care nu cred- să aibă în pază planeta România.

9 gânduri despre “Ciudățenia spațială

  1. Acum cativa ani, dupa 2 sticle de Hanu’ Ars si 3 pachete de tigari si un frig de iti aplaudau urechile, am ajuns impreuna cu un prieten la concluzia ca (asta dupa ce descoperisem o legatura evidenta intre caciula lui verde si radiatiile cosmice, legatura pe care acum nu mi-o mai amintesc), deci am ajuns la concluzia ca suntem niste oameni mici, intr-o tara mica, pe un continent mic, pe o planeta mica, intr-un sistem solar mic, intr-o galaxie mica, intr-un univers mic, cu un dumnezeu mic, irascibil si neputincios.

  2. Ce e de facut? Tu ai putea sa desenezi in continuare. Construiesti zgarie-nori, lansezi navete spatiale sau faci desene naive, nici o diferenta. Pana la urma se alege praful de toate. Poate nici macar ala, tinand cont ca in mijlocul galaxiei este o gaura neagra imensa care ne toaca incet.

  3. Păi ce e de făcut, din moment ce se alege praful de toate, e să te ocupi numai cu ce-ți face plăcere, că n-o să-ți ridice nimeni statuie dacă îți fuți viața.

  4. Bei nenica da matale scrii mult. Ma descurajezi cu ditai caramida de nu incape pa ctodicu’ de 50 kile si 50 cm diagonala.
    Dar o sa te citesc n-am de ales pentru ca imi place cum scrii..da nu acum.

  5. „Trenurile începeau transportul vitelor în picioare, cădea noaptea peste uriaşul furnicar, o dată cu ieşirea furnicuţelor din birouri, după ce învîrtiseră timp de şapte ore Scrisori şi Documente, rostind tot timpul bună ziua, domnule, daţi-mi voie, domnule Malvicino, bună ziua, domnule Dolgopol, domnul Leprete doreşte să vă vadă, agăţîndu-se de furnicuţele mai mari, lustruindu-şi pantofii, surîzînd în faţa prostiilor lor, tîrîndu-se, alergînd spre metrou, călătorind ca sardelele, îmbrîncindu-se, călcîndu-se în picioare, luptîndu-se să ocupe un scaun care se elibera, mirosindu-se, simţind viaţa ca pe o călătorie fără sfîrşit în metrou şi o slujbă într-un birou, cu căsătorii însoţite de fiare de călcat şi ceasuri deşteptătoare, iar apoi cu copii, doi copii (ăsta-i cel mai măricel, uite ce vioi este şi nici nu-ţi închipui dacă-ţi spun ce deştept este) şi datoriile de rigoare, cu amînarea Avansării, cafe­neaua, Fotbalul şi Cursele de cai sîmbăta şi duminica, cu colţunaşi făcuţi de stăpîna casei (niciodată n-am mîncat colţunaşi mai buni decît cei pe care îi face stăpîna casei). Şi după aceea iarăşi ziua de luni, trenul, metroul şi Biroul.
    Şi acum se întorceau în acelaşi tren, ca vitele, în picioare.”

  6. LOL ai votat ?!?!?!…obligata de parinti sau cum s-a intamplat 😐 😦 🙂 ?
    Interesanta povestioara cu rusu’ 😀 si nici melodia nu suna rau !!! Cine o canta ?

    Ce spui acolo de Dumnezeu, nu ca vreau sa te judec ca nici macar nu te cunosc, dar se poate ca sa iti schimbi parerea din proprie initiativa chiar peste un timp .

    P.S. Chiar sunt multumit ca am citit postarea, chiar daca la inceput mi s-a parut cam mare 😉 .

Comentariile sunt închise.