Băi Gabi, tu îți bați joc de mine?

(Sau: Nadia față cu literatura clasică serioasă și elevată. Mesaje imaginare către oameni morți, fără șpirikismus.)

1. Către William Faulkner

Pe vremuri, când eram mică și proastă și îndrăzneam să-mi mai dau și eu cu părerea despre subiectul cetitului, se găsea repede cineva care să-mi spună cât de ignorantă sunt. Cel mai des am colectat, din mai multe surse, afirmația că io nu-s obișnuită cu lecturi dificile, complexe, îmbârligătoare de creiere. Și imediat mi se dădea și un exemplu: Uiliam Folcnăr.

Genii pustii: Ai citit ceva de Uiliam Folcnăr?
Nadia, făcându-se și mai mică: Păăăi. Ăăăă. Nu.
Genii pustii: Atunci cum îți permiți să vorbești?

Și uite-așa, când Nadia a găsit într-o grămadă de vechituri un roman de Uiliam Folcnăr, intitulat, fără prea mare legătură cu conținutul, Lumină de august,  s-a gândit să-l citească.

Și a citit Nadia, și pe măsură ce citea, și își dădea seama că pricepe fiecare cuvințel fără să-l caute în dicționar, și că urmărea ce se întâmpla fără să-și facă notițe, și că în general domnul Folcnăr era la fel de ușor de parcurs ca Adevărul de seară, la început s-a bucurat. Băi nene. Și-a zis Nadia. Sunt deșteaptă rău. Sunt practic genială. Toată lumea zice că e groasă treaba, și mie mi se pare subțire. Și se bucura Nadia precum polițistul care a rezolvat într-un an puzzle-ul pe care scrie Între 3 și 5 ani. Apoi Nadia s-a gândit că poate dl Folcnăr nu era el chiar așa de deștept. Sunteți doar din cale afară de plictisitor, domnule Folcnăr.

Așa deci. Cică scriu cărți ușoare, ai?

Uiliam Folcnăr, tresărind: Poftim? Ce mi-ai zis?
Nadia: Am zis că sunteți plictisitor. Mă scuzați, dar așa e.
Uiliam Folcnăr și-a încruntat sprâncenele negre, a mustăcit din mustața la fel de neagră, și-a răsucit pipa și s-a uitat crunt la Nadia.
Uiliam Folcnăr: Fetițo, nu știi ce spui. Există o mare diferență între plictisitor și complex, dificil, provocator…
Nadia: Da, știu diferența. La matale e vorba de varianta 1.
Uiliam Folcnăr: Scandalos! Romanul meu e complex încă de la primele pagini!
Nadia: Ăă. Ba nu. E simplu ca bună ziua. O fată care a rămas borțoasă și vrea să se ducă după ăla care a părăsit-o face căruțostopul…adică un fel de autostop, dar pentru căruțe…și…
Uiliam Folcnăr: Da! Dar ce gândește ea, Lena, în timp ce face căruțostopul? Se gândește: „Această căruță este în același timp aici și dincolo de deal, pentru că o aud și o văd și o simt de partea asta a dealului și știu deja că va veni aici, deci este ca și cum ar fi aici deja. Această căruță este în același timp toate căruțele din toate momentele în care căruța s-a aflat în drum spre aici, și eu mă aflu deja în ea, pentru că mi-o pot imagina aici în timp ce ea se află dincolo! Faptul că aud zgomotul căruței cu jumătate de milă înainte de a mă sui în ea e ca și cum aș fi mers deja cu ea jumătate de milă”. Nu e asta provocator și complex?
Nadia: Nu.
Uiliam Folcnăr: Nu-ți pune neuronii pe bigudiuri? Nu vrei să strigi „Doamne, ce intelectual trebuie să fii ca să citești această carte existențialistă”?
Nadia: Nu.
Uiliam Folcnăr: ….
Nadia: În plus…nu știu cum să vă zic…dar, domnu Folcnăr…dvs v-ați gândit că fata asta borțoasă era doar o țărăncuță? Care erau șansele ca ea să gândească atât de pe după cireș?
Uiliam Folcnăr se încruntează iar și îi suflă Nadiei fumul în nas.
Uiliam Folcnăr: …Fir-ai tu să fii.

2.Către Gabriele D Annunzio

Danunțio ăsta este un clasic. Italian. Dacă nu mă credeți, să știți că o editură îl publică în colecția Clasici. L-am găsit tot în grămada de vechituri, cu romanul Il fuoco, considerat scandalos la vremea lui! Iar el, Danunțio, era, citez Wikipedia, an Italian poet, journalist, novelist, dramatist, and daredevil, „evil”, „entirely selfish and corrupt”!! Sună promițător. Și citesc.

Gabi Danunțio, posedat de intensitatea actului de a citi ca de o lumină binefăcătoare, absorbit cu totul de absolutul cuvintelor scrise!!!!

„Vorbea ca în transă, curgător, de parcă ar fi văzut cum spiritul femeii atente devenea concav ca un pocal spre a primi valul acela și ar fi dorit să-l umple până la refuz! O bucurie intelectuală din ce în ce mai luminoasă se răspândea în el împreună cu o vagă conștiință a acțiunii misterioase prin care mintea lui se pregătea pentru apropiatul efort!!!
-Când te numesc Perdita, adăugă el, mi se pare că trebuie să vezi cum dorința mea se apropie ca un pumnal ucigaș înfipt în șoldul fremătător! Chiar dacă ar ajunge să te atingă, o răceală de gheață stăpânește extremitatea degetelor sale prădalnice!!!
Ea suferea un chin pe care îl cunoștea prea bine, la auzul acelor frumoase și perfecte cuvinte!!!I se părea că își pierde sensul propriei vieți și că se înalță spre o viață fictivă, intensă și halucinantă, în care răsuflarea îi devine greoaie, atrasă în atmosfera aceea fierbinte ca vâlvătaia unui cuptor!!!Simțea că propria ei imagine în spiritul poetic nu era diferită de cea a Verii defuncte închisă în învelișul opalin, și totuși atât de evidentă cât să pară tangibilă!!
-O promisiune? Spuse el cu capul plecat, concentrat în încercarea de a-și stăpâni tulburarea. Ah, în sfârșit!
Ea nu-i răspunse, dar fixă asupra lui o privire aprinsă de o pasiune aproape nebunească!!!!”

Și tot așa. În acest moment, Nadia l-a azvârlit pe Danunțio cu tot cu Focul lui într-un colț și a urlat:

-Băi Gabi, tu-ți bați joc de mine?

Răspunsul lui Danunțio se lasă așteptat și nu a sosit până la închiderea ediției. L-am abandonat și m-am orientat spre un volum de schițe de Jaroslav Hasek la care am râs de una singură în tramvai. Cu nenea ăsta chiar aș sta de vorbă cu plăcere.

13 gânduri despre “Băi Gabi, tu îți bați joc de mine?

  1. @ Sorin: Ei na, cum ai ajuns tu la concluzia asta? 😀 Lumineaza-ne si pe noi, vino cu argumente. Nu de alta, dar eu nu am reusit inca sa integrez sursa literaturii intr-un singur sector… 😉

  2. comentez si eu cu intarziere.
    mie mi-a pus tata in brate pe la 14-15 ani „ursul” de dl folcner, pomenit mai sus. a profitat, tata vreau sa zic, de faptul ca eram in spital si nu puteam sa-mi aleg ce carte voiam eu.
    si am citit. 1-2-3 pagini. fraza cu care a inceput cartea nu se terminase. dar se terminase rabdarea mea. am fost perseverenta. am citit 30 de pagini. inca nu aparuse niciun urs. fraza de inceput inca nu se terminase. dar rabdarea mea se terminase, definitiv.
    am vreo 3-4 carti in cariera pe care le-am inceput si nu le-am terminat. „ursul” e sigura pe care chiar nu am de gand sa incerc vreodata s-o termin. sa ma lase cu existentialismul lui cu tot, dar eu prefer sa citesc o carte din care sa-mi amintesc macar ce-am citit cu 1 (una) pagina in urma.

  3. Da, am impresia ca secretul in a fi un scriitor apreciat de critica e sa nu inteleaga nimeni ce mama naibii vorbesti acolo.

  4. Ideea nu e neaparat a mea. Poti citi „Intre scris si sange” de Ernesto Sabato ca sa intelegi mai bine ce vreau sa zic. A aparut prin 95′ la o editura obscura si nu stiu daca a fost reeditata de atunci.

  5. Da, si eu ma refugiez la prietenul Hasek. Si chiar am stat de vorba cu el odata cand am baut prea multa bere si tin minte si acum ce zicea :)).
    mai nasol decat cu Faulkner e sa stai de vorba cu asta, cum il cheama, D.H. Lawrence.

  6. @Sorin: Nene, tu mai citesti si alti scriitori in afara de Sabato? Ca il pomenesti tot timpul. Ok, Sabato e misto, dar mai incearca si altceva.
    @Marie Jeanne: Cu Lawrence n-am incercat. In schimb, m-am certat cu Anais Nin pe tema „cum poti avea cinspe amanti si sa ii poti iubi neconditionat si imens pa fiecare in parte, fara ti se para ca e naspa fata de ei faptul ca sunt cinspe”.

  7. La 12 ani deja epuizasem biblioteca parintilor (si era destul de mare), pe la 16 cam tot ce era era important de citit prin bibliotecile publice din oras, pana pe la 23 am facut o pauza de citi in care am aprofundat mult alcoolul, drogurile si rock’n’rol-ul iar dupa aia adica de vreo 7 ani incoace (cu cativa neuroni scapati intregi si pe jumatate nebun) am citit numai Sabato, Saramago, Exupery, Kafka si Orwell (asa de vreo 2-3 ori pe an fiecare). Eu zic ca imi ajunge. De aia am putine idei si fixe.

Comentariile sunt închise.