Enervări, episodul Cine Naiba Mai Ştie

Urmează limbaj naşpa şi frustrare extremă şi ofensatoare, mimozele şi intelectualii obosiţi să citească altceva, de exemplu revista Avantaje.
După aproximativ o lună în care m-am bucurat de o dispoziţie neobişnuit de bună, iată că mă întorc brusc la starea mea naturală, unde starea naturală e una de iritare maximă (aia depresivă era o anomalie la fel de mare ca şi buna dispoziţie- eu sunt mai mult maniacă decât depresivă). Şi mi-am dat seama că n-am mai făcut de mult o listă cu ce mă enervează.

1. Mă enervează că a trebuit să mă duc singură la Animest pentru că n-am găsit nici un amator de desene animate. Şi totuşi, sălile erau pline. De unde deduc că sunt posesoarea singurului anturaj din Bucureşti căruia nu-i plac desenele animate. De unde fac rost de un anturaj nou, vă rog? Aş vrea şi io unul care să conţină măcar un membru dornic să audă despre pasiunile mele, sau măcar să nu se uite la mine cu compătimire, ca la o nebună irecuperabilă. Mă enervează, de asemenea, toţi inteligenţii de la Animest care, deşi au avut ideea Celui Mai Fain Eveniment din Bucureşti, şi au reuşit să aducă nişte filme Extrem de Foarte Mişto, îşi dau cu stângu-n dreptul prin organizarea submediocră. Voi reveni cu detalii.

2. Mă enervează dobitocii cu maşini din Bucureşti. Acum, când plouă, dobitocii simt nevoia să zboare cu elan prin băltoace şi să umple trecătorii de noroi, pentru că, nu-i aşa, tac-su a avut bani să dea şpagă la poliţie să ia băiatu carnet şi tot tac-su a avut bani să-i ia maşină lu băiatu, deci băiatu e un mare şmecher care trebuie să stropească în urma lui pe jalnicii care încă folosesc picioarele. Eu aş confisca toate maşinile din Bucureşti. Urăsc maşinile, îi urăsc pe şoferii lor maniaci care se cred la Need for Speed în miezul oraşului şi toată ziua mă poluează fonic cu sunet de frâne cât sunt la lucru, şi per ansamblu cred că oricum un automobil e la fel de indispensabil cuiva care-şi petrece 90 la sută din viaţă în Bucureşti cât i-ar fi o bicicletă unui peşte. Un peşte din apă, nu un negustor de târfe.

3. Mă enervează antiromânismele scârbite de tipul „românii sunt de rahat, România e naşpa”.  Există destule argumente în favoarea acestor afirmaţii,  doar că atunci când sunt perorate de români sunt semn de imbecilitate crasă. Şi mie mi-ar plăcea să plec unde e mai bine şi mişto, şi poate o să fac asta la un moment dat, dar cum aş putea să strig „românii sunt tâmpiţi”, eu fiind la rându-mi româncă? E ca şi cum aş zice „Sunt o tâmpită”. „Îmi doresc să fi crescut în altă ţară”? Nici aşa nu-i bine. E ca şi cum i-ai spune maică-tii că îţi doreşti să fi fost altcineva maică-ta. Dacă mă-ta era altcineva, şi tu erai altcineva şi cel de acum nu mai exista! E o analogie valabilă, pentru că eşti o parte produsul genelor părinţilor tăi (probabil, români) şi altă parte produsul societăţii româneşti, al obiceiurilor şi culturii ei, al sistemului ei educaţional etcaetera, raţionament logic pe care îl ignori dinadins. Îţi doreşti să nu fi existat? Păi atunci zi aşa de la bun început.

4. Mă enervează antifeministele pentru care feminitatea se reduce la a li se ţine uşa când intră undeva, a li se plăti nota la cofetărie şi alte fleacuri din categoria „Hai să tratăm femeia ca pe o persoană cu handicap neuro-motor”, si care fac gură că păroasele nefe cu feminismul le-au deposedat de aceste plăceri. Nu zic, masculii moderni au ajuns atât de nesimţiţi încât dacă văd o femeie că se chinuie să se lege la şiret în timp ce ţine 2 plase în fiecare mână şi una cu dinţii, n-ar lua ei bagajele o secundă nici picaţi cu ceară, deşi aşa ar fi logic între fiinţe umane, indiferent de sexul lor. Nişte tâmpiţi. Dar le sugerez antifeministelor lu’peşte să se certe cu tâmpiţii şi nu să urle la alte femei: „Fete bătrâne urâte ce sunteţi, din cauza voastră nu mai avem noi parte de vrăjeală ieftină! Noi, care suntem atât de feminine şi gingaşe şi ne gândim numai la pantofiori şi rujuleţe!” Da, dar tocmai datorită fetelor bătrâne şi urâte sunteţi oficial şi legal oameni şi voi, gingaşelor care vă închinaţi la puţă.

5. Mă enervează bărbaţii, băieţii şi toate specimenele dintre cele 2 stadii de dezvoltare care vor să fie prieteni cu mine. Ok, ăştia pe care-i am sunt suficienţi, îi iubesc, mânca-i-ar mama pe ei, ajunge. Următorul care-mi spune că fac parte din agreabila categorie a fetelor care sunt de fapt băieţi sau pot gândi ca nişte băieţi va avea parte de un cap în gură, fiindcă e o insultă. Sunt la fel de misandră pe cât sunt misogină, şi motivele pentru care prefer compania băieţilor sunt alea că vreau să-mi rezolv anxietatea vizavi de ei şi pentru că m-a blestemat natura cu hormoni. Aşa că nu-mi face nici o plăcere să fiu aseptizată până la stadiul de androgin simpatic. A devenit foarte iritant cum indivizii pe care îi cunosc se împart în 2 mulţimi fără intersecţie: ăia care cred că sunt frumoasă şi ăia care cred că sunt deşteaptă. Ştiu că n-aveţi creierul antrenat să proceseze aşa ceva şi nu e ce v-au învăţat despre femei filmele porno, tovarăşii de bere şi mămica voastră dresată la cratiţă şi probabil antifeministă, dar eu chiar posed ambele calităţi. Dacă nu puteţi arăta apreciere pentru ele nu-mi sunteţi de nici un folos, fuck off, sau, în traducere liberă, futeţi-vă până la o stare de discontinuitate sau suspendare (conform definiţiei din Merriam-Webster Online Dictionary a cuvântului off). Sunt curioasă ce părere ar avea antifeministele de la punctul 4 despre această problemă. Sunt eu oare încă o victimă a feminismului? Este feminismul vinovat că mi-am luat nasul la purtare şi am ajuns să fiu tratată ca un roboţel asexuat? Cum fac să-mi doresc să-mi cheltuiesc banii pe rujuleţe şi pantofiori şi nu pe cărţi şi bilete la cinema? Aştept cu interes răspuns pe adresa redacţiei, foarte_norocoasa@yahoo.com.

Cam atât momentan. Mă enervează în continuare toate femeile, lipsa de apă caldă, fumătorii, ţânţarii, visele mele, Barack Obama, universităţile particulare şi absolvenţii lor, adunăturile şi masele, oamenii care se dau mereu ocupaţi, cuvântul „emo” şi Eu, dar de astea am mai zis şi nu vreau să mă repet. Insomnia mă supără mai rar. Over and out.

12 gânduri despre “Enervări, episodul Cine Naiba Mai Ştie

  1. @Zappy: nu stiu ce a declansat-o, dar pot sa-ti spun ca o vizita la SNSPA a inrautatit-o.
    @dana: pentru ca nu ne place Romania, vezi punctul 3. Dar am pus si traducerea.

  2. Cu mare drag voi veni cu tine la alte evenimente de gen. Ador desenele animate, ca o fata cu pisici ce sunt. Mi-a parut foarte rau ca nu am ajuns la Animest, dar promit ca daca vom face gasca nu vom rata nici un eveniment.

  3. Ah! Bun asa. Iata o persoana inteligenta. Persoanele inteligente iubesc desenele animate. De altfel, Animestul nu s-a terminat, deci poti sa vii daca doresti.

  4. „A devenit foarte iritant cum indivizii pe care îi cunosc se împart în 2 mulţimi fără intersecţie: ăia care cred că sunt frumoasă şi ăia care cred că sunt deşteaptă.”
    Aici gresesti! Eu cred ca nu esti nici una, nici alta. :-))

  5. Tu nu intri la categoria „indivizi pe care îi cunosc”, Sorine. Tu intri la categoria „miorlăiţi fără coaie care îşi plâng viaţa jalnică şi frustrările pe blogul unei tipe mai tinere, necunoscute şi pe care o doare fix în cur de ei”. S-ar putea să fii singur în această categorie. Nu te bucuri? Eşti unic! În altă ordine de idei, încep să mă plictisesc de tine. You were fun for a while. Buh-bye now.

  6. Super-interesanta animatia 😉 . Este una din ramurile artei careia i s-ar putea aplica si i-ar sta foarte bine expresia ” Less Is More ” . Ar fi tare daca ai reveni cu un articol de ansamblu despre tot evenimentul 😉 . Nu am avut ocazia sa merg la editia aceasta dar sper ca la anul sa fie altfel . Referitor la organizare pacat , nu m-as fi asteptat sa fie la nivel occidental dar din moment ce spui „submediocra” inseamana ca este dea dreptul ieftina . Daca sunt totusi oameni pasionati de asa ceva sunt sigur ca se poate schimba situatia.
    Iti inteleg nervii referitor la prieteni sau mai degraba asa zisi prieteni ori anturaj . Sunt cate uni cu care ai de aface, esti de treaba cu ei si nu par a altceva decat o piedica in a cunoaste oameni de treaba, prieteni adevarati.
    Astia cu masinile pa ploaie pai io am o idee >:) si dinainte de postarea aceasta pentru ca am trecut sio prin situatii. Pai lasa mai oamnei cu BMW, Mertane si alte ingamfari (paia cu dacie veche si dastea mai putin pentru ca nu prea sunt ) ca pun io la mustit niste borhot si fac un amestec minune si de noi sta pa parapetul gurii de metrou la Universitate si de nu voi „polisha” io voua scumpetele de masinute. O sa ma simt ca un artist implinit >:) .
    Citind la 3, 4 si 5 mai ales, imi dau seama , parerea mea, ca esti o mentalitate foarte originala. Chiar daca in general o fi tratata drept non-conformista. Cei care au raspuns pana acum(cu o singura exceptie) si postul parca ilustreaza ca ai face un couter-strike 🙂 pac pac pac. Postul acesta este o piesa , iarrr parerea mea umila, de ceea ce inseamna blog personal cu adevarat, nu ca altele cu googleaduri si imbacsite cu banere, care put a comercial.

  7. Nadia draga, pai cand ne intalniram la animest, erai singura? Ca imi paru ca aveai companie si interes de serviciu, asa ca doar ti-am imprastiat un zamet si o fluturare de mana.

  8. Da, m-am dus singura, dar am dat acolo de oameni pe care ii cunosteam din vremea cand aveam timp de voluntariat si m-am intretinut cu ei, ca sa zic asa.

Comentariile sunt închise.