Hitler îşi iubea câinele

(Scrisoare cu ocazia unei despărţiri imaginare între două personaje imaginare)

„Dragă Personaj Imaginar,

Călătorie frumoasă şi liniştită îţi doresc! Şi iartă-mă că tot supărată sunt că mi-ai făcut viaţa un iad. Nu te mai supăra şi tu pe mine că nu sunt plină de generozitate şi dragoste precum Maica Tereza, Dalai Lama, Gandhi şi Însuşi Iisus Christos la un loc. Ei erau Deosebiţi, eu sunt Oarecare. Şi să nu uităm că cel puţin doi dintre ei n-au murit de moarte bună, dovadă că nu e aşa de mare scofală să fii deosebit. Iartă-mă deci că nu simt nevoia să întorc şi obrazul celălalt, ci mai degrabă să îl zgârii pe al tău. Fără îndoială, asta mă face un om rău, nasol şi demn de tot dispreţul. Iartă-mă, deci, că sunt un om rău, nasol şi demn de tot dispreţul!
Iartă-mă că încă n-am uitat cum m-ai umilit până am ajuns să cred că merit şi să caut umilinţa chiar eu. Iartă-mă că nu uit cum m-ai îmbolnăvit de m-am făcut din slăbănoagă Pală de Vânt. Iartă-mă că am luat aşa în tragic agresiunea psihică primită, şi că n-am înţeles că tu glumeai doar, ca un amuzant ce eşti, când mă ameninţai şi cu agresiunea fizică. Te rog, nu te mai supăra pe mine că sunt aşa de mică la suflet şi mă încăpăţânez să nu şterg toate astea din memorie ca şi cum ar fi fost doar produsul imaginaţiei mele bolnave.

Iartă-mă că din cauza caracterului meu infect nu pot să-ţi fiu prietenă prietenoasă, să vorbesc numai când sunt întrebată şi numai cât şi despre ce îţi face ţie plăcere, să te felicit pentru succesele tale profesionale şi personale, să gândesc numai chestii fericite şi roz despre tine. Scuză-mă, te rog, că te-am văduvit de prietenia jucată după regulile tale! Şi scuză-mă mai ales dacă am îndrăznit să te deprim cu depresia mea, jur că n-a fost intenţionat. Mă simt vinovată dacă te-am făcut să te simţi vinovat!
Iartă-mă că ori de câte ori mă cauţi cu masca prieteniei tale generoase şi călduţe lipită bine de faţă, eu mă încăpăţânez să nu port nici o mască şi să-ţi amintesc iar şi iar că eşti un om de căcat, care s-a purtat ca un căcat. Ştiu că e neplăcut, scuză-mă că te simţi prost din cauza mea! Uneori, zău, mă străduiesc să fiu cum vrei tu, dar nu ştiu cum se face că ajung în acelaşi punct, pentru că măştile nu vor să stea lipite de mine şi pace. O fi lipiciul expirat? Iartă-mă – te rog cu mâinile împreunate ca la biserică- , dar nu-ţi mai doresc toate cele bune, nu vreau să fii fericit ,ca pe vremuri, nu vreau să-ţi meargă bine. Iartă-mă că te consider un monstru. Îmi dau seama că sunt complet nerezonabilă să nu ascult când pretinzi că eşti un om bun, dar cu alţii. Mintea mea perversă şi-i imaginează invariabil pe evreii de la Auschwitz ascultând un anunţ la megafoane în faţa camerei de gazare: „Atenţiune, viermilor! Să nu îndrăzniţi să-l urâţi pe Fuhrer! El e un om bun, îşi iubeşte câinele!” Pur şi simplu nu mă pot abţine.
Iartă-mă că nu te iert şi că văd puţin probabil să se întâmple aşa ceva prea curând. Ai zis că dacă aş avea mai puţin timp liber, aş putea; jur pe roşu că am mai puţin timp liber ca oricând, şi tot nu-mi iese. Recunosc acum, în faţa ta, că sunt un om de nimic.  Deci nu-mi mai rămâne altceva de zis decât să-ţi urez încă o dată o călătorie plăcută şi plină de reuşite. Şi te mai rog un singur lucru: nu te mai întoarce niciodată, că şi-aşa ţara asta şi oamenii din ea îţi put de multă vreme.
Iar Hitler era într-adevăr un om cumsecade, din moment ce ţinea foarte mult la câinele lui, nu? Păcat că a trebuit să-l otrăvească.

Cu drag, Al Doilea Personaj Imaginar.”

Am stabilit că e vorba de personaje imaginare, da? În afară de Hitler şi câinele lui, desigur.

11 gânduri despre „Hitler îşi iubea câinele”

  1. A, nu, ii supraestimezi sensibilitatea imaginara. O sa se bucure totusi de comparatia cu Hitler. He likes Hitler.

  2. cateodata te intrebi cum pot sa existe asemenea oameni.sa’i fi putut spune in fata ceea ce ai exprimat tu aici ar fi fost bine.
    am auzit ca Hitler picta relativ misto.si era scatofil.

  3. stai ca nici macar un comentariu nu’s in stare sa scriu.sa’i fi putut spune eu unei persoane in genul,nu tu.

  4. Hitler NU picta misto. Picta ce-i drept. Dar niste khitch-uri ordinare care mie ca artist cu ceva cunostinte de psihologie imi tradeaza probleme grave la mansarda. Atentia exagerata la detalii, redundanta, platitudinea etc.

  5. Poate totuşi dacă i s-ar fi cântat în strună la treaba cu pictatul, ajungea un de succes artist mediocru care să-şi vândă operele la magazinul de Geamuri-Oglinzi. Ceea ce era mai bine pentru omenire.
    Damn you, Hitler’s art teachers!

  6. Mi-e teama ca ce se vede acolo in tablourile lui l-ar fi facut pe mediocrul si probabil frustratul pictor de Geamuri-Oglinzi sa tortureze pisici sau chiar sa devina un criminal in serie. Dar ce-i drept e drept, 20 de pisici pe luna si 45 de crime intr-o viata si tot era mai bine decat ce s-a intamplat…

Comentariile sunt închise.