Ăsta ar fi titlul

căţeluşii supăraţi de la începutul filmului Waltz with Bashir

Eram la Brăila, în vizită la rudele soră-mii gemene cu un an mai mare, într-o locuinţă din acelea denumite sugestiv „la curte”. Mă trezisem pe la cinci dimineaţa ca să asist la un eveniment important, aşa că m-am gândit să trag un pui de somn până la noi ordine  şi până mă chema cineva să purcedem spre alte activităţi. M-am retras într-o cameră şi m-am lungit pe o canapea.  Nu îmi pot reconstitui mental camera, deşi n-a trecut decât vreun an, dar mi-o amintesc colorată în galben. Am tras o cuvertură de lână pe mine şi am adormit instantaneu, ceea ce mi se întâmplă foarte rar spre deloc.

La un moment dat m-am trezit, pentru că  în camera galbenă apăruse o potaie. O potaie adevărată, cu patru picioare, coadă şi toate celelalte, un câine din rasa popular denumită „maidanez”, nu foarte mare, cenuşiu închis, aproape negru. Câinele stătea în mijlocul camerei şi se uita la mine cu o curiozitate pe care nu ştiam cum să o interpretez. Cum zăceam eu aşa lungită, faţa mea era exact la nivelul feţei lui. Şi dă-i şi holbează-te şi tu la javră, şi javra la tine. Mă gândeam: cum a intrat în casă? De unde a răsărit, e un câine de pe stradă? Nu e al soră-mii, în orice caz, mai devreme nu era în curte. Nu scotea nici un sunet, eu nici atât. Îmi zic: hai să strig pe cineva. Dar nu ştiam cum ar reacţiona când m-ar auzi urlând.  Potaia  se holba în continuare şi s-a mai apropiat niţel. Acum stăteam aproape nas în nas şi simţeam cum îi miroase gura, un miros nu tocmai plăcut dacă ţinem cont de faptul că cei mai mulţi câini au tartru şi nu se spală niciodată pe dinţi. Câinele s-a repezit să-mi sfâşie faţa. Atunci m-am trezit de-a binelea.

Azi noapte am visat din nou câinele. De data asta era în camera mea de acasă, din moment ce acolo am adormit. Stătea lângă canapeaua mea din stinghii de lemn cu perne deasupra pe care părinţii mei au considerat s-o numească „patul Nadiei”. Ca de obicei, nas în nas cu mine. La etajul şapte într-un apartament de bloc chiar n-avea cum, raţional şi logic vorbind, să ajungă o potaie, aşa că m-am liniştit pe mine cum că visez şi am întins mâna spre el ca să mă conving.  N-a fost o idee bună, am simţit sub degete exact blana unui câine. Visele mele nu-s doar imagini, ci experienţe complete din punct de vedere senzorial.

Când m-am trezit, îmi curgea sânge din ureche şi-mi simţeam căpăţâna ca străbătută de un cuţit. Asta nu mi s-a mai întâmplat tot de vreun an; atunci nu m-am dus la doctor, cum n-o să mă duc nici acum. Îmi place să mă plâng şi să exagerez ipohondric, dar altminteri nu-mi pasă cine ştie ce.  Mi-e mai puţin frică de aceste anomalii, care-s, până la urmă, destul de interesante, decât de partea mai normală a existenţei. Cum ar fi faptul că mă simt a complete and utter failure. Trebuie să fac eforturi uriaşe să îndeplinesc operaţiunile simple din care se compune viaţa mea şi pentru care nu mai am nici un fel de motivaţie.  De vreun an am avut foarte puţine zile în care să fiu altfel decât nefericită, şi cred că se apropie momentul în care, obosită de atâtea tentative de disimulare şi menţinere pe linia de plutire, o să clachez.

15 gânduri despre „Ăsta ar fi titlul”

  1. Aia care implica sa te ridici din pat in fiecare zi si sa te porti ca un membru normal al societatii.

  2. shit,sange din ureche?!mergi la doctor,doamne:-s
    eu nu stiu ce am ,de la o vreme visez numai toalete publice jegoase.niciodata aceeasi,tot timpul mari,putin inundate,cu ferestre undeva sus,ba galbene-rozalii,ba caramizii,ba verzi-putrezite,ba turcesti,ba normale,ba cu laptop care sa programeze trasul apei,ba cu cazi,ba cu chiuvete,ba singura,ba cu colegii,ba cu michael jackson,ba intr’un loc parasit,ba intr’un campus,ba intr’un hotel darapanat,etc.mai bine visam duduri,sau covoare.
    nu vreau sa fiu gigi parere,dar cu urechea chiar e nasol,ar trebui sa faci ceva..

  3. toaleta cu laptop care programeaza trasul apei?….
    LOOL
    In rest, na, daca n-am murit pana acum…cred ca nu mai sunt sanse.

  4. Si pe mine ma bantuie un cosmar. Si eu am decis sa il ignor.
    Dar eu nu ma trezesc cu urechea insangerata. Diferenta notabila as spune eu.
    Iar in legatura cu disimulare, linia de plutire si lipsa de motivatie …Da, m-am apucat sa scriu si am realizat ca nu am nimic de spus :))
    Intotdeauna am gasit deplasate consolarile de genul: „lasa draga, ca mai sunt si altii care simt asa, e aproape normal”, sau imbarbatarile de tipul: „hai gandeste pozitiv, lucruri bune li se intampla oamenilor buni” 😀

  5. Poate iti sangereaza creierul :), sau poate doar ai un cos in ureche. Depinde ce parte a paharului vrei s-o vezi, dar cred ca prima varianta e mai palpitanta.

  6. Mda.
    @Andi: nu stiu unde ti-a disparut comentariul, eu i-am dat approve si totusi s-a evaporat. Totusi o sa-ti raspund. Nu incerc sa ma branduiesc in nici un fel si nu citesc alte bloguri, asa ca habar n-am cum fac divele despre care vorbesti. Tu esti cea care da o importanta atat de mare blogului, vorbeste incontinuu despre el, se defineste prin el, face crize din pricina unui comment si altele asemenea. Pentru mine e doar un mijloc de defulare.

  7. Nadia
    O fi disparut odata cu sinceritatea… Nici o problema. Ramai cu gadilatorii obisnuiti daca nu suporti adevarul. Zbye

  8. Pot sa sufar si eu de mania persescutiei, pot, pot? Glumesc, dar merit o farama de apreciere – am recuperat timpul cat am fost plecat, am citit tot din urma, doamna.

    Altfel, cum dracu sa-ti curga sange din ureche? Sange din ureche le curge decat alora din filme care mor dramatic neapucand sa termine ce aveau de soptit. Si lor le curge si sange din gura si un firicel pe nas!

  9. Din gura nu curge nimic, decat cel mult vorbarie. Si urechea s-a oprit si ea, acum s-a limitat sa tiuie.
    Atat mi-ar mai lipsi, sa te apuce si pe tine paranoia. De la mataluta am pretentii, doar esti de multa vreme p-aci. Si vezi ca „decat” cere intotdeauna negatie. 😀

  10. Pentru ca eu sunt prost, o sa iti aduc aminte ce zicea Sabato: „Sufletul ridică ancora pe marele lac nocturn şi începe călătoria tenebroasă: „cette aventure sinistre de tous Ies soirs”. Coşmarurile vor fi viziuni ale acestui univers abominabil. Şi cum să exprimi aceste viziuni? Prin intermediul unor semne în mod inevitabil ambigue? Aici nu există „un pahar cu vin”, nici „stimate dom­nule”, nici „pian”. Există cupevaginuri, vagipiane, cvasipiane, cvasidiavoli, mutrohohote, ochiomîini, cupedraci. „Analize” ale visurilor, psihanalişti, explicaţii ale acestor simboluri ireductibile faţă de orice limbaj. „

Comentariile sunt închise.