Bătrânul şi casa zburătoare

Am mai spus că îmi plac desenele animate? Doar de vreo mie de ori. Puteam eu să nu mă duc să văd „Up” în 3D? Nu puteam. Aşa că m-am dus.

În „Vrăjitorul din Oz”, căsuţa lui Dorothy e luată pe sus de un ciclon şi dusă departe-departe de Kansasul cenuşiu până într-un soi de Ţara Minunilor unde culorile sunt colorate. În „Up”, un bătrânel cu capul pătrat (şi la propriu şi la figurat) pe nume Carl Friedriksen îşi ridică de bunăvoie casa în aer, agăţând de ea mii sau chiar milioane de baloane umplute cu heliu. (Pentru un studiu mai amănunţit despre numărul de baloane necesar, apăsaţi aici.) De ce? Păi, el şi soţia lui, Ellie, şi-ar fi dorit încă din copilărie să locuiască lângă Cascada Paradisului, undeva în America de Sud, dar tot n-au avut bani, tot s-au luat cu altele, până ce s-au trezit bătrâni. Apoi, Ellie a murit.

Deci Carl se gândeşte că ar fi cazul să plece singur în aventura vieţii lui la 80 de ani -niciodată nu e prea târziu! Şi pentru că o poveste cu un moşulică morocănos nu i-ar fi interesat pe copii cine ştie ce, se adaugă un băieţel, cercetaş-wannabe entuziast (şi niţeluş enervant, dacă mă întrebaţi pe mine), nimerit din greşeală pe veranda casei zburătoare a lui Carl. Şi un fel de struţ-pasărea-dodo colorat ca un papagal. Şi un câine. Şi Kirk Douglas. Nu, Kirk Douglas nu e un personaj în film, nici măcar nu pune voce pentru vreun personaj, dar băiatul rău al filmului seamănă cu el al naibii.

Ca şi „Wall-E” şi cam tot ce a făcut studioul Pixar, şi „Up” s-a acoperit de laude exagerate. Cred că am mai zis că nu mi-a plăcut Wall-E în mod deosebit şi că mi s-a părut supraestimat în toate felurile posibile. Up e, totuşi, mai vrednic de laudele respective, deşi sigur că nu pe de-a-ntregul.

Să ne înţelegem: povestea în sine nu e tocmai originală. Din contră, e un amestec bine croit de Dennis pericol public, Indiana Jones, Roadrunner, Moby Dick, Vrăjitorul din Oz de care-am zis deja plus încă altele care nu-mi vin acum. Iar valorile pe care le promovează explicit sunt tot alea: familie-prietenie-iubire-eternă-băieţi-în-aventura-vieţii-lor şi aşa mai departe. Dar numai pentru că eu, ca amatoare mai bătrână de animaţie, prefer desenele animate pentru oameni mari, cum ar fi Persepolis, ba chiar de-a dreptul deviante, ca ale lui nenea Bill Plympton, nu înseamnă că nu pot să apreciez o poveste simpluţă care nu-şi tratează telespectatorii minori ca pe înapoiaţi mintal. Că e lucru mare.

Începutul, să zicem, prima jumătate de oră, e absolut senzaţional-foarte-mişto, şi bineînţeles că nu puteau să menţină tonul până la sfârşit şi era necesar s-o dea în gaguri şi alergătură haotică, dar per ansamblu a ieşit un film plăcut. Trebuie să remarc că de data asta nici dublajul în română nu mi-a făcut părul măciucă şi nici n-am ieşit cu migrene oribile din cauza 3D-ului. În continuare nu-s mare fan 3D şi nici al animaţiei generate pe computer, dar asta e deja altă poveste. Ah, vreau să mai menţionez…o casă ridicată de baloane e cea mai cul chestie. Şi arată grozav.

Culmea, şi la ăsta s-au găsit deştepţi care să cârâie că nu-i film pentru copii. Fiindcă nevasta lui Carl moare, Carl e bătrân şi din când în când suferind şi alte lucruri triste. Serios? Nu le putem spune copiilor că oamenii mai îmbătrânesc şi mai şi mor? Dar al dracului de dezamăgiţi or să fie când vor mai creşte un pic şi află despre propria bătrâneţe şi moarte…

P.S. În America, înainte de film se proiectează un scurtmetraj tot made by Pixar, Partly Cloudy. La noi n-a fost. Uite-l aci pentru cine e interesat.

http://embed.trilulilu.ro/video/lsd10k/ea03e85edd360b/0x468cd8.swf

4 gânduri despre „Bătrânul şi casa zburătoare”

  1. les triplettes de belleville ai văzut? că-i deviantă, de chomet și nominalizată la oscar, în ordinea importanței și motivelor pentru care trebuie văzută.

  2. N-am vazut, e in calculator de nu stiu cand, cu enspe alte filme. Mi-e tare lene sa ma uit la filme daca nu sunt special pentru asta intr-o sala de cinema.

Comentariile sunt închise.