Am fost, am văzut, am desenat.

Deşi au venit să mă vadă primii, au ajuns să fie serviţi la portret ultimii, fiindcă tot timpul erau alţii mai grăbiţi, aşa că ar fi frumos din partea mea să-i menţionez întâi pe: Petre, lupul prietenos,  care a venit însoţit de bicicleta lui tunată şi folosită cu succes la sprijinit bannerul hotcity (Petre are ochi albaştri, nu mov cum au ieşit ai lupului de mai jos pe motiv de soare în ochii mei)

şi Ioan, care ar fi vrut să fie un urs mai periculos. Ăsta cică prea are un aer de teddy bear de la supermarket. Totuşi, ochelarii opaci nu-s periculoşi? Eu zic că da.


Au mai vrut să fie desenaţi de mine:

Şerban, un alergător cu greutate


fashionista Roxana Radu

Adrian Ciubotaru, autointitulat veveriţ şef, care s-a declarat nemulţumit de rezultatul androgin-efeminat. Ce pot să zic, cred că toate personajele mele au o sexualitate incertă. A se vedea povestea cu pinguini.

Nona Şerbănescu a vrut să fie un căţel supărat:


Ştiu că sunt cam tremurate, dar nu stăteam chiar în poziţia cea mai comodă posibil când le-am realizat. Da’ nu contează, peste zece ani le vindeţi la Christie’ s.

De asemenea, au venit să mă susţină Dragoş Ariciul, care a făcut poze la tot ce mişca sau stătea pe loc,  şi Simona aka Zappy, pe care am văzut-o în carne şi oase în premieră, după luni întregi de interacţiune pe messenger, şi trebuie să menţionez că nu glumea când zicea că-i gagică faină.

Mulţumesc tuturor.

Update: iată o poză cu artista la lucru, făcută de dl Arici.

14 gânduri despre „Am fost, am văzut, am desenat.”

  1. porcul urban publicitar pare foarte sigur pe el, imi place =)) dar ciubotarul de ce e descult mereu?

  2. @hopper: Ăăă…porcul urban publicitar? He is not publicitar.
    @adra_bell: Păi şi mie-mi place. Dar lui nu-i place…

  3. Pai ma descurc asa prin el, dar sunt prea lenesa ca sa ma apuc sa-l folosesc in moduri mai complexe.

  4. Ba imi place ursul !Doar ca imi pare genul de urs care se impiedica de tufisurile din padure iar eu refuz sa ma identific cu el . In rest e un urs ft dragalas si recomand tuturor domnisoarelor sa se joace toata ziua cu Ioan , ursul urban.

  5. Nadia, daca iti proptesti aceasta poza pa facebook se sinucid toti porcusorii urbani dependenti deja:P
    Foarte misto…

    Pacat ca nu vanezi cereri in casatorie:)))

Comentariile sunt închise.