Ladies şi voi, bă

Dragi cei 2 cititori şi jumătate ai blogului meu. Priviţi acest afiş, şi mai precis ce scrie în stânga lui, sub Nigels (click pentru mărire dacă n-aveţi ochi de şoim):

Deci aşadar şi prin urmare, este vorba de mine, Nadia, care voi fi mâine în Cişmigiu să desenez animale la lume. Gratis.

Sunt aşteptaţi cu interes:
1. Oamenii care ştiu că-mi sunt simpatici şi vor să mă susţină. Chiar dacă nu vor neapărat, tot ar trebui să mă susţină, aşa e corect, din moment ce le-am făcut bucuria de a-i considera simpatici.
2. Oamenii care nu mă cunosc, dar vor un desen de la mine. E o ocazie unică, dat fiind că mai încolo voi fi mult prea celebră şi bogată.

Cei care-mi sunt mai degrabă antipatici se pot distra la fel de bine şi în alt parc, să zicem, Herăstrău. Cei care nu ştiu în ce categorie sunt pot să mă întrebe, dar dacă şi la asemenea chestiuni simple au dileme, oare cum se pot hotărî dimineaţa ce culoare de şosete să-şi ia? Altminteri, o să fie bine şi la vară cald, şi oile pe pajişte. Să nu uit să-mi iau o şapcă, să nu mă bată soarele în cap prea tare.

11 gânduri despre “Ladies şi voi, bă

  1. @Tess Leo: adica esti un cititor sau jumatate?
    @Andi: nu trebuie sa comentezi ce crezi ca vreau sa aud. Poti comenta ce vrei. Desigur, daca ma injuri, te banez, dar in principiu tu poti spune ce vrei. 😆
    @adrabell: daca vrei, voi desena un elefant pentru Eva chiar daca nu s-a deplasat la fata locului.

  2. Tare as fi vrut sa-mi faci si mie o oiţă 😦 Pacat ca nu frecventez Bucurestiul deocamdata

Comentariile sunt închise.