Filme asiatice. Şi Bonibon.

Nadiei îi plac filmele. Şi festivalurile de film, pe unde se duce, de obicei, ca spectator. După experienţa cu Animestul de astă-toamnă, şi-a dat seama că e chiar mai mişto ca voluntar: primeşti obiecte promoţionale, vezi orice film gratis, munceşti răruţ şi drăguţ, cunoşti lume simpatică…ah, şi te poţi lăuda că ai fost voluntar şi că ai contribuit la o chestie care face lumea mai frumoasă. Aşa că s-a gândit să repete figura cu Festivalul Filmului Asiatic. Ăsta are aceiaşi organizatori ca şi Animestul, a început pe 19 iunie şi se termină pe 28, adică duminică. Laitmotivul festivalului este Ochiul. Nu ăla de pe sigla PNŢCD.

http://www.youtube.com/v/OPPi9fFRRFE

Spotul e făcut de Ogilvy şi nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îl găsesc extrem de foarte tare. Iată un scurt foarte lung sumar comentariu cronică recenzie care nu interesează pe nimeni.

Ce-am făcut:
Am lipit postere cu ochi, de asemenea foarte tari. Am împărţit flyere, am împăturit şi aşezat pe mărimi tricouri cu ochi. M-am învârtit pe la gift shopul cu specific asiatic, unde am vândut trăistuţe cu ochi, mingi de ping pong cu ochi, palete de ping pong chinezeşti însoţite de sfaturi nemuritoare şi de mare folos către cauciucuri, cum ar fi: „Rubber product should keep away from organic oil”, pixuri chinezeşti cu inscripţia „Likes with you in the same way”. M-am învârtit şi pe la bar, unde se vindeau beri asiatice (cea chinezească e oribilă, cea japoneză e OK, dar e produsă în UE), sucuri Aloe Vera King care conţin aloe vera şi au aromă de aloe vera şi apă cu aromă de guava în recipiente care erau jumătate doze şi jumătate PET-uri. Am aflat cum se scrie numele meu în coreeană, mulţumită unui băiat simpatic. Şi am mâncat Bonibon, mulţumită altor băieţi simpatici dintre care unul din ei este şi blogăr aşadar blogăreşte este să pun un link.

Ce-am văzut:
The Eye, nu remake cu Jessica Alba, ci Ochiul original, made in Hong Kong. O violonistă drăguţă şi oarbă primeşte un transplant de cornee ca să-şi recapete vederea (e posibil aşa ceva?), iar după aia ajunge la concluzia ţâncului din Al şaselea simţ: „I see dead people. They’re everywhere”. Eu găsesc că singurii monştri autentici şi demni de groază sunt oamenii vii şi nu mă bântuie poveştile cu fantome (am văzut mai demult la festivalul NEXT, în schimb, un scurtmetraj care m-a bântuit multă vreme; era despre un viol), deci un ghost story nu va fi în veci film de groază pentru mine. Dar oricum, nu era jenibil, avea oareşce suspans, am apreciat că încercau să te sperie prin factorul-surpriză – şi au fost vreo două faze la care mi-a stat niţel în gât Bonibonul- şi nu întorcându-ţi stomacul pe dos a la Eli Roth. A fost bine şi că n-au ales chiar soluţia cea mai previzibilă pentru final. Protagonista era OK, nu exagera, cum se face de obicei în filme de groază.

The Eye 2 n-am văzut, dar am auzit că e ceva cu o gravidă care-şi pocneşte fetusul în timp ce sare de pe clădiri. The Eye 3 (care se numeşte de fapt The Eye 10, dar e partea a treia) e făcut de aceiaşi neni când erau foarte beţi. E un fel de teen-horror, d-ăla în care nişte imbecili cu vârste cuprinse între 15 şi 25 ani mor pe capete şi nouă nu ne pasă. Aici autorii au vrut să producă un fel de Scream, adică să ia la mişto horror-urile în timp ce te sperie. Ăă, partea cu speriatul nu prea le iese. O gagică e fugărită de o minge de baschet. O minge fantomă! Îngrozitor! Oare ce i-ar face dacă ar prinde-o? Ar pocni-o în ţâţă? Ceva mai înainte de asta o fugărise o umbrelă plutitoare. Să recunoaştem că măcar umbrela ar fi putut să îi scoată un ochi. Dar momentul apoteotic este ăla în care un băiat posedat e manevrat de fantomă încolo şi încoace şi nişte vecini de palier îl confundă cu un freestyler, ca atare îşi dau casetofonul la maxim şi-l provoacă la un concurs de dans. Şi fantoma acceptă. Deosebit.

Chocolate, un film thailandez destul de cul cu multe bătăi. Bătăile sunt scopul filmului, aşa că povestea în sine nu e prea importantă, deşi există şi aşa ceva: Zen, o fătucă slăbănoagă şi retar…ăăă…autistă, de vârstă incertă (actriţa are 24 ani, dar pare de 14, deci nu ştiu pe unde se poziţionează personajul) află că maică-sa, cândva protagonista unei poveşti a la Romeo şi Julieta cu un japonez, are cancer şi are nevoie de bani pentru chimioterapie. Zen merge la nişte oameni care îi datorează maică-sii bani. Ăia zic: Hai sictir, halva, ghiudem şi alte cuvinte turceşti. Aşa că eroina îi cafteşte. Şi îi înfige în cârlige de măcelărie, şi îi azvârle de pe blocuri, şi în general face una cu pământul câte 10 zdrahoni deodată. Până la sfârşitul filmului gagica de 40 kile cafteşte, probabil, întreaga populaţie masculină din Thailanda, plus câteva femei. Dar degeaba. Că mă-sa tot moare. Filmul se numeşte Chocolate pentru că Zen mănâncă foarte multe M&M’s. Şi aici ne întoarcem la Bonibon: el este M&M’sul ţărilor postcomuniste. Dacă mănânc multe bomboane d-astea, oare ajung badass precum Zen? N-ar fi rău.

Alone, un horror cu gemene, şi nu orice fel de gemene: siameze. Surpriză: una din ele e malefică!! Nu se aştepta nimeni la asta, nu? Pentru că a murit în timpul operaţiei de separare, Ploy se întoarce s-o bântuie pe soră-sa Pim, care trăieşte fericită cu un tip pe care îl iubeau amândouă. Tipul crede că Pim e cam dusă cu pluta, şi o trimite la un psihiatru, care seamănă extraordinar cu Ion Cristoiu. Serios, nu mă puteam concentra la film pentru că mă gândeam încontinuu cât de mult seamănă psihiatrul cu Cristoiu! Dacă ai văzut destule filme cu gemene, te cam prinzi de marele plot twist cu mult înainte de final. Şi evident că marele plot twist transformă tot ce s-a întâmplat până atunci într-o chestie atât de dezlânată şi ilogică, încât nu ştiu cine s-ar mai putea uita la film a doua oară. Cum spuneam, nu mi-e frică de fantome. Dar oamenii au găsit totuşi ceva care mă sperie: conceptul de gemeni siamezi. Faptul că există aşa ceva, oameni care sunt legaţi de altcineva, fizic, în fiecare clipă a vieţii lor mi se pare cu adevărat de coşmar.

Un calup de scurtmetraje de animaţie sud-coreene. Nu puteam să ratez eu partea cu desene animate! Dar erau absolut plicticoase. Sau stupide. N-am rezistat până la sfârşit. Iată o mostră.

Am auzit că cel mai mişto film din festival a fost The Chaser, eu nu l-am prins. Interesantă măcar de curiozitate e şi singura producţie nord-coreeană scoasă la export în ultimii 20j de ani, A Schoolgirl’s Diary, pe care eu de asemenea n-o prind. Oricum, fain. Filmele asiatice sunt dubioase, dar distractive. La anu şi la mulţi ani. Sau, ţinând cont că festivalul a fost inaugurat prin 2001 şi a ajuns abia la a patra ediţie…în fine, noi să fim sănătoşi!

19 gânduri despre „Filme asiatice. Şi Bonibon.”

  1. You’re funny, youu… altfel n-as fi citit ceva despre filme asiatice. Stiu, sunt un ignorant, dar nu ma uit nici macar la filme europene/americane. Dar de ce au fost toate horror – sau macar cu oameni infipti in carlige de macelarie?

  2. Păi cred că astea sunt genurile preferate la ei: horror-uri şi filme cu bătăi. Bine, şi mai ţine şi de ce şi-au putut oamenii permite să aducă. Deh, bugetul a fost sublim, dar a lipsit cu desăvârşire.

  3. Da, există. Sunt englezoaice. Au 2 mâini, 2 picioare, 2 ţâţe şi 2 capete. Au şi carnet de conducere: una manevrează frâna, cealaltă acceleraţia. Una din ele e logodită. Ceea ce pare un pic ciudat, dacă stăm să ne gândim că au un singur set de organe genitale.

  4. Da, foarte interesant. Păcat că n-au fost bani să fie şi selecţia mai consistentă. Presupun că un festival de film nu e o chestie în care să vrea cineva să investească, mai ales în vremuri de criză.

  5. Filme bune nu se mai fac de mult. Filmele de astazi fac parte din programul de cretinizare in masa. Nici macar filmele independente nu mai misca ceva, sau scurt metrajele. Am vazut de curand continuarea de la Donnie Darko si mi-a venit sa vars. Ce diferenta!

  6. @Sorin: Urmarea la Donnie Darko e făcută de alt regizor, alt scenarist, straight-to-video, deci n-ar fi trebuit să ai prea mari pretenţii de la bun început. De fapt, nici nu pricep de ce s-a mai făcut un asemenea film, din moment ce primul Donnie Darko a fost un eşec din punct de vedere al încasărilor.
    @romania inedit: Nu ştiu dacă e chiar aşa uşor de făcut un film cu bătăi. Din câte ştiu, Jeeja Yanin, protagonista din „Chocolate”, s-a antrenat cinci ani pentru rol.

  7. Nu pentru că a vrut ea, ci pentru că aşa trebuie într-un film în care te baţi cu oamenii pe clădiri şi nu foloseşti cascadori.

  8. Incasarile nu spun nimic, cel putin pentru mine. Ti se pare ca traiesti intr-o societate, la nivel mondial vorbind, de genii? Nu e vorba numai de Donnie Darko, nici filme ca Trainspotting, Pulp Fiction, One Flew Over the Cuckoo’s Nest etc. nu au mai aparut in ultimii ani. Iar astia cu ochii oblici nu vor produce nimic bun, in nici un domeniu, ei stiu doar sa imite si sa se supuna.

  9. In ultima vreme americanii ii imita pe astia cu ochii oblici. Vezi seria interminabila de remake-uri Ring, Grudge, Pulse, Shutter, One Missed Call si asa mai departe.

  10. Nu vreau sa generalizez dar parca asiaticii nu au acea profunzime care m-a atras dintotdeauna la alte civilizatii. Pana si religiile si filozofiile lor sunt imprumutate de la vecinii indieni. Nu pot sa zic ca asta e un handicap, o dovada de inferioritate, pur si simplu sunt altfel. Un altfel pe care eu nu il inteleg.
    Apropo, cautam pe youtube sa vad cum e cu muzica lor, si am dat peste asta: http://www.youtube.com/watch?v=gZyYjUKemhw
    Am ras cu lacrimi, sunt chiar tari pustanii.

Comentariile sunt închise.