Către dracu în persoană

Care nu sunt eu (ar fi chiar dubios să-mi scriu singură scrisori). Deşi mi-aş dori să fiu, fiindcă pare să fie un post care aduce o groază de beneficii: viaţă veşnică, superputeri, jumătatea mai interesantă a duelului de veacuri bine-rău. Şi locuinţă permanentă în Iad, unde probabil e niţeluş caniculă, dar la cum stă treaba cu încălzirea globală zilele astea nu cred că e mare diferenţă faţă de autobuzul 300 prins în trafic într-o după-amiază de vară. Şi, oricum, toţi oamenii interesanţi sunt deja acolo. În Iad, nu în 300.

Am oareşce probleme cu formula de adresare. „Dracu în persoană” pare cam nepoliticos. Celelalte denumiri consacrate, Scaraoţchi, Aghiuţă, Ucigă-l Toaca, Michiduţă, Nichipercea sunt şi ele destul de ireverenţioase. Belzebut şi Satana sună sinistru. „Necuratul” e nedrept, n-am nici un temei să presupun că Iadul seamănă şi în privinţa igienei cu autobuzul 300. Mă gândeam la Woland, e un nume cu ceva prestanţă, dar o să pară că mă umflu în pene cu referinţe culturale obscure, şi nu mă mai interesează alte teorii despre cum Bulgakov e un dobitoc supraapreciat.

Nu sunt prea convinsă că exişti, dar oricum e o teorie mai plauzibilă decât existenţa Vecinului de Sus. Nu mai ştiu cine zicea că e de înţeles de ce oamenii nu cred în Dumnezeu, prezenţa lui nu prea se face simţită, dar e absolut stupid să nu crezi în dracu, din moment ce îi poţi vedea opera zi de zi, peste tot.  Dacă exişti, totuşi, şi nu vorbesc singură, mi se pare inadmisibil să nu răspunzi, de atâta vreme de când te chem. Ştii ce vreau. Ce dracu, până şi dracu se lasă rugat?

Ar trebui să spun şi ce ofer: una bucată suflet în stare bună. Sau cel puţin aşa cred că e. În cea mai mare parte a celor 21 de ani n-am comis nici măcar crime împotriva bunei cuviinţe, darămite împotriva legii, deşi am fost aşa mai mult din greşeală, ce-i drept. Rarele momente când am deviat de la aceste principii (care nu-mi aparţin, dar s-au ţinut de mine fără să vreau) presupun că pot fi trecute cu vederea. Zi şi tu dacă nu merită să te deplasezi până aici pentru aşa trufanda. Mă despart de el fără nici un grăunte de regret, că în tot timpul ăsta nu mi-a fost bun de nimic. Tu primeşti ce vrei, ce vreau eu ştii deja. Sigur, între noi fie vorba, nu am înţeles niciodată de ce, în poveşti şi pilde bisericeşti -care-s tot nişte poveşti-, dracii cer întotdeauna sufletele oamenilor. Eu una aş cere ceva mai util, care să-i lipsească individului şi din care să poţi face măcar o supă dacă nu un monstru a la Frankenstein: un picior, un ochi sau o mână. Chiar nu văd de ce ar fi o pierdere pentru un specimen uman faptul că a rămas fără suflet.

Dacă sufletul nu e suficient de bun, pot oferi, ca alternativă, una bucată creier. Mă despart şi de ăsta fără vreun regret. E foarte posibil ca valoarea lui brută să fie mai ceva ca a sufletului, căci mi s-a spus mult mai des că sunt lipsită de suflet decât că sunt proastă. Ştiu să scriu şi să citesc de la 4 ani. Cu numerele aveam ceva probleme, scriam 345 aşa: 300405, dar alfabetul îl stăpânesc minunat încă de pe-atunci, parol. Nu mi-am făcut niciodată un test serios de IQ, însă nu cred că m-aş face de râs. Ah, şi am memorie bună. Am citit câteva cărţi, nu foarte multe, adevărat, dar sunt în stare să le desfiinţez şi pe cele pe care nu le-am citit, mă pricep la improvizaţie distructivă, deci poţi să dai creierul meu vreunui critic literar. Sau de film. Sau altui inutil din tagma asta, din orice domeniu.  În mod sigur dracu se ocupă de critici, nu s-ar putea altfel. Iar dacă îl dai cuiva mai harnic decât mine, poate o să scoată din el tot felul de lucruri pe care eu le-am îngropat, din lene, în fantasticul oraş în care  străzile sunt pavate cu argint, casele din aur, oamenii sunt mari şi buni, şi femeile mai frumoase decât visul oricărui tânăr, loc denumit într-una din cele puţine cărţi pe care le-am citit „Oraşul lucrurilor pe care oamenii au vrut să le facă”.

Cam atât, altceva nu mai am de dat. Am tot strigat în timpanele mele şi ale altora până am asurzit cu toţii, aproape că mi-am pierdut minţile, iar ele m-au pierdut sigur pe mine, dar nu ne căutăm.  Ştii că nici eu, nici zidul făcut din Imposibil şi Niciodată n-o să cedăm şi ştii că nimeni n-ar putea arde  ca mine dacă Iadul n-ar avea nici un amestec. Ştii ce vreau. Vino odată.

14 gânduri despre “Către dracu în persoană

  1. Habar n-aveam ca ai scris si tu una, acum am vazut. Dar tu vrei sa te imprietenesti cu el. Eu nu vreau decat o tranzactie cinstita: sa-mi vand sufletu’.

  2. Sabato credea ca diavolul a castigat de mult lupta dintre bine si rau iar acum este la putere si ne facem sa credem ca e dumnezeu.

  3. Pai daca ti-ai da sufletul sau creierul, nu te-ai mai putea bucura de ce ai putea obtine cu ajutorul lui. E ca un fel de joc in care doar el castiga. Asa ca te-as sfatui sa nu-i mai ceri ajutorul.

  4. Ma sperii, Nadia, ultimul aliniat e de-a dreptul socant. Ai mare grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca.

  5. Serios, te-am speriat? Dar sensibil mai eşti tu. Sigur ai tot ce-ţi trebuie ca să trăieşti în societatea capitalistă multilateral dezvoltată? Pe un ziar ai mai pus mâna în ultima vreme?

  6. Esti malitioasa, esti cinica si-l astepti pe Lucifer. M-am lamurit in privinta ta, nu mai ai nici un haz.

  7. Ştiu, nene. Tocmai de-aia e lame. Cum ar fi să-mi iau eu pseudonimul Jurnalul Naţional?
    @Oldrig: Da, exact. Îl aştept pe Lucifer. Iar tu eşti din ăia care dacă ar citi Metamorfoza ar începe să stea de vorbă cu gândacii de bucătărie.

  8. @ Oldrig: Ok, mă plictiseşti. Du-te să te joci în altă parte.
    Comments are closed.

Comentariile sunt închise.