Cel mai mare film mic

Mie îmi plac desenele animate, ăsta e un lucru binecunoscut. Aşa că m-am dus să văd „Coraline” în 3D,  pe care ziceam mai de mult că o aştept cu nerăbdare.

Coraline cea mică-mică printr-o livadă de cireşi mică-mică. Florile sunt bucăţele de popcorn vopsit.

Filmul cu Coraline e făcut de nenea vinovat şi de „Nightmare before Christmas”, care mi s-a părut foarte fain. E realizat prin aceeaşi metodă, mai precis cu păpuşele, doar că mult mai bibilit. Sute de oameni au lucrat ani de zile să facă păpuşele mici-mici şi peruci mici-mici pentru păpuşele, şi hăinuţe tricotate mici-mici pentru păpuşele, apoi să animeze aceste păpuşele prin metoda dement de migăloasă numită stop-motion, în decoruri mici-mici făcute de mână, de exemplu o livadă de cireşi cu flori din popcorn vopsit. Regizorul a găsit atât de important ca totul să fie handmade, încât când i s-a sugerat că unele secvenţe ar putea fi făcute mult mai repede pe calculator, a răspuns mirat: „Dar asta face toată lumea! Atunci noi cum am mai fi speciali??” Şi uite-aşa a ajuns să dureze producţia la Coraline mai mult decât studiile unui Fejesecist, să coste o groază de bani şi să ameninţe studioul Laika cu falimentul în caz că filmul n-ar fi avut succes. Câtă pasiune în slujba artei, dom’le!

Povestea e destul de simpatică, despre o fetiţă pe care o plictisesc părinţii ei mereu prea ocupaţi, dar într-o zi găseşte o uşiţă în perete prin care trece, a la Alice in Wonderland, într-un univers paralel unde trăiesc Ceilalţi părinţi ai ei, identici cu primii. Singurele diferenţe: 1. ei au ochi numai pentru ea, 2.ei nu au ochi. Ci nasturi. Ceilalţi părinţi sunt foarte simpatici, mult mai simpatici decât workaholicii plictisitori, de fapt toată lumea e mult mai simpatică dincolo de uşiţă, iar Coralinei i se zice că poate să stea acolo pe veci. Dacă e de acord să i se coasă şi ei nasturi în loc de ochi. (Ce povestesc eu acum nu-s spoilere, ci informaţii disponibile şi din trailer.) Adăugaţi la compoziţie o pisică neagră, un circ cu şoricei săritori şi tunuri care trag cu vată de zahăr, un pian care cântă singur, o armată de scottish terrieri amatori de muzicaluri şi alte lucruri din care sunt făcute visele.

Ariciu a început a mă întreba de film în felul următor: „Deci, ţi-a plăcut maxim sau ţi-a plăcut maxim?” Culmea, spre surprinderea inclusiv a mea, sunt dezamăgită să anunţ că nu mi-a plăcut filmul. Ba chiar m-a plictisit de moarte. Deci dacă un desen animat cu fişa de prezentare de mai sus mă plictiseşte, înseamnă că ori mi-am pierdut sufletu’, ori oamenii au tras într-adevăr pe lângă. Problema e că deşi arată superb şi bucăţi din el sunt foarte drăguţe, nu se leagă. De la jumate încolo simţeam o nevoie acută să dorm, şi eu sunt una care suferă de insomnii. E PLICTISITOR. Nici amuzant, nici ciudăţel-excentric cum părea din trailer, nu e nici măcar moralist, deşi încearcă în toate cele trei direcţii, ba chiar se străduieşte prea mult. Povestea e prea tărăgănată, personajele n-au suflet. N-am reuşit nici s-o simpatizez pe Coraline, nici să râd de vecinii ei extravaganţi, nici să simt vreo aversiune faţă de vrăjitoarea singuratică (în care observ, din nou, stereotipul femeii disperate după iubire care devine agresivă în disperarea ei). Îmi place cum arată. Îmi place ideea cu nasturi în loc de ochi. Dar cam atât. Poate am îmbătrânit. Nu-mi ziceţi, totuşi, că nu eram în target. Un om care a făcut filme cu Tim Burton n-are ca target copiii între 3 şi 5 ani. Mai ales că la un moment dat apare o babă în ţâţele goale. OK, e o păpuşică, dar tot o babă în ţâţele (uriaşe) goale. Cred că de fapt asta e şi problema: oamenii nu s-au hotărât dacă se adresează plodărimii sau tineretului amator de ciudăţenii, şi au mers în ambele luntrii fără să prindă nici un iepure. Sigur că e mai bun  decât alte filme dedicate plodărimii în ziua de azi (filmele pentru copii şi cele pentru adolescenţi sunt de obicei croite pentru înapoiaţi mintal), dar asta nu înseamnă prea mult.

Până la urmă, sloganul cu Cel mai mare film mic se potriveşte de minune. Mai degrabă, cel mai mic film mare. În final, simt nevoia să aduc un compliment unui om deosebit: deşteptul care a inventat dublatul filmelor. Aoleu! Oribil. Pe lângă faptul că ne tâmpim copiii stimulându-i nu să înveţe o limbă străină sau să ştie să citească, ci să stea şi să asculte ca bolovanii, efectul este extrem de foarte nasol. De exemplu, Coraline are un prieten pe care îl cheamă Wyborn. În româneşte îl cheamă…De Ce Născut, pe scurt Născu, şi a trebuit să ascult timp de 2 ore cum fetiţa aia îl strigă Născu încolo, Născu încoace. Brrrr! Da, ştiu că în 3D subtitrările arată mai dubios, am avut ocazia să constat, dar tot era mai bine aşa.

A, încă ceva: am tot citit recenzii pe net cum că nu e un film pentru copii, de fapt, căci ei se vor speria, vor visa urât şi aşa mai departe. Eu zic că un copil suficient de pămpălău cât să se sperie de filmul ăsta n-are dreptul să trăiască în societatea capitalistă şi ar trebui închis într-o mănăstire. Ce e de speriat? O vrăjitoare cu nasturi în loc de ochi? Uuu. Dar vrăjitoarea canibală din Hansel şi Gretel? Aia e poveste pentru copii, nu?

Dacă Coraline e desen animat sinistru, atunci ciudăţenia asta cum mai e? Sau asta?

http://www.youtube.com/v/8srEvrF90-s

Zău, copiii ăia americani sunt prea cocoloşiţi.

7 gânduri despre „Cel mai mare film mic”

  1. Zau Nadia, ai povestit asa frumos si mi-ai dat o stare de bine, incat nu pot sa nu-ti spun ” Multumesc copile!”

  2. Păi…ce să zic…cu plăcere. Deşi mie mi se părea că efectul e o stare de rău cui ar vrea să se uite la filmul ăsta 😀

  3. Eu nu citesc ce-ai scris,că vreau să văd filmul.
    (nu insinuez c-ai fi spoilăriță!!)

    …doar mai nihilogenă așa… 😛

  4. Hm, nu lua în seamă prea mult ce zic eu, sunt într-o dispoziţie mai puţin animată sau desenat-animată. Gândeşte-te că cireşele îs fructele mele preferate şi acum le-am lăsat să putrezească în castron. Deci e foarte posibil ca filmul să fie de fapt foarte mişto.

  5. l-am vazut si eu zilele trecute. si ma pot declara surprinzator de dezamagita. cu exceptia catorva momente care mi s-au parut amuzante(2, maxim 3!) in rest sunt total de acord cu tine! dezamagita… „The nightmare before Christmas” ai vazut?

  6. Am văzut Nightmare şi mi-a plăcut…de fapt, cred că am zis şi în articol. Nu ştiu exact care-i problema cu Coraline, pur şi simplu nu m-a prins deloc. E minunat din punct de vedere tehnic, dar n-are nici sare, nici piper. Nightmare arăta mai „handmade” şi chiar primitiv pe alocuri, dar mi s-a părut mai reuşit.
    Următorul film de animaţie extrasupermegalăudat de critică pe care urmează să-l văd e Up al studiourilor Pixar.

  7. Ai dreptate! si eu m-am dus intinsa ca sa vad filmul anuntat cu aplomb in toate reclamele; m-a dezamagit; baiatul meu a inceput sa caste dupa primele 20 de minute;

Comentariile sunt închise.