Arrivederci, amore, ciao.

În deschidere: more  Adobe Illustrator stuff. Pentru Illustration Friday, tema: Hierarchy. Deja detest Illustrator. Desenatul ăsta vectorial în general mi se pare oribil şi fără suflet.

-ultima însemnare despre Fejesece…-
…asta în cazul în care scap cu bine de părţile dezgustătoare care urmează (sesiune şi licenţă) şi despre care nu am nici un entuziasm să vorbesc.

Fejesece este facultatea pe care mi-am ales-o eu, cu căpşorul meu inteligent.  Nu doar pentru că admiterea era foarte uşoară (pentru mine) şi eu foarte leneşă, ci şi pentru că asta mi-am dorit şi asta mă vedeam făcând. Nu primisem sfat de la altcineva, n-aveam prieteni care se duceau acolo, ai mei m-au contrazis destul de energic, eu nu m-am lăsat contrazisă. Mi-am permis chiar să întârzii la una din probele de admitere, pentru că ştiam că voi intra fluierând.

În cei trei ani de facultate (ce ridicol! absolvire după trei ani! de parcă pregătirea nu era suficient de proastă şi degeabistă şi fără s-o scurtăm!) am învăţat lucruri valoroase. Că teoriile sistemului mass-media sunt fascinante şi complexe, că teoriile politice şi democratice sunt sublime, că regulile etice şi deontologice sunt minunate, dar că toate acestea valorează în societatea capitalistă liberschimbistă cam cât o ceapă degerată. Că pregătirea Fejesecistă e total irelevantă din moment ce nici o generaţie nu are parte de acelaşi plan de învăţământ ca cea precedentă, profesorii nu au nici o treabă cu jurnalismul, iar jurnaliştii invitaţi din când în când nu au şi n-au avut niciodată vreo treabă cu şcoala. Ca să nu mai vorbim că fiecare profesor este complet nepriceput la cel puţin zece din cele cinşpe materii pe care le predă, la radio nu prea apuci să te apropii de un studio de radio, la tehnoredactare lucrezi cu software pe care nu-l mai foloseşte nimeni în lumea civilizată şi aşa mai departe. Altminteri, sigur, nu e rău să ştii nişte reguli de scriitură, politologie, sociologie, etică şi alte alea, dar  am  o vagă impresie că lucrurile astea puteau fi aflate şi din mers de un autodidact energic.

Privind înapoi, nu-mi pare bine că am fost studentă model trei ani de zile, ca să aflu ulterior că ce-am învăţat e egal cu zero pentru „mediul profesional”, iar pentru ai mei e un fleac, că oricum erau de 1457 ori mai deştepţi şi mai capabili la vârsta mea. Poate era o idee  mai bună să mă duc la o particulară oarecare pe unde să dau doar la examene ca să copiez, şi în restul vremii să muncesc pe undeva ca să mă pun pe picioare şi să mai ies de sub influenţa depersonalizatoare a părinţilor. Aşa, sunt-ahm- tobă de carte,  dar când m-am dus să lucrez undeva m-am trezit că mă iau la mişto piţipoance care nu ştiau dacă Dacia se scrie cu d mare sau cu d mic (this is not a joke).  De m-ar întreba acum un licean dacă să facă aceeaşi facultate ca mine, i-aş zice să…ia în considerare şi alte opţiuni. La Fejesece ai ocazia să afli o groază de lucruri despre cum Ar Trebui să fie presa, şi mai ales despre faptul că ea nu va fi prea curând aşa cum ar trebui, în special în ţărişoara noastră, dar nu prea îmi dau seama la ce foloseşte asta. Mă rog, ai şi o groază de timp liber şi puţine examene, deci e o facultate bună pentru leneşi.

Însă cel mai mult şi mai mult îmi pare rău că am avut ocazia să cunosc acilea nişte oameni care mi-au tulburat existenţa nu fericită, dar calmă.  Regret că m-am lăsat convinsă să ies din cochilia mea şi, mai rău decât atât, regret că mi-a rămas mică, că nu mai e posibil să am indiferenţa liniştită de dinainte.  Îmi pare rău că am cunoscut deştepţi care mi-au făcut rău doar ca să-şi demonstreze lor că pot,  cu scuza plină de candoare „da nu credeam că chiar o să suferi”. Cam ca nişte  vedete care scot un amărât bolnav din fundul Somaliei, îl spală cu săpun parfumat, îi dau mâncare bună, medicamente, îşi fac poze cu el, îl pupă şi-l culcă într-un pat de puf, ca a doua zi să-l azvârle într-un loc şi mai mizerabil decât ăla de unde l-au cules, ba chiar să-l declare nebun periculos dacă sălbaticul se agaţă de ei, disperat că n-o să mai vadă medicamente şi mâncare bună niciodată. Îmi pare rău şi că am crezut  în alţi deştepţi care mi-au predicat virtuţile  încrederii, speranţei şi ale apropierii de oameni bla bla bla. Unii care ar extrage cu forţa un om care-şi vede de treaba lui dintr-un adăpost antiaerian solid, urlând: „retrasule! ciudatule! nu te bombardează nimeni! stai afară şi bucură-te de soare şi de lumină, fii fericit!”, pentru ca apoi să rectifice: „mda…deduc după aceste obuze care tocmai te-au lovit că există totuşi riscul să fii bombardat…my bad”, în timp ce fraierul se târăşte  înapoi fără un picior. Mulţumesc mult, ce pot să zic. M-aş fi lipsit.

La banchetul de la terminarea liceului, am privit plictisită şi vag amuzată cum colegii mei se îmbrăţişau şi plângeau; nu mi-erau nici simpatici, nici antipatici, şi despărţirea de ei mă lăsa complet rece. Acum nu mai servesc petreceri şi festivităţi de absolvire,  din cauza dezamăgirilor enumerate mai sus. Ca să nu fiu totuşi Scrooge până la capăt, voi dedica fiecăruia dintre colegii care au reuşit să-mi fie simpatici sau antipatici câte o melodie care nu-mi place,  dar e prima care îmi vine în cap când mă gândesc la el slash ea.  Nu spun care pentru cine, să facă bine să ghicească, doar de aia sunt absolvenţi de studii superioare.

Click here for playlist.

Atât. Adio şi n-am cuvinte. Ura şi la gară!

17 gânduri despre „Arrivederci, amore, ciao.”

  1. Io mă întreb ce fel de oameni sunt ăia care ies plini de entuziasm din facultatea asta.

  2. Oameni care ies cu entuziasm din FJSC? Hm. Indraznesc sa cred ca doamna Drula este un exemplu. A iesit cu atita entuziasm, incit unica ei sansa a fost sa ramina acolo…

  3. Harsh times… dar promit sa mai revin.

    Monica, ce treaba are Drula cu iesitul din FJSC? Daca nu ma insel, a terminat Cibernetica (ASE).

  4. Sa tii un jurnal cu lucrurile care te vor dezamagii de acum incolo. Te rog. Viitorul o sa fie la fel de dezamagitor. Ceva de genul:
    Primul loc de munca he he, si al doilea si al treilea si magariile din societatea si alea de acasa. Compromisurile. Cu miile. Eu le zic altcumva dar imi e rusine sa ma exprim asa aici, e treaba aia cand cineva sta in picioare si altul in genunchi…. Si sedintele, mai ales sedintele! Alea cu „sex and violence”, in care seful o sa mature cu tine pe jos in fata colegilor doar pentru ca poate. Si iar alte compromisuri. Umilinta, multa umilinta, in fata celor mai puternici ca tine. Cand vei deveni sef, ura. Multa ura. Pentru ca iti vei aduce aminte ca si tu erai ca ei. Pentru ca vei realiza ca singurul mod de a ajunge mai sus este pe spinarea lor. Si iarasi compromisuri si umilnte. Renuntarea la valori, la idealuri, la tot. Cineva m-a rugat sa ii definesc viata in trei cuvinte: compromisuri-umilinte-ura.

  5. Sorin: Păi eu credeam că ţin deja de mult un jurnal public al lucrurilor care mă dezamăgesc. Blogul ăsta.
    Primul meu loc de muncă a fost un eşec tocmai pentru că m-am încăpăţânat să mă ţin de sictirul meu nu doar antipupincurist, dar chiar sfidător. Nici asta n-a fost tocmai o idee bună şi generatoare de satisfacţii… Aştept cu interes ce va urma.
    Dar făcând, aşa, o medie a comentariilor tale, deduc că eşti un nene destul de dezamăgit în general. Ceea ce-mi aduce aminte de următorul dialog între Natalie Portman şi Jean Reno în „Leon”:
    Ea: Viaţa devine mai mişto când te faci mare sau e tot nasoală?
    El: Tot nasoală.

    Monica, Bogdan: Deci da, Drulă e absolventă de Cibernetică şi Planificare. N-a ieşit cu entuziasm din Fejesece. Doar a intrat. Cu entuziasm. Sau fără.

  6. Sorin, banuiesc ca tu esti un filosof , de vin oamenii la tine pentru a cauta raspunsuri si teorii despre viata. Compromisul in general le exclude pe ultimele doua.Ca doar d-aia facem compromisuri. Daca tu ai avut parte de toate , imi pare rau pentru tine. Cele trei sunt doar pentru oameni slabi , fara coaie si coloana vertebrala. Se poate realiza ceva si fara sa faci compromis, fara sa fii umilit si fara sa fii urat sau sa urasti. Trebuie din cand in cand sa te tavalesti prin mizerie si sa suferi.Pentru asta iti trebuie coaiele.

  7. Copii, jucaţi-vă frumos. Nu mai daţi verdicte şi teorii despre viaţă. Mai bine uitaţi-vă la pinguini.

  8. Pardon. Am chiulit mult de la TCI si, sincera sa fiu, nu mai incrucisez sursele demult 😆
    Cred c-am iubit-o atit de intens pe doamna cu pricina, incit in mintea mea nu puteam sa-i atrbui origine mai sanatoasa decit FJSC-ul. Iata, asadar, ca somnul ratiunii naste monstri chiar daca dormi in alta parte…

  9. Da să vezi ce mişto e când îmi îngheaţă calculatorul şi decedează. Am aflat că mi-ar trebui cel puţin 2 GB de RAM. Întâmplător, al meu n-are nici 500 mega. 😀

  10. Ahm. Nu, trebuie să ghiceşti, am zis. Restu lumii aşa a făcut, şi în general au nimerit-o 😀

Comentariile sunt închise.