Jurnalista şomeră către Jurnalista de tip nou

Să citim acest editorial. Sau comentariu. Sau pamflet. Sau ce-o fi. (OK, am făcut facultate degeaba, n-am învăţat cum să clasific un text atât de special). A fost publicat în secţiunea Cultură a Jurnalului Naţional. Am aflat de el cu ocazia indignării uneia din cele două feministe din România, care întâmplător e profă la Fejesece. Cică cele două feministe au dorit să publice un drept la replică, da’nu li s-a dat voie. În fine. Nu mă interesează în mod deosebit chestiunea legii UE în sine. (Treaba cu „doamnă/domnişoară”  chiar e sexistă dacă stăm să ne uităm la ea cu lupa, dar Parlamentul European mai avea cu siguranţă multe probleme de rezolvat înainte de asta.) Ce mi-a atras mie atentia este următorul aspect: autoarea e supărată rău de tot pe feministe fiindcă din cauza nefe…ricitelor acelea ea trebuie să muncească.
Păi.

E criză economică. În presă e cam nasol. Se fac concedieri. Oameni care ştiu să scrie rămân fără locuri de muncă. Alţi oameni care ştiu să scrie se trezesc cu salariile micşorate. Alţii nu-şi găsesc de lucru. Mai ales: eu nu-mi găsesc de lucru (deşi nu pretind neapărat că aş şti să scriu cine ştie ce).

Pe de altă parte, doamna, sau domnişoara -că doar ea nu-i feministă şi nu-i putem zice „fă, proasto”- Luiza Moldovan are de lucru. Scrie aceste minunate pastile (toate îs în acelaşi stil) pentru care presupun că e plătită, că doar nu face voluntariat, la un mare ziar. Ăl mai citit dintre aşa-zisele ziare „quality”, din câte-mi amintesc.  (Sau acum e Adevărul?)

Numai că e o mică problemă. După cum vedem din textul menţionat, domnişoara este o doamnă. Carevasăzică ea nu este feministă şi o revoltă atitudinile feministe precum dorinţa de a câştiga bani. Nu zic, e dreptul ei să fie revoltată. E absurd să presupunem că toate femeile şi-au dorit să poată avea o sursă de venit din care să trăiască în caz că le părăsesc providerii, adică soţii, pentru ceva mai proaspăt şi mai mişto. Sau în caz că se întâmplă să calce providerii în străchini rău de tot şi vor ele să-i părăsească. Sigur, nu insinuez că Luiza Moldovan s-ar putea găsi vreodată în asemenea situaţie. Ea este, cu siguranţă, foarte fericită. Numai feministele frigide au probleme cu masculul, în caz că reuşesc să aibă unul. Dar atunci de ce îşi mai pierde Luiza vremea cu scrisul la ziar? E complet nedemn. Nu e ceva ce ar face o doamnă.

Cu această ocazie, pentru că eu nu sunt o doamnă, îi adresez Luizei următoarea rugăminte: să-mi lase mie rubrica de la Jurnalul, cu tot cu salariu, că mi-am dorit dintotdeauna să scriu la un ziar important fără să alerg prea mult ca un trepăduş fraier, şi genul ăsta de job mi se potriveşte mănuşă. Pun pariu că ştiu mai multe cuvinte decât Luiza şi că pot să nimicesc verbal pe cineva în moduri mai subtile, fără să folosesc apelativul „retardat”, de exemplu. Sau pot măcar să încerc, că despre ce poate Luiza cred că s-a cam lămurit lumea. Plus că, în calitate de frustrată ce mă găsesc, oricum n-am altceva mai bun de făcut. În acest timp, ea îşi poate vedea de viaţa ei liberă, ca în vremurile fericite de dinaintea apariţiei feminismului, şi să pretindă că gagicile alea care şi-au făcut vacanţele prin închisori fiindcă voiau să voteze, sau să aibă drept de proprietate, sau alte bălării sinistre, nici n-ar fi existat. Mă ofer să fac ceva nemaiauzit: s-o eliberez de eliberarea feministă!

Deal?

P.S. M-am luat de tanti asta într-un referat, dar din lipsă de timp (a se citi: studenţi leneşi care s-au programat toţi în ultimul seminar) n-am mai putut să îl prezint, ceea ce m-a lăsat cu un sentiment de neîmplinire.

3 gânduri despre „Jurnalista şomeră către Jurnalista de tip nou”

  1. Vai de capul meu, cata incultura mai vezi pe net. Daca era un blog, mai ziceai, lasa femeia sa se exprime! Da sa mai si ia bani pentru ineptiile alea?
    Jos Luiza, votez Nadia!

    🙂

Comentariile sunt închise.