N-am ştiut ce titlu să pun. Ceva cu „Soljeniţân”, oricum.

Decor: ceainăria Cărtureşti, loc de fiţe culturale urbane. Personaje: Emil Hurezeanu, Cristian Teodorescu de la Cotidianul, Robert Turcescu, aceştia trei stau la o masă şi au ceainice în faţă. Se adaugă nişte bătrânei neidentificaţi dar pare-se importanţi, public. Tema anunţată: lansarea volumului 2 din „Pavilionul canceroşilor” de Alexandr Soljeniţân de către Cotidianul; plus ceva peroraţie despre comunism. Începe Hurezeanu, aka TheSmoothTalker, care apucă să vorbească niţel despre scriitorii ruşi ăi mai tari şi ce reprezintă fiecare pentru literatură, despre Soljeniţân, despre Arhipeleagul Gulag, despre cancer în Pavilionul Canceroşilor ca metaforă a putreziciunii sistemului comunist bla bla. Turcescu nu pomeneşte nimic despre carte. Majoritatea frazelor lui încep cu cuvântul „Eu”. Pentru şi mai multe fraze care încep cu „Eu”, i se dă cuvântul unuia dintre bătrânei, pe care înţelegem că-l cheamă Covaci. Sau Kovacs. Să nu ne obosim cu ortografia.

Kovacs, zâmbind: Vă mulţumesc celor care aţi venit aici! noi toţi cei care am venit aici avem nişte destine. Toţi aveţi nişte destine diferite de al meu. Ceea ce mă bucură. Al meu a fost şi fericit, şi nefericit. Când aveam 16 ani….(urmează lunga poveste a vieţii lui Kovacs) jdfdgfgjfjdf……fgjfgjdfgjfgj8rtrgt…….şi pe urmă mă urmărea un securist pas cu pas…eram în arest la domiciliu…sefnjgfjgfd…..sefdghfjgdjfgdfg….
Turcescu se cară. Lumea începe să se hlizească. Hurezeanu zâmbeşte.
Teodorescu, nervos: Ăăă…bine…vă mulţumesc mult, domnule Kovacs…
Kovacs: Poftim?? Mă cenzuraţi? Pe mine?
Teodorescu: Voiam să vă mulţumesc pentru cele spuse…
Kovacs: Păi fiţi politicos! Spuneţi „Vă rog să încheiaţi”…nu mă luaţi aşa, pe mine!! Ce-i asta?? Suntem într-o ţară democratică!

Acesta e Soljeniţân. Dl Kovacs, care are dreptate şi când greşeşte, parcă seamănă puţin cu el. Notă: Soljeniţân nu avea dreptate şi când greşea.

Hurezeanu zâmbeşte şi soarbe din ceai.
Teodorescu: Ce voiam să zic…
Kovacs: Tot aşa am fost cenzurat şi cu cărţile mele înainte de 89…
Hurezeanu: Domnul Kovacs este un distins profesor de literatură rusă, autorul multor cărţi pe această temă, precum şi ginerele lui Mircea Dinescu! Ăăă, pardon, invers. Bunicul…ăăă…(cedează, zâmbeşte, îşi mai toarnă nişte ceai)
Kovacs, imperturbabil:… şi după aceea, când am vrut să scriu un articol în Cotidianul, mi-a fost cenzurat!
Teodorescu: Staţi, staţi…la Cotidianul? Cred că vreţi să spuneţi…la un cotidian…nu la noi la Cotidianul, nu cred.
Kovacs: Ba da, ba da. La dumneavoastră. Aveaţi redactor-şef un fost comunist…
Teodorescu, încet: Ah, zice de Carol… (către Kovacs) Domnule Kovacs, dacă vorbiţi de Carol Sebastian, el nu este un fost comunist, e doar un om care a greşit, o singură dată, în timp ce alţii au greşit de atâtea ori…Şi dumneavoastră greşiţi acum să spuneţi că…
Kovacs: Eu şi când greşesc am dreptate!
Teodorescu: ….
Kovacs: Deci ce vreau eu este să vorbesc despre această carte! Mă lăsaţi să vorbesc despre carte?
Teodorescu: ….
Hurezeanu zâmbeşte şi-şi mai toarnă nişte ceai.
Kovacs: Această carte a fost tradusă de fiica mea, şi la prima ediţie a avut o prefaţă scrisă de mine, dar a fost cenzurată!
O tipă, probabil editoarea: Nici o carte din colecţie nu are prefaţă!
Kovacs: Ştiu! Era vorba de prima ediţie, unde prefaţa scrisă de mine, intitulată…
Editoarea: Aceea nu a apărut la editura noastră!
Kovacs: ŞTIU! VORBESC DE PRIMA EDIŢIE!
Teodorescu râde nervos.
Kovacs, către Teodorescu: Să mai spun ceva. Dumneavoastră…din ce-mi amintesc, scrieţi acolo în ultima vreme numai chestii anti-UDMR. Eu sunt ungur, şi în România Mare am fost făcut multă vreme fiu de general hortyst care a omorât români! Eh…Păi aşa mă cenzuraţi şi dumneavoastră acum. Ca în România Mare.
Hurezeanu, zâmbind: Da…ahm…păi..ca să vedeţi ce tolerant e publicul român cu minorităţile, a vorbit un maghiar, acum va vorbi un neamţ! (pasează microfonul altui bătrânel)
Neamţul: Domnilor, eu nu sunt neamţ! Sunt sas transilvănean! (către public) Ştiţi ce este acela un sas transilvănean?
Publicul: …
Neamţul: Când eram eu la liceu…jsfdjfjghjdfgjfgjdfjgkdfgjkf (urmează povestea lungă şi extrem de plictisitoare a vieţii neamţului) …şi atunci i-am spus şefului: nu vreau paşaportul! eu nu plec în Germania! eu rămân în patria mea! dsgfmfgb fgkfgkkh…..jdgfgfjgfdgfd…..Şi pe urmă i-am spus (urmează nişte fraze în germană pe care le voi aproxima, dat fiind că nu ştiu germană): ein zwei poliţai ich liebe dich rammstein du hast! Ştiţi ce-am zis, nu? Nu e nevoie să traduc…
Publicul: ….
Neamţul: Ee, cum pretindeţi să ştim toţi engleză, ia să ştiţi şi germană!
Kovacs, vesel: Domnule, elocinţa dumneavoastră o depăşeşte pe cea a lui Soljeniţân. Aţi vorbit mai mult decât un întreg roman!
Neamţul, agitat, holbând ochii: Mă luaţi în băşcălie? Pe mine?? Domnule, eu nu vreau să vorbesc mult ca dumneavoastră!Eu acum spun ce-i mai important! dfjjg fgjfkgjd fgjkfg………jdfjdfhdjffd…..bla bla bla….dfgfgfgdf…….şi oamenii nu sunt instruiţi în agricultură! (către Teodorescu) Domnule, ia să puneţi lumea să citească despre agricultură!
Teodorescu: Tot eu să fac şi asta???
În sfârşit, după 2 ore de dezbatere, dintre care vreo zece minute despre Pavilionul canceroşilor, lumea pleacă, ştergându-şi lacrimi. De râs.
Hurezeanu, pe hol, zâmbind cu bonomie: Aşa e când vorbeşti despre un mare autor! Capodoperele nasc pasiuni!

P.S. 2 vorbe despre şi anume carte.
Cancerul nu-i o metaforă. Cancerul e chiar personajul principal, care îi nivelează pe toţi, îl aduce pe deţinut politic lângă activist şi pe amândoi lângă Moarte, la fel de mici şi de vulnerabili amândoi în ciuda rolurilor diferite din Sistem. În pavilionul canceroşilor Sistemul e o frivolitate, cancerul e singurul lucru real şi palpabil (sic!). Ah, ce frumos am vorbit.
Cartea este foarte bună. Serios.

Later edit: My back is famous. Eu sunt aia în roz ţipător.