Lucruri foarte rele

Îmi albeşte părul. Asta poate fi de bine dintr-un anumit punct de vedere. Am tot citit şi văzut în filme despre criza femeii care, aflată la o anumită vârstă când nu mai e o tinerică dar nici bătrână nu e, se uită în oglindă, îşi vede primele fire albe şi începe să plângă deznădăjduită că i s-a dus viaţa şi că tinereţea e trecătoare şi că omul e muritor (lucru de care pare-se că ea, mai ignorantă din fire, n-avusese habar până atunci). Ei, eu am depăşit această etapă pe la şaptesprezece ani, ce se mai poate întâmpla? Acum, deşi mai sunt, încă, o tinerică (sunt, nu? sunt, nu?), firele albe se înmulţesc într-o veselie şi strălucesc tare drăguţe şi argintii la soare, totuşi, parcă nu se hotărăsc nici să se înmulţească decisiv, ca să fiu şi eu cul şi deosebită cu adevărat- o fetişcană cu faţă de copil şi păr alb, ca în anime-uri-, nici nu se resemnează să rămână neobservate. În rarele ocazii când calc pe la coafor, tanti-care-tunde se miră de asemenea minunăţie ca primii europeni în Africa de o girafă: „Iiii! Ia uite! Îţi albeşte părul! Incrediiibiiil! Câţi ani ai?” Înainte să fie adusă problema în discuţie: nu, nici nu mă gândesc să mă vopsesc.

Sunt o armă chimică. Una adevărată. Ori de câte ori ceva mă supără, mă întristează, mă enervează rău, şi, în general, îmi trezeşte emoţii negative, mi se face rău, la modul cel mai propriu- pe principiul „Don’t make me angry, you would not like me when I am angry” (de la Incredibilul Hulk citire). Deci, cum ar veni, eu când spun cuiva „Îmi faci greaţă”, vorbesc serios. Când spun „Cutare lucru mă face să vomit”, vorbesc serios. De-aia cred că n-aş putea să fiu niciodată politician.  Dacă aş fi invitată într-o dezbatere cu un adversar dezgustător, i-aş spune adversarului „Domnule Mitică Tiriplic, mă scârbeşte traseismul dumneavoastră politic!”, iar în secunda următoare Mitică Tiriplic ar trebui să plece din raza mea de acţiune ca să-şi ferească ţoalele de firmă. Nu ştiu care este explicaţia ştiinţifică pentru acest fenomen dubios. Dacă motivul supărării e o persoană, să zicem, X, ajunge să-l văd pe X ca să mi se facă greaţă.  Uneori ajunge doar ca cineva să-l pomenească pe X. Eu nu fac parte din acea categorie a gagicilor care îşi pot permite, ca în filme, să mănânce îngheţată, ciocolată şi bomboane când sunt triste, ceea ce mi se pare strigător la cer şi nedrept.  Şi iată cum evitarea supărărilor devine o chestiune de supravieţuire, asta dacă nu vreau să mor de inaniţie.  „Interesant”, mi-a zis un coleg când i-am povestit. „Oare or exista studii medicale pe această temă? E o ciudăţenie biologică şi psihologică deopotrivă”. Pe această cale află întregul popor că trebuie să încerce să Nu se certe cu mine.

Un lucru foarte rău sunt coşmarurile mele despre lepră. Mi se pare cea mai oribilă boală din Univers, mai rea decât  SIDA, ebola şi ciuma bubonică, şi visez uneori, de când eram copil, chestii îngrozitoare.  „Nu există boală mai rea decât cancerul”, zice un canceros în Pavilionul canceroşilor de Soljeniţân. „Ba există: lepra”, îi răspunde alt canceros, pare-se cu o viziune mai optimistă asupra vieţii. Cred că prima oară am citit despre asta în „Mihail, câine de circ”, unde stăpânul potăii, stewardul cumsecade Dag Daughtry, se molipsise de la servitorul lui negru.  Şi am auzit şi că România ar fi ultima ţară din Europa care mai are o colonie de leproşi.  Cei mai mulţi sunt, totuşi, în India. Nu cred că-mi voi dori vreodată să vizitez India.

Un lucru extrem de foarte rău este piesa „Molto, gran impressione” de la Naţional. Nu, nu e rea ca Apolodor, nu acaparează neuronii, pur şi simplu ignoră existenţa lor. E o piesă foarte, foarte proastă. Aş fi comentat ceva despre Mircea Albulescu, dar am văzut  „Cel mai iubit dintre pământeni” şi probabil că piesa cu impressione nu e mai jos pe scara nerealizărilor artistice decât o scenă inutilă de sodomie.

Un lucru mai mult decât foarte rău e un comportament ca al pinguinului din desen. Ăla din stânga. Da, am desenat pinguini pentru că încă nu mi-l pot scoate pe Apolodor din creier.

pinguini

pinguini2

15 gânduri despre “Lucruri foarte rele

  1. we’re not stupid. they’re stupid. to suppose that we’d be stupid to think they’re not stupid. you know..

  2. nu sunt urati,sunt tristi 😦
    tu esti inca norocoasa,eu am permanent o stare de voma,si momente in care kestii pe care le ador imi provoaca greata.si mi’e ciuda.

    1. Da, am avut si eu perioade d-astea.
      Ia-mă pe mine model de „aşa nu” în viaţă and you’ll be just fine. 😀

Comentariile sunt închise.