Mi-e door, mi-e door, de fraţii mei din Labrador

3 reflecţii inspirate de Ada Milea

1. De ieri (când am fost la spectacolul cu Ada Milea, Dorina Chiriac şi încă un nene care imită bine grenadele) fredonez versurile din titlu cu o frecvenţă demnă de o cauză mai bună. Pe vremea când a trebuit să învăţ din „Apolodor” pentru şcoală, am recitat multă vreme după aia, din senin, de parcă eram cuprinsă de sindromul Tourette. „La circ, în Târgul Moşilor, pe gheaţa unui răcitor, trăia voios şi zâmbitor un pinguin din Labrador! Cum se numea? Apolodor. Şi ce făcea? Cânta la cor!”  Uite-aşa, din neant, ori de câte ori auzeam de Apolodor sau, în crizele mai grave, un cuvânt care rima cu Apolodor. Acum, după ce am ascultat şi cântecele, cânt. „Apolodor” e probabil scris de o maşină de aplicat ştampile pe creier.  Gellu Naum e o maşină de aplicat ştampile pe creier. „Apolodor” îţi apucă neuronii de axoni şi dendrite şi nu-i mai lasă să mişte în front.
Acum mi se pare mai puţin sinistră Ada Milea decât pe vremea când o vedeam la televizor cântând celebrul ei cântecel despre femur, începe să-mi placă. Sau, poate, de fapt, e mai sinistră ca oricând, fiindcă mi l-a ştanţat pe Apolodor pe creier. E şi ea parte din conspiraţia care controlează minţile cetăţenilor nevinovaţi prin „Apolodor”. Apolodor is evil. Mai rău ca paşapoartele biometrice.

2. Femeia tuturor bărbaţilor, bărbatul tuturor femeilor, s-o jupuim şi s-o facem drapel
(Conversaţie despre Ada Milea, tradusă şi adaptată, între 2 personaje neidentificate şi care manifestă o atitudine ireverenţioasă)

X: baiatul e nebun:))
Y: nu stiu daca e intr-adevar nebuna sau se preface de amorul artei
X: e baiat
Y: ?
Y: cine e baiat?
Y: ada milea? :))
X: nu e???
Y: sigur ca nu
Y: she
Y: is
Y: a woman
Y: an ugly one
Y: but still a woman
X: impossible!
Y: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea
Y: zice acolo…actrita…nu actor 😀
Y: ok, arata ca un barbat, suna ca un barbat, poate se si poarta ca un barbat
Y: dar e femeie
Y: sau asa se stie. nu cred ca i s-a facut un control medical public
X: dar spune: „sunt student la medicina”
Y: unde spune asta?
Y: intr-un cantec?
X: da
Y: pai, mai joaca roluri de barbati in cantece
Y: chiar ai crezut ca e barbat? :))
X: da
X: uita-te la videoclipul cu andreea
X: arata ca un el
X: groaznic

3. Nu s-a gândit nimeni până acum să facă un desen animat cu Apolodor? Şi dacă nu, de ce nu?

6 gânduri despre “Mi-e door, mi-e door, de fraţii mei din Labrador

  1. Ce dor mi s-a facut de tineretea mea cand mergeam la concerte, la teatru (acum nu mai am timp, trebuie sa muncim, sa facem bani, bani, bani 😦 ).
    Pe Ada Milea nu am vazut-o niciodata in concert, e grozava. Multumesc ca mi-ai adus aminte ca mai exista si muzica pentru suflet.

    1. Stiu ca sunt nematurizata, dar nu inteleg cum vine asta. Pentru ce sunt banii, daca nu pentru cheltuit pe teatru, concerte, calatorii si alte chestii misto?

  2. she’s kinda scary :)) era o melodie de a ei ce tot o puneam intr-un bar rock, era singura care s-a ratacit prin playlist si radeam cu lacrimi in timp ce toti ma rugau sa opresc. nu prea stiu ce parere sa am, e asa…incerta. si da, sinistra. acum, daca ma gandesc, nici nu stiu daca era a ei melodia. incep sa ma obisnuiesc si eu cu ea, cred.

    1. Da, pana acum mi-o aminteam doar cantand despre cum fura un picior din cimitir, dupa ce in prealabil il descarneaza. Dar albumul cu pinguinul e chiar simpatic. Poate o fi obosit si ea sa mai fie sinistra.

Comentariile sunt închise.