De sezon

IUBIRE, subst.- Nebunie temporară vindecabilă prin căsătorie sau prin îndepărtarea pacientului de sub influenţa cauzei bolii. La fel ca şi cariile şi multe alte probleme de sănătate, este răspândită numai în rândul raselor civilizate care trăiesc în condiţii artificiale; naţiunile barbare, consumatoare de aer curat şi alimentaţie simplă, se bucură de imunitate în faţa ravagiilor ei.
Ambrose Bierce, Dicţionarul diavolului.

P.S.  Indiferent de starea corazonului meu, Ziua Iubirii va rămâne mereu o amintire specială! Acum vreo doi ani, de ziua Iubirii, neşte tineri teribilişti dădeau o scatoalcă zdravănă în capul unei  burgheze răsfăţate de vreo patruj’de chile greutate ca să-i fure geanta dă firmă, cu toate că ar fi putut lejer s-o fure şi smulgând-o din fugă, dat fiind că burgheza respectivă are talentul să meargă cu ochii la norişori, să dea în gropi şi să se izbească de stâlpi fără să fie beată. Între timp, tinerii teribilişti au fost reintegraţi în societate fără pedeapsă, căci erau minori, săraci şi reprezentanţi ai unei minorităţi care merită toată toleranţa noastră. Fosta posesoare a genţii mai are, din când în când, dureri  în jumătatea dreaptă a scăfârliei, dar în general, duce o viaţă la fel de (ne) sănătoasă ca înainte de incident. Doar că devine uşor paranoică după lăsarea întunericului.

Nu mai ţin minte dacă Ziua Iubirii era Valentine’s Day sau Dragobete.  Oricum, trebuie să sărbătoresc.

3 gânduri despre “De sezon

  1. Singurul lucru pe care inca il mai sarbatoresc este faptul ca au existat, odata: http://www.dbrom.ro si http://www.jurnalulraului.go.ro . Singurele lucruri cu adevarat serioase din internetul romanesc, si care merita sarbatorite. Acum multi ani, cand nu existau manele si cocalarii nu aveau internet. Daca consideri ca esti „om înăcrit şi cinic” ar fi bine sa le citesti. O sa vezi ca se poate si mai rau.

Comentariile sunt închise.