Noi enervări

1. Telenovela la care se uită mama. Se numeşte Înger nu-ştiu-cum. Televizorul e în camera unde am eu obiectul dependenţei (=calculatorul conectat la Internet), deci volens-nolens mă uit şi eu, sau măcar ascult. Azi, de exemplu, am surprins următorul dialog între eroina Mariciui şi rivala ei, o blondă care e logodită cu bărbatul vieţii lui Mariciui, Huan Mighel:
Blonda: Ce te tot uitai la bărbatul meu?
Mariciui: Încă nu e bărbatul tău! Vezi că încă pot să ţi-l mai iau înapoi, dacă vreau!
Blonda: Cum să mi-l mai iei? Tu mi l-ai dat, ai zis că mi-l laşi!
Mariciui: Da, dar poate m-am răzgândit, pot să-l iau dacă vreau! Uite-aşa îl iau inapoi dacă-mi pun mintea cu tine!
Blonda: Odată ce ai dat ceva, nu poţi să-l mai iei!
Mariciui: Ba da, oricum Huan Mighel este şi va fi întotdeauna al meu!
Blonda: Ba e al meu acum, şi mie nu-mi ia nimeni prea uşor ce-i al meu!
Observaţi cum Huan Mighel nu este o fiinţă cu voinţă proprie, ci un „ceva” pe care fetele şi-l dispută şi pasează ca la volei. Deci mă simt mai bine, şi la ei bărbaţii sunt tot nişte mămăligi jalnice.

2. Reportajele de la înmormântări. De fapt, în general înmormântările sunt un nonsens, bietul om nu mai există şi nu mai are nici o treabă cu cele câteva kile de „dead meat” pe care noi, ăştia care încă respirăm, le înconjurăm cu ritualuri penibile. Gata, kaput! N-ai fost de treabă cu el cât era în viaţă, degeaba plantezi acum flocirele la căpătâi. Iar dacă ai fost de treabă, pe cine ajută să vezi cum sunt coborâte la restaurantul viermilor rămăşiţele cuiva la care ai ţinut? În fine, deviez. Reportajele de la înmormântări sunt inutile şi dezgustătoare. Am aflat deja dinainte că omul a murit, nu are nici o valoare de informaţie imaginea cu mă-sa sau nevastă-sa urlând de durere, deci care e rostul ei? Plus că, ori de câte ori mai moare cineva de care n-a auzit nici naiba sau a auzit prea rar, fie că-i vreo cântăreaţă de mâna a 7-a, fie că e handbalistul asasinat în Ungaria (cu ocazia asta a aflat şi opinia publică de existenţa unui sport numit handbal), devine brusc erou naţional şi ţinta celor mai penibile metafore. „Marian Cozma a plecat în cel mai lung cantonament: veşnicia”. No shit? Şi eu care credeam că l-au înjunghiat ţiganii.

3. Nenea ăla care are o emisiune pe Antena 3 de la unşpe. Dacă ar fi mâine alegeri prezidenţiale şi Nenea ăla ar candida, cred că ar avea destule şanse să câştige. De fapt, eu n-am nimic împotriva lui Nenea, mă uit la emisiune, uneori îmi place, alteori mi se pare stupid şi agasant, dar de cele mai multe ori e distractiv. Însă toată lumea simte nevoia să aibă o părere despre el şi ba să-l deteste cu pasiune şi să-l umple de invective oribile, de parcă ar fi cea mai mare pată pe faţa României, ba să-l adore cu pasiune ca pe Cel Mai Mare Filozof şi Deschizător de Drumuri al României. Nu-i nici Isus, nici Anticrist, doar un băiat care apare la teve şi-şi dă cu părerea. Chill.

gagica din filmul mut
gagica din filmul mut

4. Mă enervează că nimeni nu mai are aceleaşi interese pseudoculturale dubioase ca mine. Mă interesează, de exemplu, filmele de animaţie ceheşti, mi se par genial de sinistre şi amuzante, dar n-am cu cine să mă uit la ele. Mă interesează şi filmele vechi cu femei frumoase care acum sunt bătrâne sau au murit de mult. De exemplu, vizionam zilele trecute un film mut de prin anii 20, şi am ajuns la concluzia că dacă gagica din rolul principal ar veni aici într-o maşină a timpului şi spaţiului, m-aş face, în mod excepţional, lesbiană de dragul ei, în ciuda dispreţului meu faţă de femei. Era senzaţională. De fapt, în film chiar apărea o tipă îndrăgostită de ea (printre cei 1457 de bărbaţi cu aceleaşi sentimente).

5. Visele mele. Am mai vorbit despre ele. Au început să mă invadeze. Nu-mi mai dau seama dacă într-adevăr am insomnie sau îmi impun singură să stau trează până devin atât de obosită încât nu mai sunt în stare să visez nimic. Ce e mai rău e că tot sunt în stare. În momentul în care-mi dau seama că visez (şi de obicei îmi dau seama) fac eforturi supraomeneşti ca să mă trezesc, şi chiar mă trezesc. În alt coşmar, care începe liniştitor, cu mine trezindu-mă în camera mea după un coşmar. A trecut multă vreme de când n-am mai dormit liniştită.

6 gânduri despre “Noi enervări

  1. Ai doar 5 puncte ? Stai bine.
    Oricum, cand iesi maine afara, lasa-le la cosul cu gunoi. Fiind doar 5, nu o sa umpli toata pubela si nu o sa se enerveze nimeni, daci nu dai nici un punct altora 😀

    Somn usor si vise placute !
    Pupici pe frunte sa dormi bine si sa visezi doar zane si printi… si spiridusi of course !

  2. Eu incerc sa gasesc un film din ’66, Slut, dupa cartea lui Hamsun Foamea. Am auzit ca filmul este exceptional, pacat ca nu-l gasesc nicaieri.

Comentariile sunt închise.