Nadia şi cărţile

O profesoară pe care o considerăm frumoasă şi deşteaptă şi pe care o admirăm cu toţii mi-a aplicat zilele trecute o lovitură dureroasă în amorul propriu. M-a chemat la fejesece în vacanţă să discutăm despre referatul meu; eu o cam băgasem pe mânecă- zic eu către mine, să vezi c-am făcut un referat de toată jena. Când colo…
„Vă chemasem pentru că lucrarea dumneavoastră era foarte bună şi voiam să mă asigur că nu e făcută de altcineva. Pare scrisă de cineva care a înţeles cartea şi ideologia.” (Era o analiză la „1984″ de Orwell din perspectiva ideologiei comuniste). 
În loc să mă simt măgulită şi să zic: „Mamă, ce geniu sunt, produc super-referate”, brusc, mi-a trăsnit prin cap altceva: din moment ce s-a îndoit de mine, carevasăzică nu par prea inteligentă şi capabilă să înţeleg cartea şi ideologia. Nu mă ajută la moral nici faptul că 3 persoane diferite mi-au sugerat în ultimele 2-3 săptămâni să mai pun şi eu mâna pe-o carte. Deduc că mi-am pierdut cumva din aura de şoarece de bibliotecă suprem şi geniu neînţeles şi am ajuns o copiliţă cam incultă care nu ceteşte nimic. Sau, mai degrabă, sunt şi una şi alta, în funcţie de filozofia de viaţă a populaţiei din jurul meu, pe care aş putea s-o împart în 2 categorii.
În prima categorie sunt ăia care nu doar nu citesc nimic, niciodată, dar mai sunt şi mândri de asta, şi dispreţuiesc profund lectura. De ce? Pentru că ei n-au timp de aşa ceva, dom’le. Lor nu le trebuie poveşti despre nişte alţii care suferă, iubesc, se fut şi mor, sunt prea ocupaţi să facă ei înşişi lucrurile astea. Ei « îşi trăiesc viaţa » (detest această expresie cu toată puterea mea de gărgăriţă subnutrită, pentru că nimeni nu concepe să accepte şi alte viziuni asupra ei, gen : « Da, nene, poate pentru ăla o viaţă trăită înseamnă grădinărit şi cântat la flaut ») şi nu-şi permit să piardă vremea cu fanteziile vreunui pârlit de scriitor. Cărţile îs demodate, îs pentru tocilari care nu-şi cunosc scopul existenţei, şi anume acela de a face cât mai mulţi bani în timp ce te şi « distrezi » cât mai mult. (Da, detest şi cuvântul « distracţie ». În special în fraze care includ şi cuvântul « club ».Exemplu: „Aseară m-am distrat în club.”) Un băiat din ăştia mi-a sugerat odată că ar trebui să le mai las dracului de cărţi, că o să mă tâmpesc…Şi dacă mă gândesc bine cred că am şi nişte rude care mi-au zis treaba asta la un moment dat.
În categoria a doua, muult mai puţin numeroasă dar, aş zice, la fel de enervantă, sunt ‘telectualii fiţoşi, care la prima vedere pot părea foarte inteligenţi. Ei simt nevoia să presare conversaţia cu referinţe culturale mai mult sau mai puţin obscure, până la punctul în care nu mai ai nici o îndoială că vor să se laude cu cât sunt ei de dăştepţi. Şi o fac cu atâta dezinvoltură, că ţie ţi-e jenă să întrebi: „Totuşi, cine picioru mesei e Inteligens von Neuron ăla de care zici şi despre ce e vorba în opera lui nemuritoare?” Ţi-e chiar extrem de foarte ruşine că nu ştii. Distractiv e când se strâng mai mulţi din ăştia şi fiecare începe să-şi reverse snobismul cultural şi să se laude cu ce-a citit, înjosind, eventual, lecturile celorlalţi, în cazul în care ele există. „Ce citeşti tu, bă? Ce ziseşi că-ţi place ţie? Hai, dă-te-n mă-ta, aia nu-i carte!” Singurele cărţi care merită băgate în seamă sunt alea pe care le citesc ei. Există diverse variante de ‘telectuali fiţoşi, unii sunt abonaţi la clasici unanim acceptaţi de critică, alţii la contemporani unanim acceptaţi de critică, dar ce au în comun cu toţii e că sunt extrem, extrem de dăştepţi.
De unde rezultă că eu nu prea îmi dau seama din ce categorie sunt până la urmă, că sigur nu-s nici una nici cealaltă. Aşadar am ajuns la concluzia inocentă că singurele cărţi perfecte sunt alea pentru copii. Cărţile bune pentru copii, mai precis. Scrise de oameni inteligenţi. „Alice în ţara minunilor”, de exemplu, mi se pare o sursă nesecată de înţelepciune. De asemenea, „Micul Prinţ”, şi poveştile lui Kipling, şi romanele lui Erich Kastner, şi aşa mai departe.
Alice: Încotro trebuie să o iau?
Pisica de Cheshire: Depinde unde vrei să ajungi.
Alice: Păi, nu prea îmi pasă.
Pisica de Cheshire: Atunci nu contează încotro o iei.
Poftim! Provoc pe oricine să găsească o mostră mai irefutabilă de logică într-o carte pentru oameni mari. Nu mai vorbesc de cărţi băgate pe nedrept în categoria „pentru copii”, cum ar fi ale lui Jules Verne. (Omul ăla scria SF. Serios.)
Ce e grozav la cărţile pentru copii e că nu trebuie să-ţi baţi capul să găseşti interpretarea profundă corectă, şi eventual să te simţi prost că n-ai găsit-o. Eu una am renunţat să mai citesc critică sau să discut despre cărţi când mi-am dat seama că, ori de câte ori îmi plăcea ceva, se găsea unul care să mă dezumfle cu revelaţia că de fapt n-am înţeles nimic. De exemplu, de ce se transformă Gregor Samsa în gândac în „Metamorfoza” ar fi trebuit să înţeleg musai. „Gog” al lui Giovanni Papini mi s-a părut fascinant de cinic, după care am citit nişte recenzii făcute de dăştepţi şi cică de fapt trebuia să-l urăsc pe Gog, că cică el era un monstru, un simbol al mizeriei umane, şi aşa voia şi autorul. Ce-mi plac astea cu „autorul vrea să ne arate…” De-aia n-am putut să fiu olimpică la română în liceu. Eu vedeam cu totul pe dos faţă de restul Universului. Profa mea de română îl vedea pe Andrei Pietraru din „Suflete tari”…mă rog…un suflet tare, eu îl vedeam un pămpălău jalnic şi mi se părea de-a dreptul ironic titlul.
Tocmai de aceea, când am primit mesajul despre referatul meu, am crezut că scrisesem cine ştie ce aberaţie total contra bunei cuviinţe vizavi de cartea oribilă (în ce priveşte conţinutul, nu calitatea) şi totuşi niţeluş naivă „1984″. E reconfortant să aud că am nimerit-o măcar o dată.
Şi totuşi…chiar nu pare că aş putea concepe o disecţie orwelliană inteligentă ??
Sunt dezolată…Mă duc să mai pun mâna pe vreo carte. Ca s-o mut de pe un raft pe altul.

18 gânduri despre „Nadia şi cărţile”

  1. E clasificată în mod obişnuit în categoria asta. Argumentul suprem pe care l-am auzit până acum e faptul că are pagini puţine şi ilustraţii.
    Să zicem că publicul ideal ar fi format din copii care sunt oameni mari şi oameni mari care sunt copii.

  2. In 1935, Saint Exupéry a cazut cu avionul in desertul Sahara, undeva prin Libia. A fost gasit dupa cateva zile de un beduin, aproape mort. Poate ca atunci chiar s-a intalnit cu Micul print, nu? Adica din moment ce credem ca Moise a despicat apa unei mari in doua, de ce nu am crede si asta? Oricum, sa terminam cu prostiile, astazi am aflat ceva foarte interesant la zodia mea: „Azi îţi iei un cal. Nu ştii foarte exact ce vei face cu el şi unde îl vei ţine, dar în prima noapte îl vei găzdui, natural, pe balcon. În faţa blocului oricum nu mai e nici un loc de parcare liber, iar vecinătatea fabricii de mezeluri pare să-l enerveze pe noul tau prieten.”

  3. Eu nu cred că Moise a despicat apa în două, dar sunt dispusă să cred că Saint Exupery s-a întâlnit cu micul prinţ în deşert.

    În altă ordine de idei…ce zodiac e ăla? Eu am ţinut găini, iepuri, câini şi pisici pe balcon, dar niciodată cal. M-ar interesa de unde fac rost de un cal de apartament.

  4. Se poate si mai rau, uite ce scrie azi:
    „Patru drumuri la atelier cu televizorul în spate doar ca să afli că, de fapt, ţi-au tăiat cablul? E tardiv să verifici dacă nu cumva ţi-ai pus şosetele invers.”
    Daca nu crezi faza cu Moise o sa ajungi in Iad. Acolo niste draci o sa te fiarba in zmoala, si o sa te impunga cu furci. Mereu m-am intrebat de unde fac dracii rost de atata combustibil sa arda oamenii? Sau de furci? Sau de lemne sa faca coada la furci? Pe unde iese fumul de la foc? Ma gandesc ca Biserica trebuie sa sperie oamenii moderni cu alte pedepse diavolesti: „Acolo nu ai internet! Nu o sa mai poti juca WOW sau CS! Nu! Nu! Acolo nu exista mess si nici mall!!!”.
    Chiar ma gandeam ieri, in timp ce seful meu (in sedinta) zbiera neomeneste la mine, ca daca Isus ar veni astazi nu l-ar mai baga nimeni in seama. Filmele au efecte speciale mai fantastice decat ce poate el. Probabil o sa fie dus la nebuni. Apropo, mi-am adus aminte de un banc:
    Un director de la un spital de nebuni a avut o idee geniala, sa puna in aceiasi celula nebunii cu personalitati asemanatoare, de exemplu cei care se cred Isus. In acest fel, dupa un timp de convietuit impreuna, unul din nebuni se va convinge ca nu el e Isus (ci celalalt) si se va vindeca. Pe cel ramas nebun il va pune in camera cu alt nebun, care se crede tot Isus, si tot asa, ca in semifinalele si finalele la fotbal, pana ramane un singur nebun care din pacate va ramane nevindecat. Partea proasta e ca Isus cel adevarat a pierdut in sferturi…

  5. Am un secret pe care vi-l impartasesc.Pentru ca am mari indoieli cu privire la discernamantul omului in general de a intelege pe Dumnezeu,haideti sa ne adresam celui in cauza.

    Eu nu cred Doamne ca existi,dar daca tu existi,fa-ma sa cred in tine.

    Apoi fac liniste mare,mare si ASTEPT.Cat timp? Nu stiu.Doar astept.

  6. Stalin, in timpul sedintelor, desena torturi pentru cei prezenti. Inca se mai pastreaza aceste desene intr-un muzeu din Moscova. Corelatia dintre sef si Isus am facut-o cand il doream rastignit (pe sef, normal). Fostul sef a crapat de inima. Zbiera prea mult. A fost cea mai fericita zi din viata mea. Ieri am realizat ca am 8 sefi. Ce om norocos, nu? Dupa ultimele disponibilizari (din cauza unui lucru care incepe cu criz) sunt mai multi sefi decat lucratori. Am si descoperit de ce nu isi iau toti concendiu in acelasi timp: ca sa nu se observe ca merge firma si fara ei.

  7. Draga Silvia, in timp ce astepti, ar fi bine sa te gandesti la cazul in care binele a pierdut deja razboiul cu Raul, si dumnezeu este exilat undeva in Iad, iar Raul ne face sa credem ca el este adevaratul dumnezeu, cel Bun. Altfel nu imi explic: Inchizitia, macelul din Brazilia facut de crestinii spanioli triburilor locale (sub indemnul: nu devii crestin iti tai capu’!), de ce un popa mi-a cerut bani pentru ca mi-a sfintit masina (apropo, dupa 2 saptamani am avut accident, am voie sa ii cer banii inapoi?) etc. Asta ar mai explica si de ce exista atat de mult rau si suferinta in lumea asta.

  8. Da mai lăsaţi-l pe Dumnezeu în pace, fie el existent sau inexistent. Fac ce fac, tot la dezbateri despre Dumnezeu ajung.
    Ăsta e un articol despre cărţi. Nu mai aprob comentarii off-topic.

  9. Ok, uite o carte superba: „Jose Saramago – Evanghelia dupa Isus Cristos”, editura Polirom. Na! (tocmai am scos limba la voi dar nu cred ca se vede)

  10. Sa stii ca mistica face parte integranta din teologia(vezi „Ascetica si mistica ortodoxa”de D.Staniloae).

    Daca mi se mai permite commentul,iata un titlu „Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”-Sf Siluan Athonitul.

    Pentru cei care nu au auzit de Savatie,iata blogul sau:
    http://savatie.wordpress.com/about/

    P.S. Si lui S.ii plac elefantzii-vezi volumul de poezie”Elefantul promis”

  11. Mda,intr-o lume dominata de idoli precum Playboy,Hustler sau MTV idols-Osbornes a.s.o. notiunea de candoare este aruncata in derizoriu.

Comentariile sunt închise.