Am văzut şi eu Braşovul (restul pământenilor, inclusiv japonezii, îl văzuseră deja)

Astă-vară, când mă primblam cu gaşca de braşoveni a colegului Sensei prin Praga, aveam parte toată ziua de exclamaţii admirative cu conţinut precum:
– Ioooi, ce frumoasă e Praga!
– Nu vi se pare că seamănă cu Braşovul?
– Iooi, ce frumos e şi Braşovul!
Când într-un final glorios mi s-a cerut şi mie părerea privind asemănarea dintre Praga şi Braşov, am recunoscut cam cu jumătate de gură că n-am călcat neam în urbea cunoscută în toate buletinele de ştiri ca „oraşul de sub Tâmpa” (sau de sub Tâmpla, în funcţie de gradul de alfabetizare al crainicei).
-Cum, dom’le, n-ai fost în Braşov? Ai venit în Praga, da’ în Braşov n-ai fost?? Tu pe ce lume trăieşti?
Aşa că, m-am gândit eu, e musai să merg şi în Braşov, şi asta înainte să-mi iasă (şi mai multe) fire albe. Şi cum mi s-a ivit ocazia, adică mai precis bunăvoinţa din partea unei braşovence drăguţe, cum hop într-un tren spre Braşov. Probabil că restul lumii civilizate e prea puţin interesată de călătoria mea în oraşul sus-menţionat, dat fiind că ei au fost deja p-acolo, dar aşa sunt eu, mă mir cu gura căscată, ca un copil tăntălău, în faţa oricărei experienţe noi.
Cu ce-am rămas:

– Am citit în sfârşit, cu sprijinul plicticoaselor vehicule patronate de CFR, un roman cu care mă tot bătea la cap mama de enşpe sute de ani, şi anume „Moş Goriot” de Balzac. Ea spera că o să mă sensibilizez şi voi simţi mai multă recunoştinţă faţă de proprii părinţi; ce-i drept, era cât pe-aci, dar spre final a început să mă irite atâta sentimentalism tragedian. „Nu e o idee bună să iubeşti pe alţii mai mult ca pe tine însuţi, ba să mai şi speri că ăia or să aprecieze. Să nu faci asta niciodată, jamais, never”, şi-a zis Nadia în sinea ei. Deci, sunt încă un om foarte rău şi fără suflet. Cu ceva tot mă simt mai bine faţă de mine, totuşi: mi s-a atras atenţia că e o performanţă să citeşti 350 pagini în 3 ore fără s-o iei pe sărite. Poate ar trebui să îmi omologhez recordul.

– Apropo de cărţi, ce trist să văd că în Braşov mai există biblioteci mici, de cartier. Adică de fapt pentru ei e foarte vesel, trist e pentru bucureştenii ca mine, care nu mai au aşa ceva de mult. Sau, nu ştiu…mai au aşa ceva? În zona mea s-au desfiinţat toate, una câte una.

– Braşovenii au nişte autobuze foarte dubioase. De fapt, numerotate foarte dubios. Am aflat acest lucru după ce ne-am suit din greşeală în autobuzul 23 barat, pe care l-am luat drept 23. Am aflat cu stupoare că autobuzul cu nr „23 tăiat cu o bară” duce cu totul altundeva decât 23-ul simplu. Şi încă nu-mi revin din uimire. De ce autobuzul barat cu traseu diferit, nu primeşte, pur şi simplu, alt număr?? de ce e nevoie de acest concept, de număr barat? Şi dacă tot au început să bareze, de ce 1, 1 barat, 2, 2 barat ş.a.m.d şi nu 1, 1 barat cu o bară, 1 cu 2 bare, 1 cu bară şi steluţă, 1 cu bară, steluţă şi un ştrumf…? E la fel de aberant. Mi-ar plăcea să-mi explice cineva.

– Oamenii lui Sensei au dreptate, Braşovul chiar seamănă cu Praga, la arhitectură, şi străduţe, şi dughene, şi acoperişuri roşii care arată ca desenele copiilor privite de sus. Partea veche a oraşului e tare frumoasă. Acu pricep de ce braşovenii veniţi în Bucureşti cârcotesc atâta. Când locuieşti într-un oraş unde poţi oricând să te sui pe un munte şi să vezi ceva care să te facă să zici: „Bă, da’ parcă e destul de fain p-acilea”, probabil că te obişnuieşti mai greu cu Bucureştiul. Braşovul are şi un semn luminos cu numele lui pe un munte, la fel ca Hollywood-ul. Cică e găselniţa primarului Scripcaru, care e foarte apreciat pentru că a revigorat turismul şi a plantat floricele. Şi face multe sensuri giratorii. Nu-mi dau seama de ce sunt atât de bune sensurile giratorii, că nu mi-am luat carnetul.

– Specia deloc pe cale de dispariţie Turist japonez (ochius oblicus fotografus) poate fi întâlnită în absolut orice colţ al planetei unde-i un obiectiv turistic. Evident, şi în Braşov am dat de-un turist japonez. O să vorbesc mai pe larg despre japonez mai încolo, că prea era simpatic.

-Braşovul trage la somn profund.  Niciodată nu mi s-a mai întâmplat să dorm în asemenea mod bolovănos încât să nu aud ceasul care sună. Totuşi, iată, în Braşov s-a întâmplat acest eveniment în premieră. Şi uite aşa am pierdut trenul de întoarcere. De două ori.

Ce mai, am bifat-o şi pe-asta, am văzut Braşovul, cu tot cu Tâmpa lui şi cu Biserica lui Neagră. Dar asta nu înseamnă că am intrat cu totul în rândul lumii civilizate.

Braşoveanca: Ai fost la Bran, presupun, nu?
Nadia:…Păi….Nu.
Braşoveanca: Aoleu. Şi eu care credeam că e o întrebare retorică…

P.S. 1 Poza nu e făcută de mine, am luat-o şi io de pe Gugăl. Nu era zăpadă în Braşov, şi eu oricum n-aveam aparatul cu mine.
P.S. 2 Persoana mea publică preferată (după Rihanna), Serge Nicolaescu, şi-a ras barba. Şi dintr-o dată a îmbătrânit cu 20 ani. Serge cu barbă era dur, misterios, boem, ce mai, un moş încă verde şi rău care kicks ass. Serge fără barbă e doar un bătrânel trist. De ce, Serge, de ce??

7 gânduri despre “Am văzut şi eu Braşovul (restul pământenilor, inclusiv japonezii, îl văzuseră deja)

  1. Uite ca nu erai chiar singura, eu am vazut Brasovul, dar acum vreo 20 si ceva de ani, mare lucru nu-mi amintesc, planific de cativa ani sa mergem si noi la Brasov, dar mereu deviem traseul.
    Meriti felicitari pentru Balzac, eu am incercat in vreo 3 randuri sa-l citesc (erau carti diferite), dar n-am reusit.
    Si aici sunt biblioteci mici, de cartier, cititorii sunt, in majoritate copii, dispusi sa treaca peste acreala si nesimitirea bibliotecarelor.

  2. „Restul pamantenilor” nu ma include pe mine; nu am fost in Brasv si nici in Bran nu am fost.

    Si, spre marea nemultumire a celor care vand floricele pe acolo, nu cred ca o sa ajung foarte repede in zona.

    Asa ca o sa las turistul japonez (ochius oblicus fotografus) – ce bine suna – sa faca fotografii multe si sa le puna pe internet 😉

  3. Locuiesc de 16 de ani in Brasov. Brasovul este alta tara. Chiar daca castig mai putini bani, chiar daca nu am oportunitatile din „capitala”. Am venit aici la 10 ani, din „sudul salbatic”, si nu am mai plecat. Brasovul are ceva special, ce nu am mai gasit in alte orase, desi sunt mai laudate (Timisoara, Cluj etc.).

  4. Orice loc poate fi frumos sau nu. Pana la urma depinde de aminitirile pe care le ai „pe marginea” locului respectiv.

    Da, Praga seamana cu Brasovul (sau invers) dar ce nu mi-a placut mie in Praga a fost numarul mare de boschetari de pe strazi (concura cu Bucurestiul la faza asta).
    ..aa si faptul ca la 20.00 se inchideau totate magazinele /:)

Comentariile sunt închise.