bringing you quality entertainment since 2007

Astăzi se împlinesc fix doi ani de când Nadia bate câmpii (la început, îi bătea pe Yahoo 360). Ingrediente: 2 părţi frustrare, 1 parte desene naive.

Cred că se obişnuieşte ca blogărul să menţioneze realizările lui în domeniu, cum ar fi: trafic, pagerank, locul în zelist, cine l-a băgat în seamă şi aşa mai departe. Cum ale mele sunt sublime, dar cam lipsesc cu desăvârşire, în loc de asta o să mă felicit singură că m-am ţinut atâta vreme de ceva. Pentru una care a făcut şcoala de şoferi, dar n-a dat examenul, s-a angajat şi şi-a dat demisia după o lună jumate din motive necunoscute şi ei, are în standby şpe romane cu semn la pagina 290 din 300 pentru că îi e lene să citească până la final, s-a apucat să scrie şpe romane care nu vor fi terminate în veci, în fine, pentru un om care abandonează tot ce începe, e o adevărată performanţă. Aşadar, bravo mie.

La ce-mi foloseşte? În principiu, la nimic. De fapt, din când în când e chiar o problemă, de exemplu când l-am supărat pe dl colonel de la fanfara militară, sau, şi mai rău, când l-am supărat pe dl colonel cunoscut sub apelativul de „tata”, atunci când a aflat de aici că am o restanţă. Nu mai zic că încă am îndoieli în ce măsură se râde cu mine şi nu de mine legat de ce povestesc eu p-aci.

Totuşi, a fost şi util pe alocuri. La orgoliu. Adicătelea mi-a plăcut să aud de mai multe ori că scriu şi desenez drăguţ, de la cunoscuţi şi de la necunoscuţi. Mai ales că am suferit mereu la capitolul încredere în propria persoană, şi lumea nu prea te laudă când se prinde că ai nevoie de laude.

Acest blog nu ar fi putut exista fără:

1. Mine, evident. Bravo mie!

2. FJSC cu toţi oamenii din el- că doar din cauza lor m-am apucat de blogărit. Nu mi-am dat seama că am nevoie să mă plâng de soarta mea în public până să fiu studenta acestei facultăţi.

3. Individul de care-am fost amorezată în tot acest timp, pentru că a generat peste 50% din frustrări şi 90% din tendinţele emo. El a găsit mereu metode-surpriză de a-mi face rău, cu nonşalanţa cu care împungi o broscuţă la disecţie să vezi dacă mai mişcă; eu am atins la rândul meu culmi nebănuite în a mă umili singură ca să fiu în preajma lui. În universul meu imatur, ştergerea afecţiunii pentru cineva se face odată cu toate desenele desenate vreodată pentru omul ăla. Am făcut-o şi pe-asta; the end.

4. Rinocerii şi celelalte animale fabuloase care populează Bucureştiul şi care se încăpăţânează să graviteze în jurul meu. M-am resemnat- sper doar să nu-mi mai dea în cap.

5. Minunata mea familie despre care de asemenea nu voi mai scrie, dat fiind că oricum e atât de suprarealistă încât unii cititori au crezut că inventez.

Mulţumim pe această cale şi lui Dragoş Ariciul pentru contribuţia la poezia cu girafa şi pentru că s-a gândit primul că am nevoie de o tabletă grafică.

Toţi cei enumeraţi mai sus au câştigat câte un pachet de Praf de pe tobă, pe care sunt invitaţi să şi-l ridice de la sediul redacţiei.

Ce-mi doresc eu mie pe viitor? Să nu mai am nevoie de această formă de exhibiţionism. Decât, eventual, ca să mai arăt din când în când lumii ce talentată sunt.

Încă o dată, un energic bravo mie!

Later edit: Mi se suflă din public că ar fi trebuit să menţionez, la capitolul „realizări blogosferice”, interviul de pe Hotcity. Rezon, iată că îl menţionez. Intră în categoria „cine m-a băgat în seamă”.

12 gânduri despre „bringing you quality entertainment since 2007”

  1. Bravo Nadia !
    La Multi Ani si tie si buburuzelor si elefanteilor si girafelor si noua, of course !

    Spune, tortul e cu fructe si multa frisca, nu (icon pofticios) 😉 ?

  2. La multi Ani! Felicitari, nu de alta dar e mai usor sa inveti in franceza decat sa te tii de blogarit, daca ma iau drept exemplu 🙂

  3. Mă abţin în ce priveşte învăţatul în franceză…cred că e totuşi mai uşor să pui 2 vorbe şi 2 desene pe Internet de 3 ori pe lună!

  4. Sor-meo da’ ce zi ti-ai ales sa incepi blogaritul! Zi istorica pentru tara pe care o iubesti atat! Cum ai scris primul post? Un rand, o hora, alt rand alta hora a unirii? Ti-ai „rupt si tu pingelele” ca Udrea? 🙂 Sa-ti traiasca blogul sor-meo ca al meu o murit de mult. Dumnezeu sa-l odihneasca.

    P.S.: Am o curiozitate: in ce ai suflat? Ca la cat de „indemanatica” esti nu cred ca te-ai apropiat cu lumanarile de laptop!

  5. Peste ani nici n-o să-şi mai amintească nimeni de Unirea lui Cuza. Va fi ziua naţională a Blogului Nadiei.

    Păi voiam să suflu… într-o sticlă cu bere în cadru festiv, eventual cu soră-mea, da ea munceşte zi şi noapte… 😦

Comentariile sunt închise.