Je suis malade

Am cam epuizat materia primă pentru elefanţi, buburuze şi girafe. Nu ştiu exact din ce sunt făcuţi, doar că nu mai am în stoc. Nu poţi desena infantilisme când te simţi şi rău, şi un om rău pe deasupra.

Aşa că mă uit la emisiunea lui Iliuţă numerologul. De fapt, nu mă uit, pur şi simplu zac pe canapea chinuită de insomnii, înconjurată de chestii printre care nu găsesc telecomanda, şi mi-e lene să mă mişc.
Iliuţă: Bună dimineaţa, numele şi data naşterii, vă rog.
Fraier: Cristi, 12 aprilie 1971!
Iliuţă: 12 aprilie 61,da? Aţi trecut printr-o despărţire de curând…
Fraier: Nu 61! 71!
Iliuţă: Aaa. Atunci veţi trece printr-o despărţire în curând, dar nu vă faceţi griji, nu veţi rămâne singur, există o femeie pentru dumneavoastră. La revedere! Nu uitaţi, stimaţi telespectatori, aceia dintre voi care au probleme cauzate de alcool să nu mai bea, pentru că alcoolul provoacă neplăceri mari, pe lângă sănătate puteţi să vă pierdeţi mintea şi să faceţi lucruri rele şi să vă destrămaţi familia. Deşi există şi oameni care sunt liniştiţi când beau. Avem alt telespectator, bună dimineaţa!
O babă: Sun pentru fata mea, Andreea, 30 octombrie 1979!
Iliuţă: Da…Fata dumneavoastră a trecut printr-o despărţire, şi o să mai treacă prin încă una, pentru că bărbatul cu care e acum nu prea vrea să o ia de nevastă, deşi ea vrea mult să fie luată de nevastă, dar o să cunoască în curând alt bărbat, deci nu o să rămână singură. La revedere! Stimaţi telespectatori, aceia dintre dvs care beau fac mai mult rău familiei lor decât îşi pot imagina, şi pot să fie violenţi şi la o adică chiar să omoare pe cineva. Nu vorbesc pentru oamenii care când beau sunt liniştiţi şi fac glume. Bună dimineaţa!
Fraier: Sunt Radu, data naşterii 7 februarie 1962!
Iliuţă: Domnule Radu, tocmai aţi trecut printr-o despărţire, dar veţi rămâne prieten cu fosta soţie, doar ca amici, nu veţi mai face sex, dar mai târziu anul acesta veţi cunoaşte o femeie.
Fraierul Radu: Nu sunt însurat!
Iliuţă: Dar v-aţi despărţit de cineva la un moment dat, nu? La revedere!
Ce meserie uşoară! Care sunt şansele să dai de cineva care n-a trecut niciodată printr-o despărţire? Nu m-am prins totuşi de faza cu alcoolul, poate era partea educativă a emisiunii.
Şi uite-aşa cum stau eu faţă în faţă cu Iliuţă şi imaginându-mi cum ar fi să caut telecomanda, am luat o hotărâre foarte importantă. M-am hotărât să învăţ să tac.
Dialog între Nadia şi şefa ei, undeva prin septembrie:
Şefa: Nadia, pune mâna şi cară şi tu nişte bannere din maşină.
Nadia: Eu nu car.
Şefa: De ce?
Nadia: Aşa. Nu pot şi nici nu-mi place să car. Sunt o mimoză.
Şefa: Ha-ha, e bună asta cu mimoza. Pot să te strig aşa?
Nadia: Nu. Doar eu pot să spun că sunt mimoză. Restul lumii îmi devin foarte antipatici dacă o spun.
Şefa: Eu pot să-ţi spun oricum, că sunt şefa ta.
Nadia: Nu tocmai, dar spune dacă ţii neapărat, şefii sunt făcuţi să fie antipatici.
Nu cred că trebuie să mai menţionez că şefa Nadiei n-a fost multă vreme şefa Nadiei. Nu, Nadia n-a fost concediată, a plecat de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Fiindcă în mizantropia ei s-a gândit că e prea bună pentru un loc de muncă unde o întreabă colegele dacă Dacia se scrie cu d mare sau mic.
Problema adevărată e de fapt următoarea: Nadia nu ştie când să tacă. E mai rău decât copilul ăla care strigă „Împăratul e gol”. Se mai şi trezeşte povestind ce nu trebuie cui nu trebuie (în ultima vreme chiar a întrecut măsura), de parcă n-ar mai fi pe lume şi criză economică, Fâşia Gaza şi alte subiecte importante.
Aşa că o să tac. Nu mai scriu şi nu mai desenez, până când şi mai ales dacă nu mă fac bine şi om cumsecade din nou.  La revedere, elefanţi roz.
Decât să fi scris asta, mai bine îmi făceam tema la teve, unde m-am găsit să-i reproşez profei că-mi dă temă din ce nu mi-a predat. Răspunsul ei: „Ee, dar ce, voi vreţi să vi se dea totul mură în gură? Ia mai căutaţi şi pe Internet!” Voiam să pun un PS în josul temei cum că îmi menţin părerea, dar de acum înainte nu mai strig „Împăratul e gol”, aşa am hotărât, nu? Mai ales când sunt înconjurată de pupincurişti.

P.S. Am găsit telecomanda şi am mutat pe Realitatea. Vorbesc nişte neni în chestiunea „tătuca Putin ne-a tăiat gazele” ; pe unul îl cheamă Şerbănică Şerban şi pe celălalt Rafael Norocel Ciorăscu. Deştepţi părinţi au mai avutără.

3 gânduri despre “Je suis malade

Comentariile sunt închise.