M-am hotărât să mă duc la vot

Elefantul candidat
Elefantul candidat

Ca să nu mai zică nimeni că nu contez ca cetăţean al acestei ţări. Sunt majoră, vaccinată, pot să ajut la construirea unei Românii noi prin votul meu! Da!
După ce am luat această hotărâre eroică, au început să apară problemele, care de care mai consumatoare de efort (şi se ştie că eu nu agreez să fac absolut nici un fel de efort).
Mi-am dat seama că, fiind vorba de noua drăcie de sistem uninominal pe colegii, eu habar n-am în ce colegiu mă aflu. M-am gândit şi gândit…vreo jumătate de oră. Am întrebat-o pe mama: nici ea nu ştia. „Mama, noi în ce colegiu votăm?” „Nu ştiu, mamă. Ne ducem şi vedem o listă cu nişte ăia acolo şi gata.” (Mama a rămas, se pare, înţepenită în vechiul sistem cu liste). Asta ar fi însemnat să votez în necunoştinţă de cauză! Inadmisibil.
Am găsit pe Internet o hartă cu împărţirea sectorului 1 pe colegii, doar că simţul meu de orientare inexistent m-a împiedicat să-mi dau seama cam pe unde ar veni locuinţa mea pe hartă. Mi-am făcut atunci curaj şi m-am apucat să parcurg o listă cu împărţirea străzilor pe colegii, care Nu era în ordine alfabetică. În total, toate astea mi-au mai luat vreo jumătate de oră. Deşi n-am avut răbdare să găsesc strada mea pe listă, am rămas cu impresia că mă aflu în colegiul 1, impresie pe care ţin s-o păstrez, fie ea corectă sau nu, căci nu mai fac cercetarea asta încă o dată.
Următorul pas a fost să mă întreb: cine candidează pentru colegiul 1? Şi iată:
La Senat:
Cornelia Cazacu – PDL
Sergiu Nicolaescu – PSD
Alexandru Avramescu – PNL
Constantin Cojocaru – PRM
Octavian Dăogaru – PNG-CD
La Camera Deputaţilor:
Gheorghe Groza – PDL
Mihaela Anton – PSD
Bogdan Olteanu – PNL
Tiberiu Novac – PRM
Emanuel Onoriu – PNG-CD
De unde se naşte o nouă întrebare firească:
…Cine dracu sunt ăştia??
Mă rog, în afară de Sergiu Nicolaescu. Parcă şi Bogdan Olteanu ăla îmi sună cunoscut. A, da, e băiatul ăla cu chelie pe care eu îl confund mereu cu Sebastian Bodu.
Dar eu nu îi votez după cum arată, nu? Ci după realizările lor măreţe. Aşa că m-am apucat de partea cea mai consistentă a cercetării mele responsabile, care mi-a ocupat tot restul zilei. O zi pierdută în slujba datoriei civice.
Am aflat, aşadar, că tipa de la PDL care candidează la Senat a mai fost în Senat şi mandatul trecut şi a avut iniţiative legislative precum transformarea zilelor de Rusalii în zile libere şi mărirea salariilor preoţilor. Aha, o ortodoxă deci! Nu-mi place. Next! Serge Nicolaescu, marele regizor de filme îngrozitor de proaste, dar vag distractive, e în parlament de 15 ani, timp în care a propus 13 legi; pe 4 le-a retras singur, 6 au fost respinse. Celelalte 3 sunt legea cinematografiei (n-am citit-o, dar probabil Serge îşi dă singur voie să cheltuiască banii CNC-ului până la sfârşitul vieţii. deci, în folosul lui), una de recunoştinţă faţă de eroii revoluţiei (Serge nu se simţea şi el un erou al revoluţiei, ultima dată când am verificat? Parcă spunea că el personal a regizat filmul ăla…deci, tot în folosul lui!) şi una prin care militarii şi securiştii pot să-şi cumpere locuinţele de serviciu. E impresionat careva? Eu nu. Omul de la PNL, care are bizarul middle-name de Arin (şi ştim noi că ăştia cu nume de plante nu prea au făcut purici în funcţii!), e băiatul lui Lucian Avramescu, scriitor, de care se presupune că trebuia să aud. Arin presupune la fel, pentru că în fluturaşul pe care mi l-a strecurat în cutia poştală vorbeşte de ta-su şi de copilăria lui de mi s-a acrit. „Grădiniţa de pe Popa Tatu avea o curte largă în care ne hârjoneam în voie. La Şcoala Generală Nr.1, pitită în spatele blocului cu agenţia C.F.R. la parter şi Hotelul Nord am avut colegi de toate calibrele. Dragoş era solid, inteligent şi bătăuş. Jumătate din clasă erau etnici rromi. La ziua mea tata, poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu şi mama, Maria Avramescu, inginer horticultor îmi organizau o sărbătoare cu tort, prăjituri şi sucuri. Venea toată clasa”.
Are şi poze cu el când era mic! Nu m-am prins totuşi ce vrea să facă dacă ajunge senator. Ceva concret, în afară de „Sistemul legislativ este orfan de substanţă la capitolul protecţia vieţii oamenilor. Pregătirea pe care o am îmi dă convingerea că pot pune umărul şi eu la construirea acestor legi.” Despre ceilalţi doi candidaţi nu am putut afla absolut nimic, dar oricum presupun că-s d-ăia de vor să lupte pentru cruce şi neamul românesc. Am google-it numele candidatului peremist şi google m-a trimis pe site-ul ziarului Tricolorul, de unde am ieşit repede la sfatul antivirusului, care depista troieni în toate direcţiile. La omul lui Becali, nici măcar atât. Deci, totuşi, eu cu cine votez?

Meci indecis, să trecem la deputaţi. Omul de la PNG e băiatul lui Gabi Luncă. Aşa, şi? Altceva? Altceva, nimic. Peremistul şi pesedista sunt şi ei cu siguranţă copiii cuiva, dar dacă nu-s ai cuiva care cântă muzică lăutărească, nu ne enteresează. Cert e că nu i-am văzut la faţă şi cu atât mai puţin la proiecte, în caz că au aşa ceva. Nenea Groza de la PDL are un site. El ne povesteşte cu duioşie din tinereţile lui: ” Îmi doream să devin avocat, să apăr şi să ajut oamenii. Eram hotărât să le apăr drepturile şi libertăţile.La afişarea rezultatelor, căutam numele unei colege de bancă, ce credeam eu ca va fi admisă, după cât de mult scrisese. Nu am găsit-o pe prima listă, nici pe a doua, iar pe a treia, spre final, am găsit scris numele meu.Nu-mi venea sa cred ochilor ca am fost admis la Drept. Mă blocasem intr-un gând: INCREDIBIL. Repetam, intr-o bucurie greu de imaginat, dar mai ales de descris, cuvântul incredibil.Cred că timp de o lună, am venit zilnic la liste, să mă asigur că lista vieţii mele nu a fost modificată.” Now isn’t that sweet? Pagina de proiecte are următorul conţinut:


Nu glumesc, dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă singuri.
Deci, a mai rămas Bogdan Olteanu care seamănă cu Bodu! El este practic singurul despre care poţi afla 2 vorbe. Stai puţin…ăştia fac intenţionat ca să votez cu Olteanu?..
Aşadar mi-am pierdut o zi din viaţă încercând să fiu un cetăţean responsabil şi tot confuză sunt. Dar nu mă las. Vreau să votez şi să salvez viitorul ţării!
Are cineva vreo sugestie?

8 gânduri despre „M-am hotărât să mă duc la vot”

  1. Alţii cu Sergiu şi Elena Udrea, eu tot cu Vasile Blaga pe toate afişele şi bannerele. Nu mai pot să trec strada fără să văd faţa de porc a ăstuia. Ajutor!

  2. Blaga moare, dar nu se predă! Mai bine votează-l acum, ca să aibă o funcţie şi să sugă bugetul în linişte,altfel o să candideze în continuare la absolut toate chestiile unde se poate candida. Nu m-aş mira să se ducă şi la Megastar.

  3. Înseamnă că nu s-a săturat de el suficientă lume…Dar de ce eşti rău, ce e omul de vină că nu e fotogenic? Măcar se străduieşte! În afişele noi zâmbeşte.. 😀

  4. Eu am votat cu varianta 3 pentru ca sunt asa mai marinimoasa de felul meu. PS: Merci de comment, ca pana acum am primit comentarii numai pe mess apropo de blog 🙂

Comentariile sunt închise.