O casă în cer, o grădină în mare

Fredonez încontinuu de vreo două zile, adică de când am auzit-o prima oară, o melodie sentimentaloidă cântată de tanti Cesaria Evora şi care începe cu versurile: „Una casa en el cieloo /Un jardin en el maar…„Nici măcar nu cred că îmi place în mod extraordinar cântecul, pur şi simplu mă obsedează. Şi îl fredonez în stilul maică-mii, adică aceleaşi 2-3 versuri repetate la infinit.

De auzit l-am auzit în filmul „Haotica Ana”, de unde aş putea rămâne şi cu un fel de semi-obsesie pentru protagonistă, care mi s-a părut foarte frumoasă. Serios, singurul motiv pentru care am văzut filmul până la capăt a fost ca să mă holbez la ea. Ştiu că e o declaraţie destul de dubioasă, explicaţia e că-mi face plăcere să mă holbez intens la oameni frumoşi, indiferent de sexul lor. Altminteri, filmul în sine, unde o fată cu talent la pictură care locuieşte într-o peşteră ajunge la Madrid prin bunăvoinţa atotştiutoarei Charlotte Rampling (încerc să-mi amintesc dacă am văzut-o vreodată pe Charlotte Rampling undeva unde să nu joace o atotştiutoare) şi află că este reîncarnarea a vreo enşpe sute de femei care-au murit în mod tragic la 22 ani, e cam tras de păr. Chestia cu reîncarnarea ar fi putut fi destul de interesantă, ce nu înţeleg e de ce a fost nevoie ca fata să facă sex cu un cal într-o discotecă, să fie mama propriului iubit, să se cace pe faţa unui politician american…în fine. Ok, poate înţeleg ce-avea cu politicianul american, doar că n-avea nici o legătură cu restul filmului. Calul nici atât. Am înţeles că filmul e un omagiu al regizorului Julio Medem pentru sora lui decedată. Dacă aş fi eu soră-sa, m-aş gândi serios să-l aştept cu un făcăleţ la una din cele nouă vămi ale văzduhului. în orice caz, trăiască telenovelele! Am văzut filmul fără subtitrare şi am priceput fără efort cam 95% din dialoguri. Poate că nu-s chiar aşa mincinoasă când îmi trec în CV că ştiu spaniolă.

În altă ordine de idei, mi-am găsit în sfârşit un profesor de mers pe bicicletă. Am şi mers pe respectiva bicicletă vreo 20 m, înainte să cad în dreapta, sau în stânga, nu-mi amintesc exact. Mă simt totuşi mândră că în timpul acestui experiment n-am căpătat nici măcar o singură vânătaie. Sufăr şi pe bicicletă de exact aceeaşi problemă ca atunci când mă străduiam să conduc maşina: trag tot timpul spre dreapta, în special când în dreapta se află un gard sau un boschet. Ceea ce înseamnă că sunt în esenţă o persoană de dreapta, chiar extremistă, să zicem, o legionară sau de-a dreptul neonazistă. Şansele să învăţ să mă deplasez corespunzător cu un mijloc de transport care cere coordonare şi echilibru sunt destul de mici, zic eu. Dar măcar am încercat. În timp ce încercam prin Cişmigiu, un obişnuit de-al casei, adică un nene mai în vârstă m-a încurajat entuziast: „Nu te uita la roată, domnişoară! Uită-te înainte! O să vezi ce uşor e!” Cred şi eu că i s-a făcut milă când a văzut pe una de 21 ani încercând să meargă pe bicicletă. A, stai, am uitat. Eu nu arăt de 21 ani. Oricum, am avut un sentiment de deja-vu când proful biciclist mi-a arătat, pentru încurajare, o tanti mai trecută care pedala cu energie. „Ia uite la mamaie. Şi mai are şi o plasă cu ea”. Ceva similar mi-a zis şi instructorul de şofat, care avea în aceleaşi zile cu mine o elevă de 60 de ani. Ea şi-a luat carnetul, eu nu.

Până la sfârşitul anului mi-am propus să merg şi cu avionul, dacă tot mi-am depăşit termenul de „fă-o pân la 21 de ani”, măcar să nu-l depăşesc prea mult. Iar după ce-mi bifez toate obiectivele măreţe, pot să mor, în pace şi onor. O să dureze, sunt destul de multe…

4 gânduri despre „O casă în cer, o grădină în mare”

  1. si eu care ma simteam prost k am invatat la 13:))imi doream atat de mult incat ma vedeam mergand singura pe un drum de tara serpuit 8->eram geloasa pe copii mult mai mici decat mine care stiau sa mearga..si eu nu:))..miam dorit atat de tare incat intr-un weekend am invatat…si profesorul meu mia facut de doua ori vant de la spate si mia zis”ori pedalezi ori cazi”si chiar e adevarat trebuie sa te uiti in fata daca te uiti la roti primu pom din dreapta e al tau:))….nimic nu se compara cu satisfactia ca ai reusit ceva de unu singur

Comentariile sunt închise.