Nadia şi blogul, Nadia şi teologul

-precum şi alte basme de adormit copiii-

Cuvânt înainte: desenul reprezintă un roboţel asexuat şi n-are mare legătură cu ce urmează. Mai degrabă cu ce-a fost anterior.

Am zis deja că a dat tata cu ochii de blog, da? Ei bine, simultan cu criza de nervi provocată de faptul că am o restanţă (toantă şi Nadia trebuie să fii să scrii despre aşa ceva pe Internet) i-a povestit şi mamei despre el. Care mama nu ştie ce e ăla un blog. A înţeles însă că există o chestie pe internet unde Nadia scrie şi oarecum ştirbeşte buna reputaţie a familiei sale.
Mama: Şi ce-ai scris tu, mamă, despre mine acolo?
Nadia: (care abia s-a trezit) Mmm…ahm…ce?
Mama: De ce nu scrii mai bine despre tine? Ai scris că te trezeşti în fiecare zi la ora unu?
– În apărarea mea, trebuie să spun că mă mai trezesc uneori şi la 11. –
Mama: Ai scris că îţi ia o oră să te hotărăşti să faci patul? Ai scris că te culci la 4 dimineaţa? Ai scris că stai toată ziua cu ochii-n calculator? Ai scris că toată ziua te duci pe la prietene ca un copil fără casă şi fără stăpân?
Nadia: …trebuie să fi menţionat măcar o parte din toate astea.
Mama: Ba eu sunt convinsă că nu. Mereu zici doar ce fac eu, nu şi ce faci tu. Mereu ai fost trădătoare. Să creadă lumea că-s o zgripţuroaică.
Nadia: …
Mama: Nimeni de vârsta ta nu mai duce o asemenea viaţă.
Pe această cale îi rog pe acei oameni de vârstă apropiată care duc o viaţă asemănătoare să mă susţină moral. Şi să-mi trimită scrisori de încurajare. Poate şi bani. Mulţumesc.
A, şi mă aflu într-unul din acele momente când regret că ai mei au făcut facultate. Dacă nu erau aşa de perfecţi în tinereţile lor, ar fi apreciat mai mult că am intrat la stat şi la buget fără să sufere buzunarul lor nimic. Şi făceau mai puţin subiect de isterie dintr-o restanţă.

De ceva vreme, vorbesc pe messenger cu un student la teologie. Greco-catolic. Din Cluj. El zice că m-a căutat fiindcă-i place ce scriu eu pe aici. Eu mă întreb dacă nu cumva mă ia puţintel la mişto.
Teologul: Ţi-am citit şi ultimul tău articol….da nu am avut răbdare să-ţi dau un comment, deşi aveam.
Nadia: Aha…păi zi acum ce aveai de comentat.
Teologul: Păi, totuşi eu nu te vad aşa rea… cum scrie acolo. nu cred că ai o asemenea ură în tine..energie negativă foarte energică…. în limbajul nostru… oprimare diavolească, asta fără sa te speriu. Da eu tot nu cred asta.
***
Teologul: Eşti puţin prea supărată pe viaţă! Dar Dumnezeu e cu tine.
Nadia: Ce noroc pe mine! Nu-l văd…să ridice un picior, ca să mă prind şi eu că e aici.
Teologul: Nu trebuie să-l vezi..sigur te-ai speria de el.
Nadia: De ce? Seamănă cu Băsescu?
***
Teologul: Noi salutăm altfel.. decât cu sărut-mâna.
Nadia: ‘salut voios de pionier’?
Teologul: Dacă o să zic către tine „Lăudat fie Isus”, tu o să raspunzi „În veci amin”. Ok?
Nadia: Nu.
Teologul: E salutul specific greco catolicilor…ce rea eşti…
Nadia: Muhahaha.
Teologul: Oricum…Doamne Doamne te iubeşte mai mult decât pe mine.
Nadia: De ce crezi asta?
Teologul: Pentru că… cu atât cu cât tu îl respingi mai mult el te iubeşte tot mai mult… iar focul iubirii lui nu o sa înceteze niciodată pentru tine.. va merge până acolo încât te va arde…Şi asta se întâmplă cu cei din iad.
***
Bancuri din revista seminarului, „Apostolul iubirii”:
Un preot zboară cu avionul. Îi cere stewardesei o sticlă de whiskey, dupa care o întreabă: – La ce altitudine zburăm? Stewardesa răspunde: – La 10 000 de metri. La care acesta: -Sunt prea aproape de şefu…. adu-mi un suc.
Un fotbalist la preot: – Părinte, în Rai se joacă fotbal? – Trebuie să mă documentez, vino mâine! A doua zi. – Părinte, ei? – Am o veste bună şi una rea. Cea bună: Da, se joacă fotbal. – Şi cea rea? – Joi ai meci!
(Concluzia: umorul catolic e prea catolic pentru gustul meu).
***
Am putut întotdeauna să-mi dau seama de ce ar crede cineva în Dumnezeu, chiar dacă eu nu cred, dar ce nu pot înţelege e de ce ar crede cineva în toate ritualurile şi dogmele stupide ataşate conceptului, de parcă n-ar fi evident că ele sunt generate antropic, ca să zic aşa. De aceea mă fascinează să vorbesc cu oameni credincioşi o anumită perioadă…până-mi dau seama dacă ei cred ce spun sau nu.

Încă mă mai gândesc dacă să mut aceste bătăi de câmpi la altă adresă, ca să scap de ochiul vigilent al tatălui websurfer. Mi-e cam lene. Şi nici nu-s aşa sigură că merită efortul de a fi mutate.

23 de gânduri despre “Nadia şi blogul, Nadia şi teologul

  1. Cred ca am pus un comment gresit pentru acest post la postul de dedesubt. Asa ca ma voi revansa scriind aici un comentariu pentru postul precend. Kaice ala are o doctrina foarte asemanatoare cu a mormonilor. Pentru asta ii recomand tatalui tau episodul din South Park cand este reconstituita povestea acestei miscari religioase. Cu precadere comentariile lui Cartman vis-a-vis de mormoni si sustinatorii lor.

    Si un sincer hai Rapid!

  2. Deci şi mama şi stilul de viaţă seamănă dureros de izbitor şi invers, dar tot nu-ţi trimit bani 😛 Bine, în apărarea mea, cred că mâine mă trezesc pe la 9, dar compensez în restul săptămânii.

  3. Deci ai auzit, tata, da? South Park! Şi nu te bucuri că am susţinători rapidişti? (care ca şi mine nu ştiu cum se scrie Cayce)
    Bine, Răzvane, fără bani…dar măcar mă încurajezi şi mă susţii,da? Poate putem înfiinţa un club al leneşilor.

  4. Te încurajez şi te susţin şi îţi las şi carnetul de membru numărul unu, dar totul până la bani. Poate aş dori să putem avea posibilitatea de a înfiinţa un club al leneşilor, dar mi-e că o să ne fie lene şi n-o să mai înfiinţăm nimic.
    Şi să se treacă un ‘vezi, vezi? South Park’ şi din partea mea, dacă ajută.

  5. Ce pot spune.. nu ma asteptam sa publici in blogul tau din conv noastre si mai ales la faptul ca te iau „la misto”. Sunt sigur ca o sa-ti revii si tu,e specific varstei cautarea unei identitati, iar prima data le experimentam pe cele mai putin „traditionale”. Daca intelegi de ce unii cred in Dumnezeu ar trebui sa intelegi si de ce cred in acele dogme pe care le numesti stupide.

  6. id.. ? imi pare rau, dar nu-l pot lasa, asa la drumul mare… si lui Nadia ii dau dreptate.

  7. Okei, dar teologului nu trebuie să-i fie frică de nimeni pt k va lucra cu oameni. bine, nu mă mai bag, paote roboţelul asexuat nu are nici o legatură, numai broscuţele.

  8. Nu, nu am nici o frica, numai pe ceea care trebuie sa o am. Desenul.. nu stiu, autoarea a vrut probabil sa exprime ce simte prin el si a simtit ceea ce a exprimat. Oricum enigma de a fii plicticos consta in a spune totul.. poate de aceea e asa tainic.

Comentariile sunt închise.