Tot pseudojurnalista. Şi libertatea de exprimare!

Nadia este o fiinţă fenomenală, extraordinară, ieşită din comun. Nu prin merite deosebite, ci prin capacitatea de a intra în bucluc. Pe ce pune ea mâna, se usucă!

Ce boacănă am mai făcut? Păi, ieri fusei la aniversarea fanfarei militare. Scrisei o relatare mai serioasă pentru practică (pe-aia n-o s-o publice nimeni) şi una mai neserioasă acilea (pe asta o publicai eu cu de la mine putere). Ce nu m-am gândit e că oamenii de la fanfară citesc bloguri! Şi mai mult decât atât, că or să ia în serios ce scrie o fătucă cu cercei în formă de girafe pe o pagină de blog personal intitulată sugestiv „Bate câmpii”.

Mărul discordiei: dialogul purtat de mine cu şeful muzicilor militare, sau mai precis reproducerea lui prea exactă. Mi s-a atras atenţia, pe un ton amabil de altfel, că ar fi fost deontologic din punct de vedere jurnalistic să omit porţiunile în care domnul colonel a folosit un limbaj mai plastic. Nu că n-ar fi adevărate, dar nu dau bine. (Lucru cu care nu sunt de acord. Ar da mai bine un discurs înţepat şi plicticos?) Şi că dacă tot n-am făcut-o, ar trebui să remediez eroarea.

Îmi pare rău că i-am supărat pe oamenii de la fanfară, care au fost drăguţi şi primitori cu mine. Chiar îmi pare rău şi că nu-s băgaţi în seamă mai mult, cu siguranţă au mai multe merite decât Simona Sensual şi Nicoleta Luciu. Şi da, eu una le-am spus oamenilor de la locul de practică de CD-ul cu muzică militară (mai mult de-atât n-am ce să fac). Dacă m-oi vedea vreodată că am ce să fac, poate oi mai scrie despre ei. Dar blogul e locul meu de joacă. Şi e un loc de joacă şi atât, unde mă joc cum cred eu de cuviinţă. De fapt, asta e valabil pentru toate blogurile personale din Univers.

Nu-s (încă 😀 ) ziarist, ce scriu aici n-are nici o treabă cu jurnalismul. Prin urmare, regulile jurnalismului nu i se aplică. I se aplică, într-adevăr, regulile bunului simţ! Pe care nu mi se pare că le încalc, şi, de fapt, nici pe-ale ziaristicii, dacă povestesc ceva ce mi s-a spus aşa cum mi s-a spus. Nu bag de la mine, nu inventez şi nu e vorba de lucruri care mi s-au zis sub formă de confidenţă. Nici măcar n-am dat nume în mica mea însemnare ironică (mai ironică faţă de mine însămi decât faţă de orchestra armatei). Iar domnii de la armată ar trebui să ştie că orice spui în prezenţa unui reprezentant al presei (mamă, ce importantă mă simt) ar putea apărea scris undeva, la un moment dat.

Aşa că n-o să şterg ce-oi fi scris, bun, rău…dacă o fac o dată, o s-o fac mereu, şi atunci o să ajung un om cam flexibil în zona coloanei. Oricum, cei 2(maxim 3) cititori ai Nadiei au citit deja aşa cum era.

Pe de altă parte, bad publicity is good publicity, nu-i aşa? Uite, pun pariu că cei 2 (maxim 3) cititori ai Nadiei sunt deja mai interesaţi de fanfara militară. Care cântă frumos şi are costume frumoase. Şi care se promovează singură atât de bine, încât comunicatul de presă care anunţa aniversarea de ieri nu preciza neam ora festivităţii. Armata română mai are mult până departe în ce priveşte relaţiile publice. Iar Nadia mai are mult până departe în ce priveşte jurnalismul.

Concluzia: de acum înainte, o să desenez mai mulţi elefanţi. Mai mulţi, mai roz, mai infantili.

Aici un articol despre fanfară, pentru cei 2 (maxim 3) cititori care sunt deja mai interesaţi de ea.

P.S. Toată chestia asta cu fanfara militară îmi aduce aminte de un sfert de film despre orchestra poliţiei din Egipt, pe care l-am văzut cu un prieten înainte de a adormi buştean. Dincolo de barierele culturale, fanfarele cam seamănă între ele…

2 gânduri despre „Tot pseudojurnalista. Şi libertatea de exprimare!”

  1. E bine sor-meo ca nu esti cocosata! Tine-ti coloana vertebrala dreapta macar acum la tinerete! Peste ani o sa poti sa iesi si tu in curu’ gol in curte! Pana atunci … sa cante fanfara!

Comentariile sunt închise.