Colonelul, fanfara şi din nou pseudojurnalista

(Din ciclul: Nadia la practică)
Astăzi, fanfara militară din România aniversează 177 de ani de la înfiinţare! Pun pariu că habar n-aveaţi. Avea cineva habar?
Nu-i nimic, de aceea există presa. Ca să aducă la cunoştinţă publicului asemenea subiecte! Cu mica rectificare că asemenea subiecte sunt treaba studenţilor în practică şi nu le va aduce nimeni la cunoştinţa publicului.
Nadia ajunge la sediul fanfarei cu întârziere: pentru că s-a trezit cu greu, pentru că metroul în care voia să se suie se retrăgea la depou, şi pentru că n-a găsit sediul din prima. Şi deoarece a ajuns târziu, a ratat ceremonialul militar, serviciul religios, discursurile…apucă doar să audă că primarul proaspăt reales Cristian Poteraş invită fanfara să cânte în parcul Sergiu Celibidache. „Care o fi ăla?” se întreabă militarii care asistă. „Cum, mă, Moghioroş? Ăsta a schimbat numele parcului pe loc…”
Nu-i nimic, întârzierea nu-i pagubă, căci fanfara are un maior responsabil cu relaţiile publice! Care la auzul cuvintelor „Jurnalul Naţional”, nici nu mai acordă importanţă altor cuvinte precum „studentă” sau „practică”.
Maior PR: Păcat că n-aţi putut veni de la început, dar vă voi pune la dispoziţie un desfăşurător complet.
Nadia: Vă mulţumesc.
Maior PR: Şi un istoric al orchestrei militare, dacă doriţi. Şi o carte despre muzica militară. Şi fotografii de la festivitate, făcute de noi.
Nadia: Vă mulţumesc mult. Sunteţi foarte amabil.
Maior PR: Ştiţi la ce ma gândeam? Voi la Jurnalul Naţional aveţi numerele acelea de colecţie cu CD…
Nadia: Da. Dar eu nu lucrez acolo, sunt doar în practică.
Maior PR: Mă gândeam că poate aţi putea avansa ideea…unui CD cu muzică militară…Doar aşa, să faceţi o sugestie şefilor dumneavoastră…
Nadia: Nu sunt…şefii mei….eu n-am nici o putere de decizie.
Maior PR (zâmbitor): Doar să daţi aşa…o idee…
Nadia: Păi…
În curtea unităţii se dau sucuri (cola nu-ştiu-care de care n-am auzit) şi bere pe bonuri.
Maior PR: (şi mai zâmbitor) Dumneavoastră veniţi în sala de protocol, unde sunt primiţi oaspeţii mai importanţi! Şi poate vă aranjez un interviu cu domnul colonel, inspectorul muzicilor militare…
Nadia: Păi…mulţumesc…
După ce se mai învârte niţel prin camera de protocol, unde generalii şi alţi militari de rang înalt se pot servi cu băutură chiar dacă nu dau bonuri, Nadia e poftită în biroul domnului colonel, inspectorul menţionat mai sus.
Maior PR: Domnule colonel, aveţi cumva vreo carte despre fanfară?
Colonel (începe să caute în dulap): Parcă aveam…
Nadia: Dacă nu găsiţi, nu e nici o problemă.
Maior PR: Oricum, aveţi aici o broşură despre Muzica Reprezentativă a Armatei…şi una despre istoricul muzicii militare…şi una tot despre istoric, prescurtată. (îi dă Nadiei broşurile)
Nadia, care nu s-a pregătit pentru interviu, habar n-are de muzică militară şi n-a mai stat de vorbă cu alt colonel în afară de taică-su, se holbează la broşuri şi se gândeşte ce să-l întrebe pe inspectorul muzicilor militare.
Nadia: Domnule colonel… şi-a mai manifestat presa interesul faţă de formaţia dumneavoastră?
Colonel: Din păcate, nu…ăsta e păcatul lor…dar cred că ştiţi şi dumneavoastră…e interesant când e cu sânge, cu babe violate…la noi nu vine nimeni.
(Nadia dă din cap)
Colonel: Dacă m-aş dezbrăca, mă scuzaţi, în curul gol şi aş ieşi aşa în curte, imediat ar veni toţi şi m-ar pune pe prima pagină: „Inspectorul muzicii militare se dezbracă!” Sau dacă ar fi despre fotbal. Sau despre Gigi Becali.
(Nadia dă din cap)
Colonel: Ar trebui să avem şi noi…Ce şi-au făcut popii? Post de radio?
Maior PR: Şi tv.
Colonel: Da! Ar trebui să aibă şi armata un post de televiziune…nu o oră de emisie, două…tot programul, numai pentru armată.
(Nadia dă din cap)
Colonel: Poate aşa ar mai înţelege şi tinerii ceva din cultură…tineretul din ziua de azi e foarte debusolat, n-are nici un reper de valoare. Ţara asta are vedete, dar n-are artişti! Nu mă înţelegeţi greşit…n-am nimic împotrivă la…cu fundul pe afară, cu sânii pe afară…dar cu ce sunt fetele alea mai presus de un băiat de la mine din orchestră, care a făcut Conservatorul, care munceşte?
(Nadia dă din cap)
Maior PR: Domnule colonel, ştiţi la ce mă gândeam? Ei la Jurnalul Naţional ar putea face un CD de colecţie cu muzica noastră! V-ar plăcea?
Colonel: (gânditor) Da! Ar fi foarte bine…Puteţi face asta?
Nadia: Păi…ştiţi…eu sunt doar în practică acolo…
Maior PR (vesel): Nu contează! Şi dumneavoastră vă puteţi duce cu subiectul-bombă!
Colonel: Poate faceţi chiar un serial despre noi.
Nadia, descurajată, dă din cap şi zâmbeşte, cugetând ca o filozoafă la societatea modernă, puterea presei şi nevoia de a fi băgaţi în seamă de ea.

6 gânduri despre “Colonelul, fanfara şi din nou pseudojurnalista

  1. noh, mie mi s-au parut chiar ok oamenii. au incercat si ei. eu nu stiu (inca) cum sta treaba cu practica, cat te baga sau nu cineva in seama, dar cred ca poti sugera si treaba asta. sau macar sa amintesti ce te-au rugat domnii militari.

  2. Au fost chiar foarte ok si foarte draguti. Ideea e ca eu m-am simtit prost pentru ca stiam ca ce scriu eu nu va fi publicat si ca nu-i pot ajuta cu nimic. Cu atat mai putin sa propun subiecte pt editia de colectie.

  3. Cum se va numi CD-ul?
    Faceti o compliatie?
    Se va implica si presedintele?
    Dar concertele, concertele unde se vor tine?
    gata, nu mai continui.

  4. Pai concertele trebuie sa se tina intr-o sala mare, sa aiba loc tot publicul doritor…sa zicem, Sala Polivalenta. Dar presedintele ce sa caute? Nu se duce si-asa peste tot? macar la fanfara militara sa scapam de el!

  5. Sa stii ca ai facut o eroare in articol. Ai mai vorbit cu un colonel la viata ta! Tata! Acum e militar in rezerva, dar a fost si el!

Comentariile sunt închise.