8 Martie.

(Alte dialoguri imaginare. Serios, cine crede că au vreo legătură cu realitatea e un mare imbecil.)

Mama: Mai e puţin şi nenorociţii de americani or să se scufunde în mare. Ce-o să mă bucur atunci.

Tata: De unde ştii?

Mama: Am auzit nişte specialişti la televizor. Şi scrie şi în Apocalipsă.

Tata: Scrie exact aşa? „America se scufundă în mare”? Nici nu se ştia de existenţa Americii când s-a scris Apocalipsa…

Mama: Nu scrie exact, dar am identificat eu…după indicii…Nu sunt greu de recunoscut semnele.

Tata: Nadia, îţi plac orhideele?

Mama: Foarte frumoase. Îţi mulţumeşte.

Nadia: Orhidei…Orhidei şi zambile. Aşa striga unul la metrou…Ah, ce era să-mi sparg capul ieri în tramvaiul 20.

Mama: Cum aşa?

Nadia: Stăteam şi eu pe un scaun, că mi-era rău, şi au venit 3 babalâci, nu unul, să mă scoale. Când m-am ridicat m-a luat cu ameţeală şi era să dau cu capul de un compostor.

Tata: Vezi, dacă aveai maşină, era altceva!

Mama: Lasă fata în pace cu maşinile tale! Nu vezi câte accidente se întâmplă?

Tata: Mă mir că te-au ridicat. La noi în Est există ideile astea preconcepute, cum că trebuie să dai locul femeilor…

Mama: Ha?

Tata: Ce-i drept, le poţi da şi o scatoalcă după ce le dai locul.

Mama: Ce vorbeşti mă. E doar cu scatoalcă, fără dat locul, la noi în Est.

Tata: Voi ştiţi cum a apărut viaţa pe Pământ?

Mama: Nu mai vine ăla să repare maşina de spălat. De ce nu-mi luaţi mai bine altă maşină de spălat? Nadia, ce zici?

Tata: Eu am citit în Kayce. Au venit nişte suflete pe Pământ…şi au cercetat…

Mama: Nişte suflete, aşa, de capul lor?

Tata: Da, şi încă mai sunt printre noi…se arată atunci când trebuie să schimbe soarta omenirii, prin viziuni. De exemplu, Petrache Poenaru…

Mama: Ei, Petrache Poenaru nu e recunoscut de Biserica Ortodoxă. Chestia asta cu viziunile…

Tata: Dar Ioana D’Arc?

Mama: Nici ea nu cred că e recunoscută de Biserica Ortodoxă.

Tata: Nadia, tu ţi-ai şi terminat berea? (râde) Uite unde era cel mai beţiv dintre noi trei!

Nadia: N-a fost suficientă.

Mama: Dar de ce ţii laptopul pe jos? Cred că ne mai trebuie o măsuţă…(către Tata) Auzi? Ne mai trebuie o măsuţă.

Nadia: Cinci sute de mii de măsuţe.

Tata: Uite colo măsuţă. Şi uite încă una. Şi încă una. La o adică puteţi folosi şi taburetul ăla drept măsuţă!!! Of, îmi creşte tensiunea.

Mama: Vrei să ţi-o măsor? Am primit un tensiometru cadou. (aduce tensiometrul, dar nu prea se descurcă să-l citească) Ce-i asta? unde ţi-e tensiunea?

Tata: Am uitat să-ţi spun: sunt paranormal şi nu pot fi măsurat…

Un gând despre „8 Martie.”

Comentariile sunt închise.